Trump a promulgat legea care obligă guvernul să publice toate documentele în cazul Epstein
0Președintele Donald Trump a promulgat, miercuri, 19 noiembrie, o lege care obligă guvernul său să facă publice toate documentele autorităţilor în cazul Epstein.

„Tocmai am semnat legea pentru a face public dosarul Epstein!”, a scris preşedintele american într-un mesaj lung pe reţeaua sa Truth Social, acuzându-i încă o dată pe oponenţii săi democraţi că au ascuns adevărul, scrie News.ro.
Cu toate acestea, rămâne incert cât de multe informaţii vor fi dezvăluite.
Textul votat marţi în Congres acordă Ministerului Justiţiei o lună pentru a pune la dispoziţie toate documentele neclasificate pe care le deţine despre finanţatorul newyorkez, decedat în închisoare în 2019 înainte de procesul său pentru infracţiuni sexuale, despre complicea sa Ghislaine Maxwell, care ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, şi despre toate persoanele implicate în procedurile judiciare conexe.
Cazul Epstein a revenit în atenția publică în iulie, Departamentul de Justiție și FBI au transmis că nu mai au nimic de făcut public în legătură cu investigația, deși, anterior, Trump și oficiali de rang înalt sugeraseră că vor desecretiza aceste informații despre cazul Epstein.
Prietenia lui Trump cu Epstein continuă să reverbereze în politica americană, întrucât fostul finanțator discreditat avea legături cu numeroase figuri influente din SUA și din străinătate.
Schimbarea dramatică de atitudine a președintelui a venit după ce a devenit evident că proiectul va trece de Camera controlată de republicani, cel mai probabil cu sprijin substanțial din partea propriului partid. În ultimele zile, Trump a trecut de la opoziție deschisă la declarații de indiferență.
„NU-MI PASĂ!”, a scris el într-o postare pe rețelele sociale duminică. „Tot ce mă interesează este ca republicanii să revină LA SUBIECT.”
Vorbind din Biroul Oval luni, Trump a spus că nu vrea ca scandalul Epstein să „deturneze atenția” de la realizările administrației sale și a catalogat cazul drept „o farsă” și „o problemă a democraților”.






















































