Parisul în timpul caniculei

0
0

Minuit à Paris. Cel mai frumos oraș din lume fierbe, sufocat de caniculă. Gare du Nord este o clădire superbă. Bienvenue! La ora asta este liniște, se aude de la distanță cineva cântând stângaci la pian. Lângă el este un automat care distribuie gratuit proză scurtă. La vie est belle.

Paris canicula (1) jpg

Dar ieșirea din gară duce în alt oraș. În fața fațadei cu coloane elegante este plin de oameni ai străzii. Unul dintre ei are instalat un cort, chiar în mijlocul bulevardului. Este o mizerie de nedescris. Două grupuri se ceartă în fața unui restaurant de lux, plin până la refuz. Cele două lumi se ignoră senin, printre nefericiții jegoși și afumați se strecoară limuzine eco-responsabile, biciclete și trotinete electrice.

Paris lumière și Paris canaille, două orașe care se amestecă aproape peste tot. Mahalaua, fostă muncitorească, a cucerit centrul, iar noua burghezie boemă și ecologistă periferiile. Acum câțiva ani aș fi zis că este o alegere personală care dintre orașe vrei să îl vezi. Dar lampadarele Parisului fermecat luminează din ce în ce mai mult mizeria și tristețea.  Un oraș care pare că își caută descompunerea, în timp ce trage agresiv de mânecă turiștii, pentru a își câștiga traiul, pe spinarea patrimoniului construit de generațiile trecute. Un oraș care a votat masiv pentru politicieni comuniști, care detestă tradiția franceză. 

Sunt mulți oameni ai străzii și pe scările Bisericii superbe de lângă gară. Posibil să fie mai mulți decât credincioșii care îi mai trec pragul. Impozantele biserici pariziene devin încet încet muzee și centre sociale, și rezistă în picioare datorită caracterului istoric și faptului că atrag turiști. Sunt mulți care le-ar dărâma, pentru că sunt o frână în calea unui "progres" care să aducă o lume care privește mai mult în farfurie decât la cer.

Este miezul nopții la Paris, este caniculă și orașul miroase mult mai rău că de obicei. Greva gunoierilor, condusa de un sindicat roșu Merlot, a sufocat străzile. Sunt maldăre de gunoaie peste tot. Terasele sunt însă pline, deși oamenii se țin de nas.

„În România eram un nimeni care se simţea foarte rău, în Franţa sunt un anonim care se simte foarte bine." mi-a spus, mai demult, un Ion Creangă de astăzi, care devenise una cu orașul, unul dintre oamenii care m-au ajutat să îi văd luminile. Între timp orașul l-a înghițit și nu mai știu nimic despre el. Își asumase acest risc, știa că orașul are și această parte.

Miezul nopții la Paris, pe caniculă și printre gunoaie, farmecul străzii rezistă. Arabul de la magazinul de noapte, parizian de multe zeci de ani, își primește cu bucurie prietenii români care beau vin rece pe trotuar. Vine și el la șezătoare, cu un pahar de iaurt scos din frigider.

Dimineață orașul se trezește în cuptor. Dar ceva este diferit. Au dispărut gunoaiele. Așa face o gazdă bună, când are musafiri scriitori.

Nu există un oraș mai potrivit pentru cafeaua de dimineață. Timpul se dilată pe terasele cu scaune împletite, prin fața cărora trec oameni de toate felurile, grăbiți și colorați. Oriunde te-ar purta pașii, spectacolul străzii pariziene este fascinant. Restul nu se vede, deocamdată. Ca și cum ai privi podurile peste Sena, fără să vezi trotuarele.

Paris lumière, Paris canaille.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite