Meteorologii schimbă hărțile: alertă de cod galben cu vânt puternic în 15 judeţe cu rafale de până la 80 km/h

0
Publicat:

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului pentru 15 județe din Moldova, Transilvania și nordul Dobrogei, valabilă până duminică, ora 20:00. 

Vântul va ajunge la o viteză de peste 80 de km pe oră, avertizează ANM / Sursa foto: Getty Images
Vântul va ajunge la o viteză de peste 80 de km pe oră, avertizează ANM / Sursa foto: Getty Images

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului pentru 15 judeţe, valabilă duminică, până la ora 20:00, potrivit Agerpres. 

Potrivit meteorologilor, în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în nordul Dobrogei, temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 50...60 km/h şi pe arii restrânse de 70...80 km/h.

Sunt vizate de atenţionare judeţele Bistriţa Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita, Braşov, Covasna, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Tulcea.

Local şi temporar, vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, cu viteze în general de 30...45 km/h, precizează ANM.   

Potrivit ANM, codul galben vizează 15 județe / Sursa foto: ANM
Potrivit ANM, codul galben vizează 15 județe / Sursa foto: ANM

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting). 

Meteo

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite