Nou episod în jocul de-a boicotul. Ținta: Cupa Mondială Qatar 2022

0
0

Este ceva de consemnat, fie și numai deoarece vedem că începe să se permanentizeze – ca formă reală de presiune și dispută internațională – tendința de imixtiune a politicului și în competițiile sportive, unul dintre puținele domenii rămase libere de scandal și tensiuni.

image

Numai că speranțele au fost degeaba pentru că, în realitate, s-a produs fenomenul contrar: văzând că evenimentele sportive concentrează atenția unei părți din ce în ce mai importante de audiență de toate vârstele, politicienii au înțeles că acolo e locul de cules voturi și că pot ieși la vânătoare mai ales în cazul evenimentelor cu acoperire globală, olimpiade și campionate mondiale. Puțin îi interesează pe ei sportul, le este profund indiferentă și agenda olimpică sau lista de criterii de excelență dintr-un sport sau altul Totul este să se găsească o cale prin care să se atragă atenția asupra propriei lor contribuții, individuale sau ca responsabili ai unor organizații caritabile sau de orice alt tip din atât de prolifica „societate civilă” și ea devenită interesantă dacă poate servi drept vehicul de campanie politică.

Asta se întâmplă și acum când în Germania, Danemarca și Norvegia, spre exemplu și pentru a lua doar aceste cazuri, se desfășoară campanii relativ intense în favoarea boicotării Cupei FIFA 2022 din Qatar, invocându-se situația respectării drepturilor omului în această țară. Campania aceasta nu este nouă, iar cele trei țări sunt angajate în ea începând chiar din momentul în care, cu peste un deceniu în urmă Qatar a fost desemnată drept câștigătoare competiției pentru organizarea celui mai urmărit eveniment sportiv din lume: „Nu credem că noi, în calitatea noastră de națiuni democratice care facem eforturi de a susține drepturile globale ale omului, putem beneficia de faptul că permitem unora dintre cei mai reprezentativi sportivi ai țărilor noastre să participe la competiție și de a oferi credibilitate unei dictaturi precum Qatar” – se spune în petiția prin care se cere ca echipa națională de fotbal a Danemarcei să nu meargă în Qatar. Aveți aici  relatarea privind situația similară din Norvegia unde un număr de cluburi solicită același lucru, iar în Germania există o organizație de fani intitulată ProFans care spune același lucru. Citiți petiția respectivă – în ton cu cereri similare din partea Amnesty International – și veți vedea că totul se concentrează pe condițiile caracterizate drept „dramatice, echivalente cu sclavie modernă” în care lucrează pe șantierele de construcții din Qatar muncitorii imigranți aduși în șantierele de construcții unde ar lucra în condiții de „sclavie modernă”.

image

Problema recurentă este că și acest caz demonstrează ceea ce a devenit boala cronică a sistemelor acestea moderne de competiții internaționale: practic, se dovedește din nou că nu există criterii care să fie aplicate în mod egal și constant, adoptate prin consens și respectate ca atare de organizatori. Este și imposibil în contextul în care, în spatele fiecărui tip de competiție, se joacă acum interese economice uriașe, chiar imense în cazul unei asemenea competiții precum aceasta din Qatar. Este imposibil și pentru că, în paralel, în funcție de circumstanțele și presiunile situaționale ale momentului, se pun în mișcare mecanismele de intervenție politică, parte a unor alte tipuri de confruntări. Nimic din toate astea nu mai are ceva în comun cu ideea de sport sau de înfruntare a forțelor și talentelor, accesorii strălucitoare dar numai accesorii în raport cu importanța bătăliilor care au loc în subteranul competițiilor.

Și așa am ajuns, ca acum, să vedem cum, practic, înaintea fiecărei mari competiții mondiale există, foarte bine pregătită și beneficiind de fonduri corespunzătoare, o campanie în care să nu se solicite un boicot cât mai amplu și mai convingător. De cele mai multe ori, argumentele sunt credibile, faptele prezentate sunt convingătoare...dar totul se încheie în acest punct deoarece, prudenți, liderii organizațiilor sportive internaționale au înțeles că există limite de netrecut în aplicarea legilor moralei, anume momentul în care intră în coliziune cu lumea în care criteriile respective sunt doar evocate din interes și abandonate după negocieri, aș cum se întâmplă să fie rezolvate toate situațiile conflictuale, inclusiv războaiele.

Și de data asta se va întâmpla fix la fel. Interesele economice și politice sunt mai puternice decât orice alte criterii sau rapoarte ale unor organizații de tipul Amnesty International care ar fi trebuit de mult timp lecția dură că trebuie să se ocupe de ce trebuie, când trebuie și cum trebuie. Altfel, totul rămâne încă un caz de școală care să ilustreze lecția despre câinii care urlă la lună, de mult timp și tot degeaba.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite