Linia frontului

Războiul din Ucraina intră în cel de-al treilea an calendaristic, a devenit realitate cotidiană pentru un continent râzgâiat de prea multă pace.

Ofensivele și contraofensivele se iau de la capăt, arme noi se scot din depozite, eșaloane de soldați se încolonează și mărșăluiesc, să fie la timp acolo, la întâlnirea cu gloria, generali tineri pregătesc ordinele de luptă, victoria e aproape.

Încă o dată și încă o dată...

Sigur, va veni un moment când totul se va încheia, se va semna, poate un acord, un armistițiu, un tratat, ceva, sala va fi plină de politicieni, de generali, de ziariști, poate și de reprezentanți ai societății civile, se va aplauda, se vor rosti discursuri, va fi un moment de liniște...

Atunci, poate, se va auzi o voce, puțin răgușită, sigur neliniștită: 

• Pe linia frontului mai trăiește cineva?

***

Să scrii* despre război când acesta e încă în desfășurare, nu e cel mai simplu și înțelept lucru.

Tensiunile sunt mari, la vedere, iar linia frontului nu trece doar pe la câteva sute sau mii de kilometri distanță ci și printre opiniile celor din jur, diverse și, de cele mai multe ori, antagonice și puternic emoționale.

După ce se termină un  conflict și se stabilesc învinșii și învingătorii, este mult mai simplu, cine a pierdut e rău, cine a câștigat e bun, narațiunea despre ce s-a întâmplat anterior se poate scrie conform acestei diviziuni.

Dar o cronică a conflictului, paralelă cu desfășurarea evenimentelor, chiar realizată de la distanță, este, poate, o mai sinceră oglindă a evoluției acestuia.

Discutabilă și aceasta, desigur, pentru că sub presiunea informației parțiale, filtrate, uneori chiar lipsă, și percepția despre ceea ce se întâmplă acolo, pe front, poate fi parțial sau complet eronată.

Războiul din Ucraina este, în același timp, transparent aproape total, datorită vizualizării realizate de înregistrările video care consemnează fiecare lovitură de aviație, fiecare acțiune terestră, fiecare atac cu drone navale, dar și la fel de opac, de acoperit de ceața propagandei și dezinformării, cum au fost toate celelalte de dinaintea lui.

Nu e nimic nou în această realitate, nu e nou nici faptul că, până la urmă, indiferent de rezultatul acestui conflict, la bilanțul final vor lipsi de la apel câteva sute de mii de bărbați și femei, din ambele tabere, alte câteva sute de mii de bărbați și femei, din ambele tabere, vor continua să aibă pe trup semnele războiului, în timp ce pentru milioane de compatrioți ai lor, rănile vor lucra nevăzute în suflete și conștiințe.

Și nu numai acolo, pe linia frontului,  se vor simți aceste răni dar și la sute și mii de kilometri distanță, acolo unde războiul din Ucraina a fost asumat și considerat posibil și necesar.

Ce voiam să spun este faptul că articolele publicate pe această platformă pe parcursul anului 2023 s-au adunat într-o carte, o cronică parțială și personală a acestui război.

O cronică în zece capitole care descrie  ce s-a întâmplat între ianuarie și decembrie 2023: 

1. Adevărul e singur
2. Orașul fără case
3. Săgețile pe hartă
4. Castorul de pe Nipru
5. Ținutul fără verdeață
6. Taxa de sânge
7. Numărătorile paralele
8. Noduri și frânghii
9. Cei răi nu au pace
10. Santa Claus nu mai vine

Anul 2023 a fost doar o etapă din campionatul distrugerii, o competiție fără, deocamdată, o perspectivă evidentă de final de cursă.  

***

* Linia frontului / Laurențiu Sfinteș, București, Editura Militară, 2024