O Europă îmbătrânită care intră în criză demografică profundă
0Statisticile nu mint: vom avea o Europă din ce în ce mai îmbătrânită, deci din ce în ce mai puţin competitivă şi atractivă.
În condiţiile în care nivelul general de natalitate rămâne mic sau nesemnificativ complet în unele regiuni ale Europei şi în combinaţie cu creşterea constantă (spectaculoasă) a speranţei de viaţă, s-a format deja baza solidă a unei viitoare, din ce în ce mai apropiate, situaţii de criză majoră care să îngenuncheze sistemele de protecţie socială şi să provoace astfel revolte sociale masive. Puteţi consulta aici, în limba română, foarte recentul studiu EUROSTAT pe această temă care este, în opinia mea, cu mult mai mult decât un semnal de alarmă. Fireşte, este scris în limbajul ponderat impus ca regulă generală tuturor instituţiilor europene şi preferat de Statele Membre a căror primă grijă este să nu cumva să panicheze populaţia căci, şi aici au dreptate, cine ar mai vota aceleaşi şi aceleaşi echipe de politicieni? Dar, vă rog citiţi studiul căci vă veţi lămuri foarte clar ce ne aşteaptă în condiţiile în care tendinţele de acum vor continua, în care statele mari sau mici vor fi obsedate doar să întârzie inevitabilul, adică marile crize sociale determinate de creşterea contionuă a raportului între cei care muncesc şi cei care încasează pensii, golul fiind acoperit, ca la noi, de împrumuturile cu care se obligă guvernul, singura soluţie economică pe care o poate practica în totală impunitate şi care urmează să fie decontată de ce va mai rămâne activ în generaţiile viitoare.
«Procentul de populaţie în vârstă de muncă la nivelul UE-28 este în scădere, în timp ce numărul relativ al pensionarilor este în creştere. Ponderea persoanelor în vârstă din totalul populaţiei va creşte semnificativ în deceniile următoare, pe măsură ce un procent tot mai mare din generaţia născută în perioada exploziei demografice postbelice atinge vârsta de pensionare. Acest lucru va conduce, la rândul său, la creşterea sarcinii suportate de persoanele în vârstă de muncă în ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor sociale necesare pentru populaţia îmbătrânită pentru o serie de servicii asociate acesteia».
CLICK PE IMAGINE PENTRU REZOLUŢIE MAI MARE
Vârsta mediană a populaţiei din UE-28 este în creştere şi era de 43,1 ani la 1 ianuarie 2018 (a se vedea figura 2). Asta înseamnă că jumătate din populaţia UE-28 era mai bătrână de 43,1 ani, iar cealaltă jumătate, mai tânără. La nivelul statelor membre ale UE, vârsta mediană a variat între 37,3 ani în Irlanda şi 46,3 ani în Italia, ceea ce confirmă structurile relativ tinere şi relativ bătrâne de populaţie înregistrate în fiecare din aceste două state membre. Vârsta mediană înregistrată în AELS şi în ţările candidate în 2018 a fost mai mică decât cea înregistrată la nivelul UE-28, cu excepţia Liechtensteinului (44,0 ani) şi a Serbiei (43,5 ani).
La fiecare persoană în vârstă de 65 de ani sau peste au existat mai puţin de trei persoane în vârstă de muncă.
Rapoartele de dependenţă pot fi folosite pentru a studia nivelul de asistenţă oferit persoanelor mai tinere şi/sau mai în vârstă de către populaţia în vârstă de muncă; aceste rapoarte sunt exprimate în funcţie de dimensiunea relativă a populaţiilor mai tinere şi/sau mai în vârstă raportată la populaţia în vârstă de muncă. Raportul de dependenţă a persoanelor vârstnice pentru UE-28 a fost de 30,5 % la 1 ianuarie 2018 (a se vedea tabelul 2); prin urmare, la fiecare persoană în vârstă de 65 de ani sau peste au existat puţin peste trei persoane în vârstă de muncă. Raportul de dependenţă a persoanelor vârstnice a variat în statele membre ale UE de la valori minime de 20,6 % în Luxemburg şi de 21,2 % în Irlanda – adică aproape cinci persoane în vârstă de muncă la fiecare persoană în vârstă de 65 de ani sau peste – la valori maxime de 35,2 % în Italia, de 34,2 % în Finlanda şi de 34,1 % în Grecia – adică mai puţin de trei persoane în vârstă de muncă la fiecare persoană în vârstă de 65 de ani sau peste.
CLICK PE IMAGINE PENTRU REZOLUŢIE MAI MARE
O populaţie care este într-un proces continuu de îmbătrânire, dar nici categoria aceasta “persoane în vârstă” nu mai este demult una unitară. Datorită creşterii duratei de viaţă, categoria respectivă numără cel puţin două secţiuni. Prima este formată din persoanele în vârstă care nu au nevoie de multe îngrijiri medicale şi, ca atare, posedă un grad de mobilitate şi independenţă remarcabil, ceea ce duce, cum îmi spuneau specialiştii care realizează acest tip de studii, la o încărcare relativ modestă şi previzibilă a sistemelor de protecţie socială. Situaţia se schimbă dramatic dacă privim la categoria a doua, bătrânii care au nevoie de multe îngrijiri medicale, care şi-au pierdut mobilitatea şi au nevoie de asistenţă continuă, pot fi încadraţi la categoria “foarte mari consumatori” de servicii de sănătăate. Şi, în plus, fiecare dintre ei poate evolua oricând înspre situaţii mai grave, încărcănd în consecinţă şi mai mult sistemele de sănătate şi aşa foarte slăbite.
Previziunile EUROSTAT sunt extrem de pesimiste:
« În perioada 2018-2100, se preconizează că ponderea populaţiei în vârstă de muncă va scădea până în 2100, în timp ce persoanele mai în vârstă vor reprezenta probabil o pondere în creştere din populaţia totală: persoanele în vârstă de 65 de ani sau peste vor reprezenta 31,3 % din populaţia UE-28 până în 2100, în comparaţie cu procentul de 19,8 % înregistrat în 2018. Ca urmare a trecerii populaţiei dintr-o grupă de vârstă în alta, se estimează că raportul de dependenţă a persoanelor vârstnice din UE-28 aproape se va dubla, ajungând de la 30,5 % în 2018 la 57,3 % până în 2100, iar raportul total de dependenţă va creşte de la 54,6 % în 2018 la 82,9 % până în 2100 (a se vedea figura 6). Se estimează că vârsta mediană va creşte cu 5,4 ani, ajungând de la 43,3 ani în 2018 la 48,7 ani în 2100 ».
Semnalele sunt din ce în ce mai multe, priviţi la ce se petrece acum în Franţa, că sistemul social de protecţie socială este aproape de explozie, prost calculat, prost calibrat şi, mai ales, ţinut departe de ochii publicului, baolnav tratat acum prin perfuzii în sistem de urgenţă. Regândirea acestei « plase de protecţie socială » ar trebui să fie prioritatea reală într-o ţară cu atât de mulţi oameni săraci, bătrâni şi bolnavi ca România. Nu este, bătălia pentru scaune şi comisioane din achiziţii strategice de la cine trebuie, asta este singura discuţie la care rezonează guvernanţii, de orice culoare politică aparentă ar fi ei.
Între timp, situaţia evoluează cum scrie în raportul celor de la Eurostat. Şi cui să-i pese ? Chiar nimănui. Aşa a fost şi nimic nu se schimbă.