A plecat Zalujnîi, s-a întors Timoșenko. Kirilo...
0Au avut loc, în ultima perioadă, o serie de evoluții deosebit de interesante în și privind Ucraina, dar nimic nu mi s-a părut a avea semnificațiile schimbării de personal de la vârful ministerului apărării / armatei ucrainene: trecerea în rezervă a fostului comandant militar, generalul Valerii Zalujnîi, în oglindă cu reactivarea lui Kirilo Timoșenko pe post de consilier al ministrului apărării.
Dacă numele celui de-al doilea nu spune prea multe, detaliez mai târziu.
Până atunci, câteva din aceste evoluții / declarații / decizii:
A fost mai întâi declarația președintelui Emmanuel Macron despre posibilitatea ca trupe NATO să poată fi dislocate în Ucraina, dacă Rusia depășește anumite linii roșii, în principiu atacarea directă a Kievului și Odessei.
Am simplificat un pic, presa a fost destul de neîncrezătoare că Macron a fost luat de valul contextului social dificil din Franța, aruncând dezbaterea în plan extern, dar, așa cum și președintele francez a întărit câteva zile mai târziu, declarația nu a fost întâmplătoare, nici scoasă din context.
Ce a vrut să spună cu adevărat, care pot fi consecințele sunt teme care încă se dezbat, cert e că acolo unde s-a produs a stârnit îngrijorare și reacții de respingere, dar în Est, la Kiev, la Varșovia, prin capitalele baltice, a fost primită cu un oftat de ușurare: ”în fine, a înțeles și Parisul despre ce vorba...”
A înțeles, oare?
Într-un interviu pentru televiziunea franceză, canalul TF1 / LCI, fostul prim-ministru și ministru de externe, Dominique de Villepin, enumeră cel puțin patru riscuri / probleme atașate acestei declarații:
1. Riscul extinderii conflictului. Dacă NATO trimite trupe combatante, nu vor face și aliații Rusiei la fel (chiar dacă Rusia nu are alianțe formale cu state din Africa, Orientul Mijlociu, Asia, mulți voluntari din aceste regiuni, parte a Sudului Global, vor fi tentați să ia armele contra Occidentului)?;
2. Riscul inițierii altor conflicte. Ce se poate întâmpla dacă izbucnește un nou război, în altă parte a lumii, iar Occidentul se simte dator să-l gestioneze / să intervină și acolo? Conflictul din Ucraina nu este singura tragedie a lumii, dar diplomația (franceză, n.n) pare a nu lua în calcul noile focare de confruntare violentă;
3. Riscul terorist. Nu e vorba de terorismul atașat războiului din Ucraina, cât de terorismul oportunist, care ar putea profita de situațiile tensionate, de starea de dezordine. Franța va aniversa anul acesta 80 de ani de la Debarcarea Aliată din 1944, va fi și gazda Jocurilor Olimpice, nu e exact cea mai potrivită perioadă pentru angajamente războinice, nu se înregistrează nimic din ceea ce ar trebui să fie pregătirea populației pentru apărare civilă, război hibrid etc.;
4. Riscul adâncirii scindării noii ordini mondiale, pe fondul alegerilor americane. Este posibil ca o nouă era a izolaționismului și protecționismului să urmeze, iar influențele vor fi și în domeniul securității internaționale;
și...
4 bis, dar, poate, cel mai important. Riscul nuclear. E un risc care vine din aplatizarea amenințării din această direcție, prin discutarea ei deja fără inhibiții, de parcă ar putea să se întâmple și mâine. Timp de mai mult de patru decenii forțele NATO și cele ale Pactului de la Varșovia nu s-au confruntat niciodată direct și nu a fost întâmplător: e o realitate care ține de gramatica escaladării. Lumea de azi e, însă, una schimbată, cu multe conflicte, iar retorica urii poate evolua către momentul în care poate exista chiar și o decizie de rezolvare nucleară a conturilor. Iar Villepin precizează că nu e vorba doar de Rusia, sunt și alte state cu arme nucleare și aflate în intense relații confruntaționale
Există, desigur, și multe alte interpretări și aprecieri privind mesajul președintelui Macron, chiar și una care ar putea fi rezumată prin expresia ”eu am vrut, ceilalți, nu, de acum încolo se poate spune că eu (și Franța, n.n) am făcut tot ce s-a putut. C'est la vie, mon ami et mes amis”.
A mai fost mesajul Papei Francisc, din cadrul unui interviu pentru televiziunea elvețiană, înregistrat în februarie dar difuzat foarte recent, în luna martie.
Suveranul pontif, acum în vârstă de 87 de ani, a insistat, desigur, pe perspectiva păcii, și a solicitat părților din războiul din Ucraina „să aibă curajul să negocieze” și să facă acest lucru „înainte ca lucrurile să se înrăutățească”.
Mesajul ar fi fost unul obișnuit dacă Papa nu s-ar fi simțit dator să accentueze că asta presupune curajul de a negocia: „Cred că cei mai puternici sunt cei care văd situația, se gândesc la oameni și au curajul să ridice steagul alb și să negocieze”.
Și a continuat: „Acest cuvânt a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că ești învins, că lucrurile nu merg, să ai curajul să negociezi.”
Nu a fost deloc mesajul așteptat de către conducerea de la Kiev.
Care a și răspuns destul de iritată la declarațiile Papei, mai întâi prin ministrul de externe, Dmitro Kuleba, care a precizat ca albul nu face parte din culorile steagului ucrainian și l-a invitat pe suveran să viziteze Ucraina celor un milion de catolici și cinci milioane de greco-catolici, înainte de a vorbi despre ”negociere”.
Ulterior, chiar și președintele Zelenski a răspuns Papei, în același stil metaforic și combativ: „Mulțumesc fiecărui capelan ucrainean care este în armată, în Forțele de Apărare, acolo, în prima linie. Asta este biserica, lângă oameni. Și nu la două mii și jumătate de kilometri distanță - undeva departe, într-o mediere virtuală între cei care vor să trăiască și cei care vor să distrugă”.
De unde se vede că nici măcar Papa nu știe cum e cu pacea și războiul.
S-a întâmplat ca acolo, în prima linie, la vest de Avdeevka, ofensiva rusă să scadă în intensitate, iar luptele pentru controlul celor câteva sate din zonă, Berdici, Semionovka, Orlovka, Tonenkoe să continue deja de câteva săptămâni.
Noul comandant al forțelor armate ucrainene, generalul Sirski, a înțeles demult logica prezidențială, condensată în lozinca ”niciun pas înapoi”, astfel că, la câteva zile după ordinul de evacuare a localității Avdeevka, a ordonat concentrarea de forțe suplimentare în încercarea de a opri înaintarea rusă.
Informații sunt puține dar ceea ce a apărut public, prezența Brigăzii 47, considerată în elita armatei ucrainene, dotarea acesteia cu tancurile americane Abrams, cele atât de scumpe la vedere și scumpe și în general, chiar și a sistemelor de rachete Patriot, dislocate în apropierea frontului, sugerează un apel la cele mai bine păstrate resurse umane și de echipament.
Care au și început să fie risipite, în mediul online circulând deja imagini cu pierderile înregistrate la aceste categorii de tehnică, printre care confirmate sunt, la acest moment, și 4 tancuri Abrams și 2 sisteme Patriot.
Oprirea rușilor are un preț mare dar, probabil, din punctul de vedere al comenzii militare ucrainene, era singura cale de a oferi timp pentru întărirea apărării și construirea celor 2000 de kilometri de fortificații, pe trei linii de apărare, anunțați de președintele Zelenski.
Foto: Twitter / X
A mai fost un atac cu rachete asupra Odessei, o rutină tragică în ultima perioadă, petrecut chiar în ziua când în oraș se aflau atât președintele Volodimir Zelenski, cât și oaspetele său, premierul Greciei, Kiriakos Mitsotakis.
Coincidența a fost dublă, ținta distrusă aflându-se la doar câteva sute de metri de traseul vizitei celor doi lideri.
Pentru premierul grec era prima vizită în Ucraina după februarie 2022, așa că, la capitolul senzații tari, a recuperat rapid.
Presa a speculat imediat că ținta ar fi fost, de fapt, președintele ucrainean, ceea ce i-a permis acestuia, într-un interviu, să mai adauge o încercare de asasinat la adresa sa, pe lângă cele cinci, cât era bilanțul la sfârșitul lunii noiembrie 2023.
Ca să fie lucrurile clare, cum că nici prin gând nu le-ar trece să irosească o rachetă, rușii au replicat cu o filmare din dronă a coloanei oficiale, afirmând chiar, la o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, că dacă ar fi vrut să atace direct conducerea ucraineană, nu ar fi fost o problemă.
Dacă dialogul la acest nivel a ajuns să invoce tentative (reale sau nu, e mai puțin important...) de asasinat la nivel președinte / premier, este destul de clar că îngrijorările fostului premier francez sunt susținute de evoluțiile din ultima perioadă.
Foto: Twitter / X
Și a fost și schimbarea de ștafetă de la nivelul ministerului apărării / comenzii forțelor armate ucrainene.
Pentru că am afirmat că are semnificații speciale, detaliez mai departe.
Generalul Zalujnîi a fost numit foarte recent ambasador al Ucrainei în Marea Britanie.
Ne-o spun multe surse, inclusiv ministerul ucrainean de externe care declară că a trimis deja comunicarea oficială necesară.
Nu a spus-o deocamdată și cel în cauză, dacă a acceptat sau nu, dar asta se va schimba, probabil, în zilele următoare.
Oricum, cale de întors nu mai există, fostul comandant al armatei ucrainene fiind declarat inapt pentru serviciul militar, conform unui control medical, nu se știe dacă de rutină sau nu, înainte de demisie sau după.
Acum, nu-i așa?, dacă nu mai ești apt să comanzi armata, nu poți fi apt să comanzi o țară.
Cam astfel ar suna logica apariției în presă a acestei dezvăluiri, care pare a încerca să pună punct potențialei cariere politice a generalului.
Alte abordări îl așază, însă, pe generalul ambasador în postura celui care, în exilul catifelat de la Londra, ar putea învăța câte ceva despre cum se poate renaște ca politician, în definitiv are și un master în domeniu, iar profesorii locali sunt foarte buni.
Alți politicieni, în viața anterioară, au fost doar actori.
Pleacă generalul, revine consilierul.
Acum mai bine de un an de zile, relatam, tot pe această platformă, despre peripețiile adjunctul de atunci al șefului de cabinet al președintelui Zelenski, un domn pe nume Kirilo Timoșenko.
Fericit posesor al unui Porsche Taycan 2021, Kirilo stârnise ceva gelozii, care s-au lăsat cu o anchetă gazetărească anti-corupție și o intrare în penumbră a tânărului adjunct.
De unde a ieșit zilele trecute, pentru a prelua un post de consilier la ministerul apărării, responsabil pentru imagine și comunicare.
Probabil, în anul de penitență petrecut departe de centrul puterii de la Kiev, Kirilo și-a pierdut și relațiile și interesul de a lucra cu firme angajate permanent la fondurile guvernamentale, în special din construcții, că tot este vorba de un vast - și costisitor - proiect de realizare de fortificații militare.
Sau, poate, nu.
Se încarcă comentariile...
