Marea coaliţie a celor mici

Vacanţa parlamentară se apropie de sfârşit şi intrăm în linie dreaptă către alegerile din toamnă. Jocurile par a fi făcute. PSD şi PNL, în pofida problemelor interne, par să-şi păstreze scorurile obţinute la locale.

Mai coerent şi mai abil, inclusiv în relaţia aparent tensionată cu guvernarea tehnocrată, PSD se îndreaptă către un nou succes, secondaţi la o distanţă notabilă de un PNL mai preocupat de jocul intern de putere decât de poziţionarea faţă de problemele ţării şi ale oamenilor. 

Cine mai intră în Parlament şi ce majoritate va forma viitorul guvern? Cât de mult din Proiectul de ţară năşit de Preşedinte sau din şantiere începute de guvernele Cioloş sau Ponta vor putea fi continuate? ALDE şi PMP au unele şanse să depăşească pragul electoral, USR va încerca să replice reţeta de succes de la Bucureşti în urbanul mare, deşi, la nivel naţional, lucrurile sunt mai complicate. UDMR, ca de fiecare dată, se va baza pe votul etnic şi pe o lege electorală favorabilă, care îi permite să acceadă automat în Parlament.

Însă nici unul dintre partidele enumerate, mici sau mari, şi nicio combinaţie între ele nu pot sau nu vor să răspundă  la adevărata problemă a României: cum realizăm un salt de dezvoltare şi o revoluţie a bunei guvernări, singura poliţă reală de asigurare a intereselor ţării într-o Europă şi într-o lume care se reaşează convulsiv?

Iată de ce: o guvernare PSD-ALDE, posibilă fără îndoială, reprezintă garanţia intrării pe un curs de coliziune cu aliaţii şi partenerii noştri strategici. Agenda agresivă anti-justiţie şi problemele liderilor fac ca o astfel de formulă să fie considerată, politic şi strategic, periculoasă pentru România. Şi chiar dacă, poate, intenţiile reale ale celor două partide, mai ales ale PSD, sunt în cu totul altă direcţie, percepţia şi reputaţia, bazate pe acţiuni concrete, sunt mai importante decât declaraţiile publice, garanţiile solemne oferite pe diverse canale, acasă şi afară.

O mare coaliţie PSD-PNL, aşa cum se vehiculează abundent în presa în ultimele zile? Aparent, ar putea fi o variantă de echilibru şi de forţă. Experienţele ultimelor exerciţii de acest gen din 2008 şi 2012 arată, însă, precaritatea funciară şi tensiunea politică inerentă a acestui tip de coaliţie. Competiţia pentru supremaţie politică şi apropierea alegerilor prezidenţiale din 2019 vor dinamita şi de această dată o astfel de  guvernare, nici unul din cele două partide neputând renunţa fără luptă la câştigarea fotoliului de la Cotroceni. Iar ideea ca un Preşedinte de dreapta poate „domestici” PSD-ul, convingându-l să renunţe la prima funcţie în stat de dragul accesului la guvernarea pe care şi-o poate lua şi singur a fost şi rămâne o iluzie. Cât despre schimbarea Constituţiei şi reechilibrarea raporturilor preşedinte-premier care să permită satisfacerea simultană a intereselor celor doi mari jucători, daţi-mi voie să fiu sceptic după eşecul răsunător al USL de a-şi folosi uriaşa majoritate şi popularitate în direcţia schimbării arhitecturii statului român. Vorba românului: „nimeni nu dă vrabia din mână pe cea de pe gard.”

Varianta cea mai puţin probabilă este cea a unei majorităţi în jurul PNL. La un scor de 30%, chiar dacă USR va intra în Parlament şi UDMR va alege să vină în echipă, tot va mai fi nevoie de Băsescu şi de PMP. O variantă chiar mai toxică decât cea a unei majorităţi PSD-ALDE.

Mai există şi o altă variantă? În opinia mea, da. O mare coaliţie a celor mici, formată din partide, lideri, ONG-uri şi profesionişti recunoscuţi. Un nou vehicol politic, capabil să strângă oamenii de calitate din partidele mai mici sau mai mari deja existente, din independenţi şi reprezentanţi ai mediilor civice şi profesionale diverse din ţară şi din diaspora care doresc să candideze la parlamentare sau care doresc să contribuie la o ideologie şi la formularea de politici publice care să depăşească „gândirea unică", pe care toate partidele enumerate mai sus le susţin pe fond şi care ţin ţara şi românii în loc de atâta timp.

Există o nevoie organică pentru o nouă grupare politico-civică care să propună o nouă politică economică, capabilă să transforme creşterea economică în dezvoltare şi prosperitate pentru toţi, nu doar pentru o mână de oameni sau corporaţii, la vârf. Care să propună un contract social reînnoit, în care accesul la servicii publice şi un trai decent să fie garantat, nu doar mimat. O politică demografică şi de inversare a tendinţelor de emigrare masivă a românilor, singura soluţie împotriva stingerii în doar câteva decenii a însăşi existenţei naţiunii române. O nouă politică industrială, agricolă şi tehnologică, într-o logică de competitivitate, dezvoltare durabilă şi respect pentru mediu. O politică externă, diplomaţie economică şi militară care să garanteze securitatea naţională şi care să transfere relevanţa strategică excepţională a României în dividende economice, tehnologice şi de capitalizare a economiei. O politică care să reaşeze pe baze corecte raportul total asimetric între capitalul străin şi cel românesc. O politică ce poate să conducă la depolitizarea şi meritocratizarea administraţiei statului şi care să investească mai mult în prevenţia actelor de corupţie, în transparenţă şi nu exclusiv pe coerciţie în lupta împotriva corupţiei. Pe scurt, o revoluţie a bunei guvernări şi a eficacităţii statului, regândirea modelului de capitalism sălbatic de astăzi, o politică sistematică de întărire a societăţii civile, de găsire a unui nou echilibru între stat, piaţă şi cetăţean.

Este un proiect realist, necesar şi fezabil. Însumat, la locale, partidele mici şi independenţii au realizat un scor cumulat în jur de 10 %. Un conglomerat aparent eclectic, greu de omogenizat între lideri şi ideologii diverse, dar cu potenţial electoral de necontestat ce poate capta dorinţa de schimbare a unei mari părţi a publicului care nu se regăseşte în oferta politică de astăzi.

Marea coaliţie a celor mici va reprezenta vocea astăzi prea firavă a celor care se simt nereprezentaţi sau abandonaţi, a celor mici şi mulţi în faţa celor puţini şi mari, care domină până la sufocare politica, economia şi societatea românească.

Cu 10% sau mai mult din voturi, marea coaliţie a celor mici ar deveni mai mult decât un „king maker” pentru orice majoritate de după decembrie. Ar fi o garanţie că niciun partid vechi, inevitabil inerţial şi apărător al statul-quo-ului existent, nu va putea mima reformele, nu va continua să sifoneze sau să folosească ineficient banul public sau, încă şi mai grav, nu va putea modifica direcţia strategică pro-occidentală a României. O astfel de platformă politico-civică, pe care eu personal şi PSRO o susţinem, va putea reprezenta şi un paravan în faţa ascensiunii în România a forţelor radicale şi extremiste existente în toată Europa şi pe care o guvernare mediocră în România ar potenţa-o. Acesta este interesul general al statului român, al cetăţenilor şi aliaţilor noştri, dicolo de preferinţe sau partizanat politic.