Marea Neagră în 2023: Cât de expusă rămâne România?
0România a jucat pentru prima dată rol de pivot în Marea Neagră în 2023, odată cu suspendarea rutelor sigure pentru grânele ucrainene, după ce Rusia a denunțat înțelegerea.
Bucureștiul și-a oferit spațiul său terestru, fluvial și maritim pentru a ajuta statul vecin, devenind astfel unul dintre cele mai înaintate avanposturi NATO în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Portul Constanța a devenit punct strategic: de aici au fost expediate 30 de milioane de tone de cereale în primele zece luni ale anului și aproape jumătate din această cantitate au fost livrări dinspre Ucraina. În paralel, România continuă să-și asigure din punct de vedere militar litoralul, Delta Dunării și în general frontiera estică, deși totul se întâmplă foarte lent, iar granița pe Marea Neagră este încă destul de permeabilă în cazul unui atac, ce-i drept, improbabil.
Marina Militară a primit cele mai puține dotări de la începutul războiului, cu toate că există planuri care ar putea transforma România în a treia putere militară la Marea Neagră.
Cele patru coverte multifuncționale pe care și le-ar fi dorit Armata Română s-au blocat după licitație și oricum unii experți consideră că ideea covertelor ar fi depășită și că România ar trebui să investească rapid mai degrabă în drone aeriene și navale, decât să aștepte ani de zile după tradiționalele vase mari. Generalul Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane în Europa, a făcut această sugestie pe baza felului în care se desfășoară războiul în Ucraina. De fapt, Washingtonul și-a schimbat deja strategia de război în acest sens, după ce a văzut că ucrainenii pot distruge cu o dronă de 400 de dolari un tanc de 2 milioane și că ambele părți se chinuiau cu manevrarea sistemelor masive clasice. România negociază deja drone de diferite mărimi cu Turcia și Israel, dar lucrează și la proiecte originale.
Dincolo de aceste posibile achiziții de viitor, contraamiralul în rezervă Constantin Ciorobea, fost locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale, demonstra zilele trecute că, deși granița de est a țării este bine protejată aerian și terestru, cu sprijinul trupelor aliate, apărarea pe mare e ca și inexistentă. Fragilitatea vine din faptul că Aliații nu pot intra în Marea Neagră în caz de nevoie, din cauza Convenției de la Montreux, care limitează accesul navelor militare prin Strâmtorile Bosfor și Dardanele. De altfel, Turcia a închis Strâmtorile odată cu agresiunea rusă din Ucraina. Contraamiralul a spus pentru Adevărul că deja „Rusia și-a permis să instaureze un raion pentru executarea exercițiilor de lansări de rachete în zona economică exclusivă a Bulgariei” și că intimidează des această țară. Apoi, rușii „și-au permis să facă control la bordul unei nave aparținând Turciei”, gesturi care ar trebui să ridice unele semne de întrebare și în România, fiindcă „în acest moment, Federația Rusă, cumva și cu acordul tacit al Turciei, controlează Marea Neagră și acționează după bunul plac”. Din punctul lui de vedere, nu există riscul unei debarcări rusești în România, dar nu poate fi exclus un atac dinspre mare. Înaltul ofițer în rezervă insistă că țara are nevoie de o marină militară serioasă, care să includă și submarine. Premierul Ciolacu a spus însă în octombrie că, pentru el, cumpărarea celor două submarine cerute de armată nu ar fi o urgență.
Marea Neagră este o mare închisă, în care forțele aliate nu pot ajuta prea mult și unde Rusia și Turcia își dispută întâietatea de mai bine de 200 de ani. Spațiul pontic e scena secundară de luptă dintre Ucraina și Rusia, dar este și o tablă de șah pentru Moscova și Ankara, care își proiectează viitorul într-o confruntare tăcută la Marea Neagră. Pentru România, Marea Neagră sau „cel mai bun vecin”, după cum credea Nicolae Titulescu, a devenit acum o graniță vulnerabilă, dar și o oportunitate de a juca una din marile cărți geopolitice de la începutul acestui secol pe axa strategică desenată de Statele Unite. Bucureștiul a avut mereu timidități inexplicabile în bazinul pontic, și-a lăsat multă vreme litoralul neapărat, a tot amânat extragerea gazelor naturale descoperite încă din 2012 de forajele făcute de americani, și apoi i-a alungat pe investitorii de la Exxon Mobil chiar înainte de invazia rușilor în Ucraina, schimbând regimul fiscal. Extracția gazelor din perimetrul românesc al mării ar fi fost protejată de serviciile americane speciale, dacă Exxon Mobil rămânea pe loc, dar liderii politici români nu au obișnuința de a gândi pe termen lung. Dacă războiul se prelungește, e posibil ca 2027, termenul până la care România să înceapă să vândă gazul pontic, nu va mai putea fi respectat.
Agresiunea rusă din Ucraina cu extensia din Marea Neagră a obligat România să înceapă să se echipeze pentru vremuri grele. Să cumpere arme de apărare a litoralului, să-și renoveze porturile, să repare căile ferate, să avanseze cu autostrăzile, să facă lobby pentru punerea Mării Negre pe harta NATO, să-i aducă pe americanicât mai aproape.
Totuși, România nu are o strategie la Marea Neagră și pare mai degrabă să aștepte din partea americanilor să facă eforturi pentru o construcție defensivă. Proiectele proprii sunt incomplete, limitate, cu piedici puse chiar de primul-ministru sau poate și de alți consilieri sau oameni la vârf din serviciile secrete. Nimic nu e clar. Ceea ce ține România pe linia de plutire cu busola blocată spre Vest, e mai degrabă presiunea americană, decât hotărârea de neschimbat a Bucureștiului.
Se încarcă comentariile...
