Nici viitoarea Lege a Salarizării nu leagă salariile bugetarilor de performanţă şi rezultatele muncii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost adoptat în guvern un Memorandum cu tema: „Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrul legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”. Concluzia este că salariul de bază pentru bugetari se va da pe principiul: „muncesc sau nu muncesc, acelaşi salariu primesc”. După aceea vin sporuri şi premii pentru cei care muncesc performant şi cu rezultate bune.

Avem numeroase exemple de instituţii care nu fac nimic, de ani de zile. Şi salariile curg liniştit, în buzunarele salariaţilor, fiind trecute la pierderi. De fapt, principiul de bază în salarizarea bugetarilor ar trebui să fie: salariaţi mai puţini, muncă mai multă, salarii mai mari.

Un exemplu din multe altele

Exemplul este luat dintr-un lung şir de exemple din ciclul de emisiuni „Statul la stat”, realizat de postul tv Digi 24.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a fost înfiinţată în septembrie 2016, printr-o ordonanţă de urgenţă, cu obiectivul de activitate cumpărarea de trenuri noi cu fonduri europene. Ei bine, din 2016 până în prezent salariaţii acestei instituţii au încasat salariile degeaba. În patru ani de zile „zero” achiziţii. Şi salariile au mers, lună de lună, chiar dacă respectiva instituţie nu producea nimic. Este doar un exemplu dintr-un lung şir de alte exemple.

Ne imaginăm ce se întâmplă în instituţii cu sute sau mii de salariaţi, în care 30% nu fac nimic. Ard gazul degeaba. Nici nu se vede, nu se simt salariile care curg pentru nimic. Aşa se va întâmpla şi în viitor, pentru că viitoarea lege nu prevede obligativitatea unor standarde de performanţă pentru fiecare salariu bugetar. Pentru fiecare, nu la grămadă.

În capitalism funcţionează un principiu sfânt: „foloase maxime cu eforturi minime”. Dacă angajatorul, în cazul nostru statul, nu îşi ia măsuri de precauţie, toţi salariaţii săi se vor ghida după acest principiu.

Altfel stau lucrurile în privat. Vă imaginaţi vreun antreprenor privat să plătească salarii unor oameni care nu fac nimic? Să fim serioşi! În secundă a doua zboară din întreprinderea respectivă!

Statul este al tuturor şi al nimănui! Nu contează cine munceşte şi cine nu. Salariile merg în mod egal, la toată lumea!

Ce conţine memorandumul

  • Reanalizarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu de bază, şi înmulţirea coeficienţilor cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare – 2300 lei;

Sunt ţări în care acest raport este mai mic, 1 la 6, sau 1 la 8. România este, însă, o ţară „generoasă”, are de unde să plătească salarii mari.

Cel mai mare salariu, al preşedintelui, va fi 27.600 lei. Cum preşedintele nu beneficiază de sporuri, rămâne cu acest salariu. În schimb, sporurile din alte instituţii, chiar „periate” şi verificate, vor duce acest salariu şi la 40.000 de lei, adică 8.000 euro pe lună. În timp ce nivelul minim, 2300 lei, rămâne sub 500 euro pe lună. Adică un raport de 1 la 16, sau chiar mai mult. Să nu ne amăgim. Vedem şi în ziua de azi ce salarii şi sporuri nesimţite se încasează de la stat. Va fi în viitor altfel? M-aş mira! Clientela de partid va beneficia în continuare de sporuri reale sau imaginate, pentru condiţii precum „munca la calculator”. Acest specific românesc nu va dispărea prea curând!

  • Introducerea unor grile de salarizare pentru administraţia publică locală, corespunzător funcţiilor publice şi funcţiilor contractuale;

Nimic despre standardele de performanţă pe care un salariat ar trebui să le îndeplinească pentru a primi salariul de bază. Sigur, nu în lege se pot stabili aceste standarde. Dar obligaţia angajatorului, de a da salariul doar în urma îndeplinirii acestor standarde, poate fi prevăzută în lege. Iar lista standardelor de performanţă să fie publică, pe site-ul instituţiei, pentru toate posturile. Ca să poată verifica fiecare salariat cine şi de ce primeşte salariul.

Am propus de multe ori, pentru educaţie, adoptarea ca standard de performanţă pentru profesori „creşterea progresului şcolar al elevilor”. Care poate fi măsurat, anual, obiectiv, cu aplicaţii informatice. În funcţie de acest progres şcolar al elevilor săi, măsurat statistic, profesorul îşi primeşte salariul de bază întreg, pe jumătate, sau pleacă acasă, şi lasă pe altcineva la catedra respectivă.

Fără motoarele motivării salariale, în sus sau în jos, nimic nu se va îndrepta în performanţa bugetarilor noştri. Este un lucru extrem de simplu pe care ar trebui să-l înţeleagă guvernanţii.

  • Plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;

Este un lucru folositor, dacă s-ar aplica corect. Pe de altă parte, între doi profesori, unul care excelează, are rezultate excepţionale la examenele naţionale, şi altul care nu face mare lucru pentru elevi, diferenţa la salariu să fie doar de 20%? Atunci, profesorul foarte bun nu mai munceşte în şcoală. Îşi ia acasă meditaţii, oricum va fi căutat şi va avea suficient de lucru, să câştige de trei ori mai mult decât la şcoală. Aşa se întâmplă peste tot, dacă salarizarea nu este legată de performanţă şi rezultate. Se va obiecta: şi cine face diferenţa între un profesor excepţional şi unul slab? Simplu. Aplicaţiile informatice care pot evalua obiectiv progresul şcolar al elevilor. Nu este vorba aici de olimpiade. Ci de ridicare nivelului de cunoştinţe la o materie de la o medie a notelor de 5 la o medie de 7 sau 8. De asemeni, părinţii elevilor sunt cei în măsură să aprecieze prestaţia la catedră a unui profesor. Altfel, rămânem unde suntem acum: ultimii din UE la testele PISA.

  • Revizuirea sistemului de acordare a sporurilor:

sporurile pentru condiţii de muncă la care expunerea la condiţii de muncă este aceeaşi, indiferent de funcţia deţinută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menţinerea numai a celor cu adevărat relevante;

Sporuri de 25% din 2300 de lei? Adică maximum 600 de lei? Vor fugi toţi salariaţii performanţi de posturile unde răspunderea şi munca sunt foarte mari.

Cum o dai, tot rău iese. Principiul de bază ar trebui să fie altfel, ca în privat. Pentru muncă cu performanţe şi rezultate excepţionale, demonstrate prin standarde obiective, salarii mari şi foarte mari, iar cei care nu îndeplinesc standardele impuse de fişa postului să plece acasă. Este greu, este uşor? Fiecare şef de instituţie ar trebui să ştie şi să poată să-şi stabilească aceste standarde.

Sau, mai există o variantă. Instituţiile să primească un fond de salarii în sumă fixă, funcţie de aportul la bunul mers al societăţii, demonstrat prin îndeplinirea unor obligaţii şi rezultate cuantificabile. Iar şefii instituţiilor să se descurce. Cu mai puţini salariaţi pot da salarii mai mari, chiar dacă vor munci mai mult. Sau se mulţumesc cu salarii mici pentru o armată de angajaţi.

Uniformitatea salarizării şi lipsa standardelor îi va face pe angajaţi să aplice principiul capitalist, altfel sănătos: „foloase maxime cu eforturi minime”. Nu văd nici actualul executiv schimbând mare lucru în salarizarea bugetarilor. Poate doar atunci când România nu se va mai putea împrumuta pe pieţele de capital. Ceea ce deja se vede!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite