Momente si evenimente

În mod cert, era de așteptat, Festivalul violoncelistic CellEast desfășurat zilele trecute la Ateneul Român și nu numai, a atras interesul unui numeros public bucureștean. Iar aceasta nu doar datorită aspectului spectaculos al evoluțiilor formațiilor cello ci – important aspect! – dată fiind natura implicării artistic muzicale a soliștilor, a membrilor formațiilor.

În plus există în acest caz o importantă solidaritate de grup stimulată de violoncelistul, de profesorul Marin Cazacu. Este un aspect mai rar întâlnit în cazul altor grupuri ale muzicienilor instrumentiști, mă refer la solidaritatea care susține cu vădit interes inclusiv evoluțiile individuale. Se poate vorbi despre implicarea evidentă a câtorva personalități în stimularea – de la mic la mare – a grupurilor de specific cameral sau concertant.

Iar aspectul ludic – uneori de un farmec aparte - este implicat de o manieră absolut stimulativă, captivantă, chiar imprevizibilă, atât la nivelul marelui public cât și la acela al fiecărui muzician în parte.

Bucurie, comunicare cordială antrenantă, farmec cuceritor al evoluțiilor spectaculoase de grup, iar aceasta pe grupuri de componență variabilă de la o un moment muzical la celălalt; pagini de mare accesibilitate, adaptări ale unor teme celebre din marele repertoriu de operă, din repertoriul atât de popular al canțonetelor; pe scurt, de la Mozart la Verdi, de la Claude Debussy la Luigi Danza, numere muzicale de o agreabilă savoare, au adus împreună, pe scena Atheneului, seara de suprem antren violoncelistic. Inclusiv publicul a demonstrat o implicare participativă stârnită – aș zice – de entuziasmul muzicienilor aflați pe scenă, cei care au știut a adăuga vibrației corzii animată de arcuș, inclusiv sunetul percutant al degetelor pe corpul, pe cutia de rezonantă a instrumentului.

Desigur, interesul publicului de specialitate, și nu numai al acestuia, este stimulat în egală măsură de anume noutăți repertoriale pe care arare ori le poți întâlni pe afișele sălilor noastre de concert.

Nu îmi aduc aminte ca lucrarea compozitorului austriac Erich Wolfgang Korngold, anume  Concertul pentru violoncel și orchestră, să mai fi fost anterior programată în sălile bucureștene de concert. Este o creație de o impresionantă consistență expresivă specifică Romantismului târziu al primei jumătăți a secolului trecut. In plus, construcția deloc extinsă, ingenios formulată a lucrării, conferă acesteia o valoare comunicativă cu totul pregnantă. Dar expresivitatea liniei melodice a corzii, rămâne a fi admirabil potențată. Sunt aspecte clar intuite, atent structurate, de violoncelistul cu origini lituaniene Marius Urba, un tânăr artist de excelentă propulsie în spațiul vest-european al muzicii. Fermitatea trăsăturii sale de arcuș marchează cu maximă claritate natura expresiv romantică a grupurilor tematice.

Nu poți să nu observi, pe parcursul aceleiași seri de muzică spiritul violoncelistic sărbătoresc a adus pe scenă un al doilea moment solistic anume celebrul Concert datorat lui Antonin Dvorak; iar aceasta în versiunea unui artist de largă acreditare în spațiul european al muzicii, anume maestrul Wen-Sinn Yang. Este muzicianul unei maturități etalate în continuare cu impresionantă susținere; anvergura largă a frazei muzicale dispune de profunzime expresivă, de vigoare. Cu siguranță aspectul demonstrativ al evoluției sale solistice are susținerea unei gândiri eficiente pe care experiența didactică a domniei sale o etalează inclusiv în spațiul german al învățământului muzical. Este de observat, evoluțiile solistice menționate au beneficiat de susținerea unei baghete dirijorale de impresionantă eficiență. Fac referire la abilitatea profesională de mare acțiune, de mare sensibilitate, a șefului de orchestră, a dirijorului israeliano-american Yoel Gamzou. Frazarea muzicală găsește în domnia sa o plastică cu totul eficientă a gestului ce animă cu egală măsură atât grupurile soliștilor partidelor de suflători cât și întregul efectiv orchestral. Mă refer la energia dinamică a implicării gestuale, la plastica mobilizatoare a acesteia, cea care este atât de eficace în primul rând în domeniul teatrului muzical.

Nu trebuie trecut cu vederea, violoncelul este în egală măsură un personaj nelipsit al formațiilor camerale. Iar actuala ediție festivalieră nu a omis acest aspect!

Dată fiind multitudinea și varietatea evenimentelor, nu poate fi uitat momentul cameral pe care personal îl consider a fi fost cu totul exemplar, anume recitalul formației de trio cu pian, Trio Marvin. Este formația care activează de aproape un deceniu în spațiul internațional al muzicii. Important de observat, fiecare dintre membrii formației este un artist de autentică personalitate. Ii adună împreună respectul, prețuirea marilor valori ale cântului cameral, în egală măsură bucuria de a șlefui fiecare moment, fiecare amănunt al întregului ce compune marile creații ale Romantismului muzical al primei jumătăți a secolului al XIX-lea. Sunt creații semnate de Franz Schubert – marele Trio în si bemol major, de Felix Mendelssohn – Trioul în re minor; sunt marii melodiști, în egală măsură marile spirite ale epocii. Nu pot să nu remarc, în acest caz, participarea de excepțională eficiență a tânărului pianist coreean Dasol Kim, cel care etalează simțul integrării funcționale în evoluția ansamblului; o face fără a fi tentat a covârși sonoritatea întregului. Fuziunea timbrală a corzilor, cello – vioară, a fost una în adevăr impresionantă în cazul celor doi muzicieni, același Marius Urba căruia i s-a alăturat violonista Marina Grauman.

Moment aparte în peisajul muzical bucureștean, l-a constituit recitalul integral dedicat muzicii baroce de clavecin, moment susținut de Raluca Enea în Sufrageria Palatului Regal. Este muzicianul unui atașament profesional ce decurge din propria vocație, acest atașament total față de marile valori ale Barocului muzical. Căci celebrul titlu  L’Art de Toucher le Clavecin, culegerea de piese datorată lui Francois Couperin, se dovedește a fi în acest caz o adevărată pasiune împărtășită cu autentică noblețe. Știut este faptul, diversitatea timbrală a instrumentului cu specificul timbral al corzii ciupite, se realizează în baza măiestriei schimbării celor câtorva registre de care dispune un instrument sau altul. Dar, marea artă a muzicianului instrumentist o reprezintă capacitatea acestuia de a imagina, de a reda mișcarea vie, respirația propriu-zisă a frazei muzicale, anume agogica susținerii acesteia; de asemenea cultura susținerii propriu-zise a ornamentației. Sunt aspecte pe care Enea le deține cu autentică autoritate profesională; iar aceasta într-un repertoriu de largă extensie, de la Bach la Haendel, la Domenico Scarlatti, cele trei mari genii ale Barocului muzical, toți trei născuți în același an de grație, 1685. Personal aștept cu vădit interes următorul moment al Festivalului de Muzică Veche, manifestare cu totul inedită în sălile noastre de concert, dedicată muzicii bizantine de cult. 

Pe de altă parte, trebuie observat cu vădită îndreptățire, recentul Concert al Orchestrei Naționale Radio a fost dedicat zilei de 10 mai, Ziua Regalității. In prezența membrilor Familiei Regale a fost intonat Imnul Regal într-o variantă de mare virtuozitate orchestrală. Intregul concert s-a desfășurat sub bagheta fermă, entuziastă, a dirijorului Nicolae Moldoveanu. Sub bagheta sa Dansurile simfonice ale lui Rachmaninov au cunoscut valoarea susținerii de autentică vigoare constructivă inclusiv la nivelul unor rafinamente timbrale, aspecte pe care membrii ansamblului le-au evidențiat cu autentică măiestrie. Solistul serii, violonistul Remus Azoiței s-a întrecut pe sine însuși pe parcursul celebrului Concert în sol minor datorat compozitorului Max Bruch. Mă refer la claritatea definirii coloritului timbral, la sensibilitatea autentic romantică pe care o investește în susținerea acestui celebru opus al marelui repertoriu concertant al instrumentului său. Fapt remarcabil, Azoiței dezvoltă în continuare o virtuozitate înnobilatoare a muzicii!

Un eveniment aparte, cel al unei nobile prospețimi, se dovedește a fi festivalul sugestiv intitulat  Hoinar. Momentele acestuia au loc în aceste zile în zone selecte din preajma axului principal, Calea Victoriei, în marea sală a Atheneului, la Teatrul Act. Este rodul imaginației pe cât de constructive pe atât de fermecătoare de care dispune acest minunat muzician, pianistul Florian Mitrea. Stabilit la Londra, susține o legătură stabilă, salutară, cu țara, cu spiritul întremător al acesteia. O face prin intermediul tinerilor pianiști, viitori muzicieni, pe care îi îndrumă. O face stabilind contacte în zone limitrofe muzicii, antrenând spirite luminate, construind evenimente a căror originalitate devine stimulatoare a spiritului. Să-i fim aproape!

În cu totul alt sens, nu pot să nu remarc cu părere de rău, în cazul Filarmonicii bucureștene, Imnul Regal a lipsit din programul concertului susținut în ziua de 10 mai. Consider că a fost o scăpare. Să nu uităm, de-a lungul timpului Casa Regală s-a implicat în semnificativă măsură atât în edificarea minunatului edificiu al Atheneului cât și în activitatea primei orchestre simfonice a țării. Iar  Poema Română de George Enescu, lucrare de tinerețe a maestrului, culminează cu intonarea Imnului Regal. Ar fi fost un potrivit prilej de a ni-l aduce aminte.