Macii din Donbas sau pacea pe două cărări
0Reuniunea de pace din Elveţia s-a dorit a fi pe modelul competițiilor sportive internaționale din ultima perioadă, participă toată lumea mai puțin Rusia, nici măcar sub steag neutru.
Sigur, e greu să accepți că poți avea o discuție serioasă cu cel care ți-a intrat în casă, e în dormitor și are pretenții și la jumătate din sufragerie.
Asta e, ca să ajungi la un rezultat trebuie să treci prin și să-ți asumi uneori situații absurde, nedrepte.
Nu o faci pentru tine, o faci pentru milioanele de concetățeni pe care i-ai preluat vii și întregi la începerea mandatului.
Dar e atâta lume serioasă implicată în organizarea acestei activități, ”cel mai important summit pentru pace de la Căderea Cortinei de Fier”, nu ne apucăm noi să le facem agenda, doar ziceam, așa...
Summitul de la Lucerna a funcționat pe principiul bulgărului de zăpadă, odată declanșat ca inițiativă diplomatică și asumat de statele occidentale, a fost, până la urmă, organizat, deși sunt câteva aspecte care au prefigurat lipsa lui de rezultate:
· primul este, desigur, al demersului păcii pe cont propriu, un fel de joc de tenis la perete. Acum știu că e greu de făcut pace cu Rusia, dar să-ți rămână doar opțiunea cealaltă, a războiului cu ”moscalii”, s-ar putea să fie dureros, chiar și mortal;
· există, din 4 octombrie 2022, un decret al președintelui ucrainean care interzice negocierile cu Rusia atât timp cât va fi condusă de Vladimir Putin. Era cu aproape doi ani înainte de alegerile prezidențiale ruse și se putea presupune că va veni un alt președinte. Nu s-a întâmplat, pentru că de aceea dictaturile sunt dictaturi, nu se schimbă prin alegeri. Ne aflăm în situația în care Putin ar putea fi președinte și în anul 2030 – ar fi atunci cu doi ani mai tânăr (știu că sună anapoda!) decât este acum președintele Biden. Un amendament la constituția rusă, aprobat prin referendum în anul 2020, oferă chiar perspectiva unui nou mandat, până în 2036. Ce putem face în acest caz?
· e greu de crezut că SUA vor sprijini, înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie curent, o inițiativă de pace care să nu presupună o victorie a Ucrainei. Evoluțiile de pe front nu sunt, însă, prea încurajatoare, despre o nouă potențială ofensivă ucraineană se vorbește doar pe la colțuri, și aceasta, poate, pentru anul 2025, astfel că varianta Casei Albe pentru cunoscutul refren al lui John Lennon ”Give Peace a Chance” ar putea să se fredoneze de-abia la anul, poate pe vremea asta;
· partea rusă insistă și ea acum pe o abordare similară decretului ucrainean din 2022: nu are cu cine negocia! Începând cu 21 mai 2024, mandatul de cinci ani al președintelui Zelenski s-a încheiat. E vreme de război, e complicat cu organizarea alegerilor, președintele ucrainean este în continuare recunoscut de partenerii occidentali, dar Moscova și primul constituționalist al țării, președintele Putin, care, în aprilie 2022 l-a dădăcit pe probleme constituționale – cu referire la recunoașterea Kosovo - și pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că vrea să stea de vorbă doar cu președintele parlamentului de la Kiev, altcineva nu e legitim;
· și, ca să pună nisip, sau zahăr, nu sunt prea sigur, în carburatorul summit-ului din Elveția, Putin a furat startul, cu o zi înainte de începerea discuțiilor de la Bürgenstock Resort. A propos, am dat o căutare pe Booking, o cameră, prima din tabel, cea pe care o vrea toată lumea care are buzunarele mai strâmte, costă în jur de 2000 de euro pe noapte. Deci, cum spuneam, Kremlinul a venit, pe 14 iunie, cu o contrapropunere care, nici mai mult, nici mai puțin, cere Ucrainei să se retragă din Ucraina, dacă vrea pace, mai precis să părăsească teritoriile aflate încă sub control în cele patru regiuni care au fost anexate de Moscova în septembrie 2022. Vreo 26.000 de kilometri pătrați. Mai sunt și alte condiții, cele clasice, le știți, de-nazificare, de-militarizare și de-NATO-izare pe termen indefinit. La care s-a adăugat, previzibil, și de-sancționarea Rusiei de către Occident. Propunerile ruse au fost făcute, evident, de către președintele Putin pe timpul unei întâlniri cu corpul diplomatic rus la sediul ministerului de externe. Imediat după întâlnire, ministrul Lavrov, răspunzând la o întrebare a reporterului oficial al Kremlinului, a avut o exprimare care se poate traduce și prin: ”cine are urechi de auzit, să audă”.
Și urechi de auzit s-ar putea să se găsească, pentru că summitul din Elveția este despre Ucraina, dar nu doar despre Ucraina.
Este și despre solidaritatea occidentală, despre relațiile cu Sudul Global, cel curtat acum atât de intens atât de Vestul dezvoltat, cât și de BRICS-ul nou apărut, este și despre ce mai înseamnă neutralitatea în zilele noastre, este și despre relevanța structurilor internaționale politice și de securitate.
În poza de grup, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, este la doi pași în spatele în spatele lui Zelenski.
Cu patru zile înainte, ministrul Fidan se întâlnea cordial cu președintele Putin pe timpul unei reuniuni organizate de Rusia în Nijni Novgorod, în cadrul președinției anuale a BRICS, structură despre care Turcia a transmis unele semne că ar fi interesată să afle mai multe.
Tot în poza de grup, Ucraina este singura țară reprezentată de doi oficiali, președintele Zelenski și șeful administrației prezidențiale, un fel de Richelieu de Kiev, Andrii Ermak.
Din poza de grup lipsesc, însă, președintele Biden, președintele Xi, premierul Modi, președintele Lula, al Braziliei, secretarul general al ONU, chiar și președintele nostru, atât de interesat să se autopromoveze la nivel NATO și UE, toți cu agendele deja completate.
România a fost reprezentată la nivelul ministrului de externe, la fel ca și Ungaria și Slovacia, ceea ce unii ar putea interpreta într-un anume fel.
Desigur, e destul de multă lume bună, majoritatea din Europa, dar și președinta Kosovo, președintele Somaliei, alte personalități.
Președintele Zelenski a și declarat că la summit ”se va face istorie”, în timp ce președinta Elveției, Viola Amherd, mai modestă, a precizat că reuniunea ”nu va fi despre propagandă”.
Dar cine ar fi putut crede asta?
Din prima zi a summitului au existat declarații că ar fi bine, totuși, să mai fie organizat unul, la care să fie invitată și Rusia, adică un reprezentant al ei, nu neapărat...
Cine are urechi de auzit, să audă.
Tot așa, ca o coincidență interesantă, New York Times, publică pentru prima dată proiectul tratatului de pace negociat de Kiev și Moscova în primăvara anului 2022, în interiorul unui articol cu un titlu sugestiv: ”Ukraine-Russia Peace Is as Elusive as Ever. But in 2022 They Were Talking” / ” Pacea dintre Ucraina și Rusia este la fel de iluzorie ca întotdeauna. Dar în 2022 negociau.”
Publicația face o retrospectivă a tratativelor de acum doi ani, concluzia fiind că a lipsit destul de puțin ca să se ajungă la o soluție negociată a conflictului.
Dar ceea ce a părut posibil atunci, în martie – aprilie 2022, acum e mai departe ca niciodată.
***
Între timp, luptele continuă în câmpiile din Donbas.
Conform situației raportate de Statul Major General al armatei ucrainene, pe 16 iunie, forțele Kievului au eliminat 1.160 militari ruși, au distrus 6 transportoare, 56 de alte vehicule, 58 piese de artilerie, 11 avioane fără pilot, 3 rachete de croazieră, 1 lansator multiplu de rachete.
Statul Major General rus anunță și el, pentru aceeași perioadă, pierderi aproape similare produse părții ucrainene: 1745 de militari, 3 tancuri, 9 transportoare, 35 vehicule auto, 25 piese de artilerie, 3 depozite de armament, 10 avioane fără pilot.
La un interval de câteva zile, o brigadă complet echipată dispare de fiecare parte a câmpului de luptă.
Macii își adună seva din solul pregătit de roadă și înfloresc până către toamnă, în culoarea sângelui amestecat cu cernoziom.
Și de o parte și de alta a Niprului.
La câteva mii de kilometri de linia frontului, pe malul Lacului Lucerna sau în spatele Turnului Spasski, domni și doamne politicieni discută despre pace, tratate, teritorii indivizibile și principii care nu pot fi în niciun caz încălcate.
În același timp, într-o tranșee din Volceansk, un soldat rănit de explozie, nu contează culorile steagului său, face semne disperate către drona care se pregătește să dea drumul la grenadă.
Pe un ecran de tabletă, chipul său e doar o sumă de pixeli alb-negru peste care se așază crucea obiectivului.
În același timp, la câteva mii de kilometri...
Se încarcă comentariile...
