Palme d’Or: Adjudecat

După o pană de curent, despre care nu se știe încă dacă a vizat doar Festivalul, deși e limpede că făptuitorii ignorau că vor face doar victime colaterale, pentru că, în Palat, generatoarele, au putut să restabilească lumina, a venit și Gala. Mai puțin spectaculoasă, cu o Juliette Binoche îmbracată, ca de cor, în culorile Franței într-o fustă bleumarin, bluză albă și guler-zgardă roșie, dar cu o alegere finală incontestabil de netăgăduit, de astă dată, fără americănești cu cea mai veche meserie din lume, sau cu final în coadă de pește ori sinistrul: „Titane”.

Filmele care au dechis și închis seara premiaților au fost și cele care mi s-au părut cele mai complexe, și care nu s-au temut să prezinte, cu imens talent unde duce un regim totalitar.

Jafar Panahi și-a asumat un mare curaj, în al său „Un simplu accident”, să scoată la iveală o posibilă întâlnire între victime și torționarii cumpliți, cu firească și omenească dorință de răzbunare, dar fără a deveni la fel de neiertători, deși, o dată în plus, se dovedește că: pe cine nu lași să moară… Iranianul care a avut mult de suferit, dar nu s-a lăsat de cinema, în discursul său în persană, tradus pe loc a cerut lumii să devină mai solidară pentru libertate în țara sa.

Celălalt vine din aceeași zonă geografică, din Irak, primul care ajunge să câștige la Cannes: „Tortul președintelui”, în care, într-o țară sub bocancul apăsător al lui lui Saddam Hussein, doi copii, o fetiță, Lamia, cu un cocoșel animăluț de companie și un băiețel, Saeed, mai șmecheruț, caută ingredientele raționalizate, pentru a duce la școală, obligatoriu, de ziua tiranului, omniprezent cu chipul său în tablouri omagiale și nu numai, un dulce de împărțit de profesorul neîndurător. O radiografie a locului în anii 90, care semăna cu finalul anilor 80 de la noi.  

Camera d’Or, pentru debut, pe care o câștiga, în 2006, Corneliu Porumboiu pentru „A fost sau n-a fost” a ajuns la Hasan Hadi, care i-a mulțumit, pe scenă, directorului de imagine român Tudor Vladimir Panduru (editor tot de la noi: Andu Radu) .

„Valoare sentimentală” a lui Joachim Trier a luat importantul Grand Prix. Regizorul i l-a dedicat bunicului său, care a fost prezent pe Croazetă în 1960, pentru că după ce a fost în mișcarea de Rezistență, nu și-a găsit liniștea, după Război, decât în jazz și a 7-a artă. Protagonistă Renate Reinsve, cea pe care a ales-o Cristian Mungiu ca parteneră pentru Sebastian Stan în mult așteptatul „Fjord”.           

Premiul juriului a mers la două filme, unul mai bizar decât celălalt, pentru diversivitate aș zice. „Sirat” un spaniol al lui Oliver Laxe, cu Sergi Lopez și mulți mutanți și „Sound of falling” al nemțoaicei Mascha Schilinski, cu mai multe generații amestecate de fete ciudate.

Brazilia a strălucit iar, după Oscaruri și Berlinală, cu „Agentul secret” pentru regie. Octogenarul Claude Lelouch, din al cărui „Un bărbat și o femeie” s-a construit afișul 2025, spune că „el e mâna curentă, balustrada scării pe care urcă orice creație”: Kleber Mendonca Filho, care a ridicat și trofeul protagonistului său, fermecătorul Wagner Moura.

La actrițe trofeul a mers la Hafsia Herzi, îmbrăcată extrem de bărbătește, pentru „Sora cea mică” un film franțuzesc, într-o familie algeriană, unde pare greu de crezut că se acceptă LGBT-ul, fără represalii.

Frații Dardenne au plecat cu premiul pentru scenariu, dar au avut eleganța să spună că e doar scheletul. Ca să prindă viață, e nevoie de actori, de cele cinci adolescente din „Mame tinere”, foarte potrivit și pentru ce se întâmplă la noi, și care va putea fi văzut în Romania.

Și ca să nu-i supere pe chinezi, s-a inventat un premiu special, pentru „Resurrection”, un vârtej amețitor de aproape 3 ore.

Regrete, în ceea ce mă privește, pentru „Nouvelle vague”, „ Case137”, „Cei doi procurori” și „Vulturii Republicii” care n-ar fi trebuit ignorate, dar sper să fie vizionate.

Maestrul de Ceremonii, același actor Laurent Laffite a încheiat cam sumbru: „Ne vedem la anul ,orice ar fi!” sau a vrut să-și asigure o nouă colaborare? 

De la Cannes 2025, Irina-Margareta Nistor