O seară furtunoasă. „Cine este domnul Mark ăsta de la Comisia Europeană?"

0
0

Vă era dor de Caragiale? Nu, nu căutaţi prin bibliotecă şi nu daţi fuga la teatru! Nenea Iancu a coborât miercuri seară în studioul Antenei 3, la emisiunea Danei Grecu. A ieşit o capodoperă de şase minute minunate (20.11-20.17). Ce piesă! Ce replici! Ce decor!

Dar mai întâi, personajele:

Dana Grecu - femeie straşnică, realizator; Maria Grapini - vicepreşedinte PC, candidată la deputăţie; Laszlo Borbely - ungur bun, candidat la deputăţie; Cristian Buşoi - europarlamentar PNL

Ştefan Nicolae - preşedinte Agrostar; Radu Tudor - specialist, analist, expert.

Aşadar...

Dana Grecu: Azi a fost o reacţie interesantă a Uniunii Europene, printr-un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în legătură cu cazul Diaconu. Cică noi avem foarte, foarte, foarte mulţi incompatibili în ţara asta, adică mulţi mafioţi în ţara asta, da? Incompatibili, de principiu. Dar ANI a descoperit că este incompatibil Mircea Diaconu, instanţa a decis că da, că ANI are dreptate, şi s-a jucat un meci în Parlamentul României. Şi parlamentarii au zis: «Ce-a zis instanţa?». A zis că e incompatibil, deci «pa» mandat de senator! Şi Parlamentul României a zis: «Nu, aşa ceva, totuşi, este incredibil, deci noi votăm ca el să-şi continue mandatul de senator». Mircea Diaconu, adică... Ce face Mark Grey, purtător de cuvânt al Comisiei Europene? «Este important pentru statul de drept în România ca deciziile judecătoreşti să fie aplicate cu stricteţe. Decizia Senatului român este în contradicţie cu recomandarea Comisiei de a cere demisia membrilor Parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate, care este inclusă în ultimul Raport pentru România adoptat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.» Vă rog să comentăm pe scurt declaraţia lui Mark Grey, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Domnule Ştefan Nicolae, cum vi se pare?

Nicolae: Păi da' nu... Domnul Mark Grey îl ştie pe domnul Diaconu? Ştie ce a făcut el pentru ţara asta?

Grecu:  Dar pe Blejnar îl ştie...

Nicolae:  ... sau pe Blejnar îl ştie, ştie...?

Grecu:  ... căruia îi dă Horică Georgescu «verde» că e bun?

Nicolae:  De unde, cine este dânsul să tragă concluzia asta? Cine este domnul Mark ăsta de la Comisia Europeană?

Grecu:  Purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Nicolae:  Dar n-are voie să facă aşa ceva! E Senatul României... Senatul României este o instituţie aleasă de poporul român, are reprezentanţi... Păi, ce facem, nu mai avem încredere în Parlament? Păi, dacă nu mai avem încredere în Parlament, ne întoarcem în 1989, avem încredere în Marea Adunare Naţională, nu? Deci, am terfelit Parlamentul ăsta... am dat cu el de pământ. Instituţia democratică care... pentru care s-a luptat în '89. Bun, rău, avem oameni pe care noi îi votăm... cu bune şi... dar este instituţia democratică...

Grecu: Da, şi cei de la PDL zic:
«E decizia instanţei, domn'e».

Buşoi: Nu, doamna Grecu, asta e important de stabilit: în nicio decizie a niciunei instanţe nu se spune acest lucru, că trebuie să-i înceteze mandatul, ci cere plenului Parlamentului...

Grecu:  Da, dar e pe cale de consecinţă.

Buşoi: A spus că e incompatibil. Era pe cale de consecinţă sau nu... de vreme ce cere plenul Parlamentului, plenul ia o decizie politică care... e o discuţie complicată juridic...

Nicolae:  Nu, dar mecanismul ăsta de verificare... dânsul e europarlamentar. Acolo, sau în alte state, nu sunt parlamentari cu probleme? Nu cum este domnul Diaconu, probabil probleme mai mari. Îi transmite acest domn...

Grecu:  ... Mark Grey, da...

Nicolae: ... parlamentului din altă ţară recomandare şi mecanisme? Păi, să facă mecanisme la el acasă, nu la noi în România! Că ştim să ne facem şi noi mecanisme. Eee...

Grecu: Păi, mecanismul îl fac, vrei - nu vrei, că ne-am...

Nicolae: Aşa am făcut şi astă-vară, de am distrus încrederea în Uniunea Europeană. Acuma facem la fel. Dar cine este să ne dea el nouă sfaturi? Este Senatul României, Parlamentul României, votat de poporul român, şi are dreptul să ia decizii pentru poporul român.

Grecu: Doamna Grapini şi apoi domnul...

Grapini: Da', până una-alta, cum a ajuns un purtător de cuvânt să ne analizeze dosarele candidaţilor? Deci, eu aşa o iau acuma. Acest purtător de cuvânt... cineva iar a reclamat, nu?, că doar n-o fi fost el, aşa, cu ochii pe tot ce se întâmplă doar în România...

Grecu: Ba da, ei au spus că monitorizează România.

Grapini: Monitorizează el, purtătorul de cuvânt?

Grecu: ... Comisia...

Grapini: Şi ne ia dosarele să vadă dacă suntem buni sau răi?

Grecu: ... al cărui preşedinte e Barroso, doamna... Grapini...

Grapini: În primul rând, tristeţea este că unii care fură sunt liberi, şi un maestru al teatrului, un om de cultură, cum este Mircea Diaconu, este pus la zid, pentru un lucru care, din punctul meu de vedere, până la urmă nu-i aparţine, pentru că a fost acolo director şi nu a furat de la stat... da... Au fost rectori şi parlamentari, da, în Parlamentul României. Iar Domnia Sa, ca meseriaş, ca talent, ca tot ce vreţi - că toţi ni-l amintim de la mere roşii până la tot ce-a jucat - acuma,
dintr-odată, este cel care nu poate să-i mai reprezinte pe români. Păi, haideţi să facem acuma un sondaj să vedem câţi români nu sunt de acord ca Mircea Diaconu să fie acolo. Este absolut jenant...

Nicolae: Doamna... eu pe acest domn Mark îl plătesc din buzunarul meu, prin contribuţia de cetăţean european.

Grapini: Exact! Exact!

Nicolae: Cine e dânsul să vină să ne dea nouă sfaturi? Că noi îl plătim din banii noştri...

Grecu: Dar cine este Comisia Europeană să zică de cvorum?

Borbely: Problema e puţin mai complicată...

Nicolae: ... să vină el să ne facă nouă ordine... El să-şi vadă de problemele lui europene.

Grecu: Mie-mi place că noi sărim în capul lui Mark Grey. Dar n-aţi vrea să-i sărim în cap domnului Barroso?

Nicolae: I-am sărit şi domnului Barroso...

Grecu: Fără Barroso, domnul Grey nu contează.

Borbely: Nu, nu... problema e puţin mai complicată...

Nicolae: Nu, dar de ce nu iese domnul Barroso să spună: «Domn'e, Uniunea Europeană e într-o situaţie economică dezastruoasă. Au scăzut salariile în Uniunea Europeană, există sărăcie extremă în Uniunea Europeană,...»

Grapini: ... ne-am dezindustrializat...

Nicolae: «...sunt probleme în Uniunea Europeană». Să vină cu soluţii, nu să vină să ne facă politica internă a noastră. C-om avea şi noi atâta minte în cap să ne facem ordine în ţara asta, nu?

Borbely: Nu, nu, e problema puţin mai complicată. Deci, nu e neapărat problema domnului Grey. E problema noastră! Uitaţi-vă la această lege a ANI. Păi, Senatul i-a dat o hârtie lui Diaconu că este în regulă, da? Deci, Senatul României. De ce? Pentru că legea nu este clară, deci trebuie noi să clarificăm...

Grapini: Exact!

Borbely: ... cine e incompatibil şi... Altfel, poate ANI sau orice instituţie...

Grapini: Dar cine-i ANI?

Borbely: ... să vină şi să spună: «Da, domn'e, ăsta-i incompatibil», cum sunt colegi de-ai noştri... Justiţia a decis în trei cazuri că nu e incompatibil ca să angajeze pe cineva...

Grapini: A!

Borbely: ... nu, ca să angajeze pe cineva la biroul parlamentar, şi în două cazuri, mi se pare, a zis aceeaşi Justiţie că nu e adevărat, că e incompatibil. Păi, dacă nu este clarificată această problemă, e clar că nu e incompatibil. Deci s-a demonstrat, există în Regulamentul Camerei Deputaţilor. E problema noastră, noi trebuie s-o rezolvăm!

Grapini: Deci, domnul Diaconu este de vină!

Grecu: Bine! Bine!

(Cortina! Pardon, publicitate!)

Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite