Maidan – ecoul morţii la Bruxelles

Crimele de la Kiev puteau fi prevenite, dar asta n-a preocupat pe nimeni. Când vărsarea de sânge a obligat la ieşirea din expectativă, stupoarea ipocrită şi corul indignării probează neputinţa identificării unei soluţii. UE nu ştie ce să facă în Ucraina şi tare ar mai fi vrut să nu fie silită, în an electoral european, să se implice. E o poveste cu prea mult sânge pentru o Europă stânjenită acum de atâta entuziasm pro-european.

Azi, se împlinesc trei luni de când Ianukovici a întors spatele Uniunii Europene, suspendând negocierile pentru acordul de asociere cu UE. De atunci, protestele şi represaliile s-au amplificat, fără ca UE să fi făcut vreun gest concret pentru a stopa spirala violenţei. Sancţiunile luate aseară puteau fi eficiente, poate, acum o lună ori două. Oligarhii nu şi-ar mai fi făcut revelionul la Monaco şi grija pentru averile adăpostite în băncile occidentale i-ar fi determinat la o altă poziţionare faţă de Ianukovici. Nivelul actual al sancţiunilor UE permite, teoretic, continuarea dialogului politic, în condiţiile unei presiuni suplimentare. Din păcate, există probabilitatea ca măsura să se dovedească tardivă, aşadar ineficientă. 

Dar oare e pregătită Uniunea Europeană să facă ceva mai mult decât gesturi simbolice şi balet diplomatic?

Şubrezită de criză, confruntată cu tendinţe centrifuge şi euroscepticism, UE e în linie dreaptă pentru alegerile din 25 mai, care vor reconfigura instituţiile europene. Mai degrabă se socotesc procentele din sondaje, decât morţii ucraineni. Degradarea accelerată a situaţiei la graniţa estică a Uniunii poate fi, însă, hârtia de turnesol a euro-egoismului. La Kiev, se moare pentru Europa. Pentru valorile democratice pe care se întemeiază arhitectura şi retorica europene. Radicalizarea crizei obligă la opţiune: acţiune conform propriilor principii fondatoare sau indiferenţă concesivă faţă de xenofobia în ascensiune? Un moment al adevărului tare nepotrivit, în pragul unor alegeri pe cale să confirme întoarcerea gălăgioasă a extremei drepte în arena politică europeană.

Există un pericol şi mai mare: haosul însângerat al unui război civil în coasta Europei. O altă Sirie, mult mai aproape, cu tragedia, provocările geostrategice şi valurile ei de refugiaţi cu tot.

Uniunea Europeană e tot mai obligată de ofensiva Rusiei să-şi clarifice poziţia la est. Dacă la sud, e tamponul mediteraneean faţă de consecinţele „Primăverii arabe” confiscate de islamişti, la est ne despart doar Ucraina şi Moldova de ambiţia restaurării influenţei sovietice. Iar soarta Moldovei depinde direct de cea a Ucrainei. Şi Rusia nu s-a oprit niciodată la Prut, când contextul i-a devenit favorabil…

Să nu ignorăm probabilitatea abţinerii ruse pe perioada Jocurilor Olimpice. După terminarea duminică a spectacolului omagiind Rusia renăscută, s-ar putea ca Putin să tranşeze lucrurile, sub ochii speriaţi ai unei Europe divizate şi ai unei Americi obosite să facă pe jandarmul global. Limitele au fost deja testate în Georgia, şahul sirian a fost dat şi e greu de imaginat că mutarea decisivă ar putea veni din altă parte decât de la Kremlin.