Pas de lignes rouges... Indeed? (Fără linii roșii... Într-adevăr?)
0Cu câteva zile în urmă, Le Monde a dezvăluit că, pe 21 februarie, în timpul unei activități oficiale organizate în memoria rezistenței armene, președintele Emmanuel Macron a afirmat că e posibil ca anul viitor (deci 2025? Ehehei, până atunci va mai curge apă pe Dunăre...) să decidă trimiterea de militari la Odessa.
Formularea nu e chiar precisă: ”Je vais devoir envoyer des mecs à Odessa” / ”Va trebui să trimit niște tipi (!?) la Odessa”, dar, după câteva zile, au început să vină clarificările și evaluările.
La televiziunea franceză, colonelul Vincent Arbarétier, istoric și analist militar, a explicat că sunt posibile două scenarii privind această deja potențială dislocare:
1. militarii francezi, în număr de 2000, să fie concentrați de-a lungul Niprului
2. sau la granița cu Belarusul.
Simpla dislocare nu ar trebui să fie considerată o provocare, a argumentat analistul, doar o ”linie roșie” pe cele două aliniamente, pe care Kremlinul ar trebui să înțeleagă că nu o poate depăși, forțele franceze protejând astfel Kievul și Odessa de potențialele elanuri ofensive ale Rusiei.
În definitiv, Franța și Rusia ar trebui să discute de pe poziții de egalitate. Ce n'est pas comme ça?
Televiziunile sar să înghită orice scrumbie aruncată de oamenii politici, ipoteza trebuie luată în registrul baloanelor de încercare, dar discuția despre o prezență militară occidentală oficială și asumată în Ucraina deja se poartă.
”Scăpări” despre subiectul prezenței militare occidentale în Ucraina au mai fost, să ne amintim doar de porumbelul eliberat de cancelarul Scholz, dar atunci s-a înțeles că e vorba doar de instructori, de tehnicieni, poate și de foști militari care participă în nume propriu la acest război, din diferite motive.
Chiar în această perioadă, pe direcția Belgorod deja acționează o serie de detașamente de voluntari ai Legiunii Străine Ucrainene, printre ei și români, conform media care le dedică o serie de materiale, nefiind însă prea clar dacă sunt români din Ucraina, din Moldova sau chiar din România.
Cei din Ucraina nu prea ar avea ce să caute în Legiunea Străină, dar poți să știi!
Dar una e când luptă voluntarii, alta este atunci când guvernele își asumă o prezență militară, până recent considerată a fi subiect tabu.
E o evoluție interesantă: depășim propriile linii roșii, pentru a desena altele pentru adversar.
Din vorbe s-a refăcut deja triunghiul de la Weimar (Germania, Franța, Polonia), președintele francez vrea să dea și el un șah rușilor după problemele din Sahelul răsculat contra Parisului.
Așa, ” din poignet”, a dat pe surse și înregistrări ale convorbirilor avute cu președintele Putin, anterior invaziei în Ucraina, și cu președintele Zelenski, în dimineața zilei de 24 februarie 2022, ca să fie clar cine era liderul european la care sunau telefoanele la vreme de criză.
Declarațiile președintelui francez sunt, spun alți analiști, din categoria mișcărilor de șah, anunțate dar neexecutate.
Dacă nu atingi piesa, orice ai declara, public sau în cerc restrâns dar ”transpirat” pe surse, rămâne, cum spuneam, doar un balon de încercare.
Și dacă cei de dincolo de ”linia roșie”, veche sau nouă, trag cu tunul în acest balon, ce ne facem?
Sub forma unui lung eseu publicat pe site-ul Royal United Services Institute (RUSI), prestigios centru britanic de analiză și prognoză, Alex Vershinin, un analist american cu trecut militar și expertiză pe Rusia, spune că sunt câteva lecții care ar trebui citite și învățate înainte de a decide extinderea conflictului.
Enumăr, în continuare, câteva din concluziile autorului:
- războiul din Ucraina este unul de uzură, urmărind nu atât achizițiile teritoriale (ele pot fi făcute ulterior) cât anihilarea forței umane și a echipamentului inamicului;
- el necesită capacități industriale masive, reziliență națională, posibilitatea de a furniza permanent resurse luptătoare la linia de contact;
- Occidentul nu este pregătit pentru acest tip de război. Războaiele preferate de acesta sunt de scurtă durată, cu victorii clare obținute de armate de profesioniști, nu foarte numeroase dar bine pregătite și echipate. Autorul oferă exemplul unor jocuri de război exersate de către Center for Strategic and International Studies / CSIS pe teatrul de operații din Taiwan, unde conflictul durează doar o lună;
- războiul de uzură a fost considerat o excepție, iar pentru excepții nu e pregătită, deocamdată, baza umană și logistică necesară;
- experiența din Ucraina arată că acest tip de conflict tinde, însă, să devină regulă, statele fiind capabile să reziste mult timp, rezistența fiind cu atât mai lungă cu cât se evită orice operație manevrieră;
- în războiul de uzură contează mult cantitățile, atât de armament cât și umane. Cine produce mai mult și mai rapid, chiar dacă e de o calitate medie, cine poate antrena și înlocui mai repede pierderile umane, câștigă;
- cine și-a păstrat capacitățile militar – industriale pe teritoriul național, nu le-a externalizat (în materie de industrie militară națională, globalizarea nu e întotdeauna o soluție, n.n.), cine le poate mobiliza în interval mai scurt și în procent ridicat, câștigă;
- într-un război de uzură, cei care intră în luptă în prima etapă, supraviețuiesc cu greu după trecerea primelor confruntări. Armatele profesioniste își vor pierde cei mai pregătiți militari în această perioadă, în timp ce structurile bazate pe recrutările în masă, serviciul militar obligatoriu, au avantajul unei permanente baze de încorporare cu cel puțin o pregătire militară minimă;
- războiul de uzură este unul de durată, distrugerea sistematică a capacităților de luptă ale inamicului cere timp și răbdare. În acest tip asumat de conflict sunt, de regulă două faze:
1. cea statică, de durată, când pe linia de contact se înregistrează schimbări minore de aliniamente, războiul fiind purtat, în principal, de către artilerie, aviație, rachete, drone etc., care, toate, lovesc atât forțele de pe front cât și tot ce înseamnă obiectiv militar în teritoriul inamic;
2. cea ofensivă, de scurtă durată și de mare intensitate, care se declanșează doar în momentul în care capabilitățile adversarului au fost majoritar degradate.
Sunt și alte concluzii interesante privind războiul de uzură.
Una mi-a părut chiar relevantă pentru modul în care se desfășoară anumite operațiuni pe frontul din Ucraina: propaganda trebuie să sprijine acțiunile militare, nu invers.
Dar principala concluzie a autorului este că ”dacă Occidentul este serios în privința unui posibil conflict de mare intensitate – iar depășirea permanentă a ”liniilor roșii” poate duce la acesta - , trebuie să analizeze cu atenție capacitatea sa industrială, doctrina de mobilizare și mijloacele de a purta un război prelungit, mai degrabă decât să desfășoare jocuri de război care acoperă o singură lună de conflict și să spere că războiul se va încheia după aceea”.
Și mai spune Alex Vershinin: ”după cum ne-a învățat războiul din Irak, speranța nu este o metodă”.
Indeed!
Se încarcă comentariile...
