Pastorii din Illinois care au fugit din România ceauşistă le cer autorităţilor americane să redeschidă bisericile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pastori Illinios

Un grup de pastori de origine română din Ilinois a trimis o petiţie către guvernatorul J.B. Pritzker anunţând că intenţionează să îşi deschidă bisericile pentru participarea credincioşilor după data de 10 mai.

Reiau, mai jos, o parte a acestei declaraţii. Conform Liberty Counsel, aceşti pastori au trăit ani buni sub „asuprirea unui regim totalitar în România comunistă” şi au cunoscut în mod direct „persecuţiile religioase, inclusiv prin trimiterea la închisoare a unor pastori şi creştini pentru simplul fapt că şi-au făcut datoria, au urmat învăţăturile creştine şi au predicat Evanghelia.

Petiţia integrală o puteţi citi aici.

„Româno-americanii din congregaţiile noastre au ales Chicago ca patrie, mulţi dintre ei după ce au fugit de opresiunea comunistă care a vizat adunările religioase, casele de rugăciune şi exercitarea comună a religiei şi credinţei lor.

Am găsit o nouă casă în Illinois, unde promisiunea libertăţii a fost respectată în mod constant şi fidel, până când Ordinul executiv 2020-10 a cerut în mod ilegal ca bisericile noastre să îşi închidă uşile pentru credincioşii noştri, indiferent de măsurile de distanţare socială şi precauţiile de sănătate pe care suntem dispuşi şi capabili să le punem în aplicare, permiţând în acelaşi timp multor alte întreprinderi şi organizaţii non-religioase să rămână deschise.

Ne iubim ţara de adopţie şi libertatea pe care am găsit-o aici mult prea mult pentru a rămâne tăcuţi în timp ce dvs. călcaţi în picioare drepturile noastre date de Dumnezeu. Având în vedere experienţa noastră comună din spatele Cortinei de Fier – în care tratamentul discriminatoriu al bisericilor creştine de către guvernele autoritare a fost norma – suntem hotărâţi să facem tot ce putem pentru a ne asigura că ţara noastră iubită şi statul nostru rămân reperele libertăţii care ne-a adus şi pe noi aici.

Am remarcat tentativa dvs. recentă de a încerca o altă abordare, totuşi considerăm că directiva din 30 aprilie 2020 prin care permiteţi serviciile religioase doar cu 10 persoane sau mai puţin este inadecvată. Considerăm acest lucru drept o dovadă suplimentară a caracterului arbitrar al directivelor dumneavoastră.

Aţi permis ca supermarketurile, magazinele de băuturi alcoolice, magazinele de bricolaj, clinicile de avort şi o serie de alte companii considerate «esenţiale» să funcţioneze fără aceleaşi limitări. Aţi decis că bisericile ar fi neesenţiale şi ne-aţi închis uşile, chiar dacă suntem dispuşi şi capabili să punem în aplicare aceleaşi măsuri de siguranţă folosite de cei care rămân deschişi. Aceasta este o încălcare flagrantă a Constituţiei Statelor Unite şi a libertăţilor în numele cărora ne-am riscat vieţile sperând să ne bucurăm de ele altăuri de această naţiune care cândva a fost una liberă.

Respectarea dispoziţiilor date de dvs. a fost până acum una voluntară. Dar acest lucru nu ar trebui să fie confundat cu acceptarea tacită din partea noastră a autorităţii abuzive şi neconstituţionale pe care aţi căutat să o exercitaţi asupra practicilor noastre de cult.

Directivele dvs. reprezintă o încălcare clară a drepturilor noastre garantate de Primul amendament din Constituţia Statelor Unite. Constituţia şi drepturile consacrate prin ea nu sunt suspendate în timpul unei pandemii şi nici religia noastră nu poate să fie suspendată.

Vă rugăm să luaţi la cunoştinţă că, începând cu 10 mai 2020, congregaţiile noastre vor relua adunările religioase cu participarea credincioşilor şi nu vom mai respecta limita de 10 persoane sau celelalte restricţii neconstituţionale cuprinse în directivele dumneavoastră.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite