O istoria altfel a comunismului din România

În decembrie 2025, istoricul și scriitorul Călin Hentea (printre altele, expert în propagandă) a lansat, la Editura Mega, o nouă carte binevenită pentru cititorii care vor să cunoască și o altă istorie a României decât aceea pe care o găsesc în manuale sau lucrări academice.

Coperta

„O istorie vizuală a României sub comunism: 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989” continuă o serie de volume-album semnate de Călin Hentea și publicate de editura clujeană menționată (despre a doua carte din serie, „România. Album de istorie postdecembristă, 1990-2020”, apărută în 2022, am scris aici). De fapt, actuala lucrare reprezintă o reeditare, substanțial extinsă, a primului volum al seriei (epuizat între timp), „România. Album de istorie comunistă, 1948-1989” (2021).

În prefața sa (sugestiv intitulată „Un clar mesaj venit din trecutul nostru comun și nu prea îndepărtat”), istoricul Adrian Cioroianu observă că autorul cărții a valorificat eficient un „minitezaur”, compus din „propriile sale colecții de cărți poștale, ziare, timbre, insigne etc., strânse înainte sau după 1990”. Adrian Cioroianu adaugă: „Nici că se putea o mai potrivită folosire! Volumul rezultat este deopotrivă o bucurie pentru minte și pentru ochi, chiar dacă, desigur, nu toate episoadele adevărate cuprinse în aceste pagini au fost fericite pentru istoria țării...”.

Ambii specialiști, autorul și prefațatorul, știu prea bine că istoria nu se scrie doar cu episoade fericite, ci și cu „cozi la făină”, „mere refuzate la export”, „cafea cu înlocuitori” sau „compot bulgăresc” – am citat din celebrul poem „Totul”, al Anei Blandiana, potrivit ales de Călin Hentea ca motto al acestei „istorii vizuale”.

În argumentul său, autorul declară că volumul de față s-a născut din „speranța de a contura un tablou cât mai complet a ceea ce a însemnat comunismul în România, folosind drept materie primă proiecțiile propagandistice aprobate de la timpul respectiv” (altfel spus, acele piese de puzzle din care regimul își construia imaginea despre sine pe care voia să o impună) și din convingerea că „istoria nu înseamnă doar evenimente politice, militare sau sociale marcante, ci și viața culturală, alături de cea de zi cu zi a oamenilor obișnuiți”.

Structura cărții este simplă și clară, făcând lucrarea ușor de utilizat. Sunt două părți mari: una despre epoca Gheorghe Gheorghiu-Dej, alta despre „epoca de aur” a lui Nicolae Ceaușescu. Fiecare dintre aceste secțiuni se deschide cu un capitol de „Repere cronologice”, cuprinzând datele esențiale ale celor două perioade. Apoi, alte capitole tratează trăsăturile specifice ale fiecărei epoci – de exemplu, „Despre ștabii dejiști ca niște gangsteri staliniști” versus „Grotescul cult al personalității unui semidoct”.

Chiar și numai din titlurile capitolelor putem deduce – asta dacă nu cunoaștem deja, din volumele anterioare, abordarea lui Călin Hentea – că informațiile și datele nu sunt redate sec, fără a fi comentate, iar tonul autorului nu este neutru, ci acuzator și polemic (e și de înțeles, dacă ne gândim că scriitorul a experimentat comunismul pe propria piele). La fel de important, aproape în fiecare pagină apar imagini (sau „mărturii iconografice”, cum le numește Călin Hentea), în special cărți poștale și fotografii (majoritatea din „minitezaurul” amintit de Adrian Cioroianu), care completează concludent textul.

Nu am să insist asupra tuturor capitolelor, și fiindcă nu vreau să plictisesc, și fiindcă fiecare dintre ele merită descoperit, dar trebuie să menționez două, din cele două părți, care m-au atras în mod deosebit: „Vedetele scenei și ecranului anilor ’50-’60” și, respectiv, „Cei pe care i-am iubit – în filme, muzică și sport”. De la George Vraca și Lucia Sturdza-Bulandra la Liviu Ciulei și Ion Popescu Gopo (printre mulți alții), îi vedem, în imagini publicitare și stop-cadre relevante, pe cei care au marcat teatrul și cinematografia epocii Dej, aflând uneori și detalii inedite din biografiile lor. Iar capitolul final, despre starurile „epocii de aur”, este chiar și mai spectaculos (și datorită cărților poștale editate de Casa Filmului ACIN și colecționate cu osârdie de autor – de pildă, cele cu „Sfântul” Roger Moore alături de Gopo și Irina Petrescu). Cum volumul este scos – la fel ca și celelalte din serie – în condiții grafice excelente, ne putem desfăta privirea cu asemenea „mărturii iconografice” ale unor epoci care, altminteri, nu au adus prea multe bucurii poporului.

„O istorie vizuală a României sub comunism: 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989” este, fără îndoială, o apariție editorială necesară, nu doar pentru cititorii mai tineri („În atenția românilor care s-au născut după 22 decembrie 1989”, subliniază Călin Hentea în deschiderea volumului), ci și pentru cei care au trăit acele vremuri. Pentru dezvăluiri și reamintiri, spre neuitare.