Nimic nou în România

0
0

Noi, cu un optimism piţigăiat, la fel de inconştienţi ca acum doi ani, ne îmbătăm cu ideea că totul va fi bine şi la vară cald.

Gura păcătosului adevăr grăieşte. „A fost o greşeală creşterea TVA de la 19 la 24%". Mai degrabă a fost o prostie faptul că încă de la începutul crizei ea nu a fost scăzută la 15%, aşa cum au făcut alţii.

Aflu azi că aveam dreptate acum doi ani, când spuneam acest lucru. „Economiile" făcute pe spinarea oamenilor, precum tăierea salariilor şi a pensiilor, puteau fi înlocuite cu unele reale. Concedierea din sectorul de stat nu a 140.000, ci a 600.000 de funcţionari ar fi creat resursele necesare. Oricum, ei, la nivel central şi local, se ocupă doar de colectarea, furtul şi eventual de distribuţia a ce mai rămâne din veniturile statului.

Tot astăzi aflu că, deşi ne consideram originali, am urmat conştiincioşi FMI-ul cu toate năzbâtiile impuse. Pantoful scâlciat şi găurit al domnului Jeffrey Franks este simbolic pentru politicile acestei instituţii. Flămânzeşte şi o să fii mai vioi. Totodată, tratează ţările precum fugăreşte şeful ei femeile.
Tot astăzi aflu că în cazul nostru totul s-a petrecut „consensual". Ba mai vrem în continuare. Pasămite ne-ar trebui cineva să ne dea o notă bună. Nu suntem la şcoală. Viaţa reală înseamnă milioane de oameni afectaţi de nepriceperea celor care guvernează. Gălăgioşi, ei ne anunţă că am crescut cu 0,6%.  Ba unul mai optimist zice că pe tot anul o să ajungem la 2%. E ca şi cum ai zice că, dacă alţii se află pe marginea prăpastiei, noi suntem cu un pas înainte. Uniunea Europeană se află în ajunul unui nou cutremur. Noi, cu un optimism piţigăiat, la fel de inconştienţi ca acum doi ani, ne îmbătăm cu ideea că totul va fi bine şi la vară cald. (Dictez din maşina care trece pe lângă o biserică aflată în cons­trucţie, cu un mare steag naţional fluturând pe schele. E de bine! Asta ne trebuie. E ce ne-a mai rămas de făcut.)

Tot astăzi aflu că ne ocupăm serios de problema marilor regii. Adică vom găsi nişte oameni minunaţi care le vor pune pe picioare, dar între timp, o vreme, până când „vor scăpa de datoriile istorice", le vom subvenţiona în continuare. Managementul privat poate face o activitate mai eficientă doar pe perioada contractuală şi conform unor indicatori de performanţă mai mult sau mai puţin obiectivi. Importantă este proprietatea. Statul trebuie să-şi vândă faliţii. Să se limiteze doar la impozitele pe care ei le pot produce după aceea.

Astăzi aflu că ne propunem pe ici pe colo reducerea impozitării, dar cu atingerea mediei europene în ceea ce priveşte ponderea bugetului în PIB. Nu am aflat nimic despre o reformă radicală în acest sens, cum ar fi taxarea minimală sau chiar deloc a muncii şi energiei, cele două motoare ale creşterii. România se amăgeşte cu mitul forţei de muncă ieftine. Avem însă nevoie de oameni bine calificaţi şi deci plătiţi, pentru care diferenţa de 85% între venitul net şi cel brut este extravagantă. O asemenea aberaţie nu se putea naşte decât în capul unor contabili operând cu medii aritmetice fără relevanţă. În ceea ce priveşte energia, procedăm la fel de prost ca suratele noastre europene. Americanii sunt scandalizaţi că preţul benzinei a trecut de 4 dolari/galonul, adică vreo 0,6 euro/litru, iar noi plătim aceleaşi molecule cu aproape 1,5 euro/litru. Marele profitor al diferenţei de pret este doar statul. O astfel de soluţie, stimularea motoarelor creşterii, este realistă dacă statul se retrage din economie, iar veniturile şi le obţine din taxarea echilibrată şi egală a consumului.

Tot astăzi aflu că avem o „creştere de absorbţie a fondurilor europene. Avem şi campioni, dar avem şi zone unde lucrurile sunt aproape blocate: la mediu şi la transporturi". Adică prin părţile esenţiale. Totodată, ne e frică „să nu cumva să constatăm că nu avem capacitate de absorbţie". Evident, capacitatea de absorbţie înseamnă capacitate administrativă. Adică ne e teamă că suntem ciungi fără să ştim. Cam cât de depresiv trebuie să fii ca să ai astfel de nelinişti existenţiale? Dacă eşti la guvernare, fă-o! Administrează rapid, eficient şi flexibil. Dacă nu, lasă locul altora.

Nenorocirea este că la uşa guvernării bat unii care tocmai amestecă uleiul cu apa în căutarea unui leac miraculous. Evident, nu ies decât clăbuci. Şi unii, şi alţii sunt la fel de impotenţi. Soluţia nu este decât o mişcare politică nouă şi pragmatică. Dacă între timp vreunul dintre partidele nătâng-liberaloide de astăzi ar reuşi printr-o minune să se deştepte şi să se spele un pic, cu atât mai bine.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite