Video Șoșoacă l-a făcut pe Putin să râdă la forumul de la St. Petersburg după ce a spus că România „nu are președinte”. Europarlamentara: „Vă admirăm”
0Europarlamentara Diana Șoșoacă, lidera partidului S.O.S. România, a susținut un discurs la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde i s-a adresat direct lui Vladimir Putin, într-o intervenție marcată de declarații controversate, care l-au făcut pe liderul rus să râdă.
„Sunt din România și cred că sunt singura româncă de aici. Aș vrea să vă spun că poporul român nu vă urăște. Poporul român vrea pace cu Rusia”, și-a început Diana Șoșoacă discursul în fața liderului de la Kremlin, potrivit Mediafax.
„Nu vrem să le dăm bani și arme, dar, din păcate, România este condusă de la Bruxelles”
Europarlamentara a criticat sprijinul acordat Ucrainei și a susținut că deciziile României sunt influențate extern.
„Nu vrem să ajutăm Ucraina. Nu vrem să le dăm bani și arme, dar, din păcate, România este condusă de la Bruxelles”, a afirmat lidera S.O.S. România.
Un moment care a atras atenția participanților a fost declarația potrivit căreia România „nu are președinte”, afirmație care l-a făcut pe Vladimir Putin, aflat în sală, să râdă.
„Admirăm întregul popor rus”
Șoșoacă s-a prezentat drept lidera „singurei opoziții” din România și a reluat un episod din 2023 legat de vizita președintelui ucrainean la București.
„Zelenski a vrut să vorbească în Parlamentul României. Nu l-am lăsat și l-am scos din Parlamentul României”, a spus președinta S.O.S. România, moment în care Putin a râs din nou.
Discursul Dianei Șoșoacă a inclus aprecieri la adresa Federației Ruse și a populației sale.
„Nu suntem dușmani. Sunteți cea mai mare țară din lume. Sunteți una dintre cele mai mari economii. Vă admirăm pentru forța dumneavoastră și admirăm întregul popor rus”, a declarat Diana Șoșoacă.
„Sper ca, în scurt timp, să nu o mai avem pe Ursula von der Leyen președintă a Comisiei Europene”
Intervenția Dianei Șoșoacă s-a încheiat cu un mesaj critic la adresa conducerii Uniunii Europene: „Aceasta este o lecție pentru Uniunea Europeană. Sper ca, în scurt timp, să nu o mai avem pe Ursula von der Leyen președintă a Comisiei Europene”.
„Nu pot și, sincer, nu vreau să comentez afacerile interne ale României”
Vladimir Putin i-a mulțumit europarlamentarei și a evitat să comenteze situația politică din România.
„Vă mulțumesc foarte mult. Sunteți binevenită. Sincer vorbind, nu pot și, sincer, nu vreau să comentez afacerile interne ale României”, a afirmat liderul rus.
Liderul rus a transmis un mesaj cu accent religios:
„Rusia este încă, în mare parte, o țară ortodoxă. România este, de asemenea, ortodoxă, așa că rugămintea mea este să transmiteți cele mai calde salutări și cele mai bune urări tuturor ortodocșilor din România”.
Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, considerat „Davosul Rusiei”, a fost organizat pe fondul războiului din Ucraina și al izolării internaționale a Moscovei.
„Dialogul rămâne cea mai puternică armă a diplomației”, a scris Diana Șoșoacă pe Facebook, unde a postat și o fotografie de la eveniment, în care apare alături de Maria Zaharov, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.























































