„Nesupunerea faţă de regulile europene”: propunerea cartelului electoral al stângii unite din Franţa

Foto Shutterstock

Chestiunea este foarte serioasă, extrem de actuală, deoarece  este statuată cum nu se poate mai precis în ceea ce este programul electoral al stângii unite din Franţa, cel cu care speră să câştige cât mai multe voturi în alegerile legislative de la jumătatea lunii viitoare.

Bătălia se anunţă extrem de dură, concentrată acum pe cei trei mari poli deja conturaţi prin opţiunile exprimate în alegerile prezidenţiale care, de curând, au stabilit o ierarhie care marchează ridicarea neaşteptat de puternică a extremelor şi scoruri ridicole pentru partidele tradiţionale.

Partidele de stânga (La France Insoumise, Europe Ecologie-Les Verts, Le Parti Communiste şi Le Parti Socialiste) după mai multe zile de negocieri, au reuşit să ajungă la un acord pentru candidaturi comune pe baza unui program asumat în comun, pentru prima oară după 25 de ani. Din structura aceasta a stângii lipseşte doar Noul partid anti-capitalist aflat chiar mai la stânga decât extrema stângă tradiţională.

Dar să revenim la chestiune şi să vedem în ce constă, căci, marea ofertă electorală e de o forţă care rivalizează cu promisiunea făcută de Marine Le Pen ca, în caz de victorie, să scoată Franţa din Comitetul Militar al NATO şi să încapă un proces de apropiere strategică faţă de Federaţia Rusă.

În cazul stângii unite franceze, bomba electorală, spre deosebire de propunerile mai degrabă demagogice şi foarte repetitive ale extremei drepte, poate atrage rapid acordul unui procent important de votanţi sau, cel puţin a celor convinşi profund  de informaţia redundantă că „toate relele ni se trag de la birocraţii de la Bruxelles”. Dacă recunoaşteţi acest mesaj, atunci realizaţi extrem de uşor care va fi impactul electoral al promisiunii conţinute în acordurile semnate între partidele La France Insoumise şi Europe Ecologie Les Verts din cartel electoral al stângii: se spune că va exista posibilitatea „de a nu ne supune anumitor reguli europene”, „mai ales a regulilor în domeniul economic şi bugetar... pentru a fi în stare să aplicăm programele noastre”. O formulare similară se regăseşte şi în textul acordului semnat cu Partidul Comunist: „vorbim despre posibilitatea nesupunerii în cazul unora, iar pentru alţii despre derogarea tranzitorie”.

Discuţia, pe fond, este esenţială pentru că atinge însăşi structura de rezistenţă a proiectului european care se bazează pe respectarea unor reguli comune, cele votate şi acceptate ca atare de reprezentanţii Statelor Membre, fie în Parlamentul European fie, în final, de către Consiliul European. De data asta, semnatarii acordului doresc o ruptură de substanţă cu ceea ce acuza fi „cursul liberal şi productivist al UE”. În consecinţă (aveţi aici unul dintre acordurile semnate între principalii actori ai stângii) se explică foarte clar că „aplicarea programului nostru comun va duce în mod necesar la tensiuni, la constatarea unor contradicţii. Va trebui să depăşim aceste blocaje şi să fim gata să nu respectăm nişte reguli, acţionând în acelaşi timp pentru transformarea lor, mai ales regulile economice, sociale şi bugetare precum Pactul de Stabilitate şi Creştere, dreptul concurenţei, orientările productiviste şi neo-liberale din cadrul Politicii Agricole Comune etc”.

Practic, „nesupunere” înseamnă dinamitarea proiectului european căci domeniile vizate sunt singurele care asigură forţa şi credibilitatea UE, iar o renaţionalizare a deciziilor pe aceste problematici ar presupune şi ignorarea din start a oricăror decizii luate de justiţia europeană care ar fi chemată să dea sancţiuni (ca în cazul Poloniei şi Ungariei). Şi ce altceva?

Pur şi simplu, anularea actualelor resorturi pe care se bazează alianţele din care facem parte. Şi asta nu mai e teorie, Rusia aşteaptă de mai mult timp cu interes o nesupunere masivă faţă de regulile europene. Ce se propune acum de reprezentanţii stângii franceze este, de fapt, o dezvoltare a mai vechiului concept al „nespunerii civile” care, ironie profundă a sorţii, este transformată element de platformă politică pentru cucerirea puterii. Asta ar putea asta crea un efect „bulgăre de zăpadă” în Europa, eventual chiar convingând partide tradiţionale aflat aproape de implozie (cum este cel al socialiştilor francezi) să se alieze cu extremele sau chiar să-şi modeleze discursul după mesajul acestora.

Ce-ar putea urma după asta? Scenariile nu sunt multe şi niciunul liniştitor.