Luni, miniștrii de externe din UE discută adoptarea de sancțiuni împotriva coloniștilor israelieni

Întrebarea asta nu este o ipoteză de lucru, sigur aparent scandaloasă, dar care, până acum rămăsese doar la nivelul jocurilor teoretice.

De câteva zile a devenit angajament politic de acțiune imediată, cel puțin la nivelul câtorva dintre statele europene. Demers care capătă deja o cu totul altă consistență în contextul folosirii de către SUA a dreptului de veto pentru a bloca o Rezoluție de urgență în Consiliul de Securitate al ONU privind o încetare a focului pe motive umanitare în Gaza (vot 1 state „pentru”, 1 „împotrivă” și o abținere, Marea Britanie). Un semnal de izolare a SUA la nivelul ONU? Cu certitudine, dar era previzibil demersul Casei Albe care, d acum înainte, greu mai poate da înapoi în raport cu decizia sa fundamentală de a sprijini Israelul   „până la capăt, atâta timp cât este nevoie”, exact ca în cazul Ucrainei.

Dar mai puțin cunoscută și urmărită de mare public (în orice caz în România) este evoluția unei crize conexe care poate avea consecințe imprevizibile pe termen scurt și să genereze acțiuni politice ample care să implice Statele Membre UE.

Despre ce este vorba?

Franța, spre exemplu, ia în calcul adoptarea de sancțiuni împotriva coloniștilor israelieni care s-au făcut responsabili de acte de violență împotriva palestinienilor din Cisiordania. Catherine Coona, ministrul de externe francez, a anunțat că va ridica această problemă în cadrul unei reuniuni ce va avea loc la Bruxelles, Consiliul de afaceri externe la care va participa și România, luni 11 decembrie: „Aceste violențe trebuie să înceteze și ține de responsabilitatea autorităților israeliene de a face acest lucru și de a pedepsi vinovații” – a declarat Anne-Claire Legendre, purtătoarea  de cuvânt a Ministerului francez de externe, adăugând că „în ceea ce ne privește, ne vom asuma propriile noastre responsabilități. Avem în vedere măsuri la  nivelul teritoriului francez, asta însemnând înghețarea bunurilor existente în Franța dar și la nivel european”.

Poziție împărtășită întru totul și de Germania care a anunțat că dorește ca UE să ia măsurile necesare pentru adoptarea unor sancțiuni împotriva coloniștilor israelieni găsiți vinovați de violențe împotriva palestinienilor. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe german a afirmat deja că Berlinul „ia parte în mod activ la discuțiile care au loc înainte de Consiliul de afaceri externe al UE care va avea loc luni...Nu încetăm apelurile către Israel să protejeze palestinienii de actele colonilor extremiști și să acționeze în așa fel încât vinovații să dea socoteală”.  

Alexandre de Croo, primul ministru belgian, a anunțat că ‚ara sa va împiedica intrarea pe teritoriul său național a „coloniștilor israelieni extremiști din Cisiordania”. Poziție importantă în sine, dar foarte semnificativă din perspectiva că Belgia, de la 1 ianuarie, va prelua Președinția rotativă a Consiliului . Alexander de Croo a  mai spus că „violența împotriva civililor va avea consecințe”  și că țara sa va adopta măsurile care se impun, solicitând UE să facă la fel: „Atunci când civili sunt uciși la Kiev sau în Gaza trebuie să luăm atitudine pentru ca vocea noastră să fie credibilă.. Estimez că țara noastră trebuie să facă în așa fel încât cei care comit crime grave, spre exemplu cei care practică violența în Cisiordania, să fie împiedicați să intre atât în țara noastră cât și în UE”. Practic, Belgia va propune oficial, luni, ca statele membre în Spațiul Schengen să interzică accesul pe teritoriile național pentru israelienii acuzați de violențe în Cisiordania.

Posibil, deci, să vedem cum se va constitui o listă comună europeană de sancțiuni care să cuprindă, după mielul cunoscut aplicat împotriva unor cetățeni ruși, o serie de nume deja aflate pe o listă aprobată de Departamentul de Stat?

Poate în acest sens este de așteptat să se poarte negocierile, dar care va fi oare efectul în teren, atâta timp cât Israelul nu arată că dă vreun semn de oprire a atacurilor militare în timp ce se profilează chiar o extensie majoră în direcția Liban?

Desigur, decizia se joacă în sala de negocieri unde vocea altora determină  jocurile și luarea deciziilor. Asta nu înseamnă însă că România nu are un punct forte, votul de care dispune atât la nivelul Consiliului miniștrilor  de externe cât și, dacă se va ajunge acolo, la cel din cadrul Summit-ului cu șefii de state și guverne.

Drept care, acesta fiind contextul, România are vreo părere, are ceva de spus, are o poziție pe care dorește s-o impună în coaliție sau acord cu un grup de parteneri? În general, are d ce să deschidă gura pe bază de mandat scris semnat de Președintele Johannis, așa cum cere protocolul? Stau stăm în asistență, pe colț de strapontină, așteptând ca ceilalți să termine de negociat și, apoi, să salutăm solemn rezultatul?

Impresia mea este că, din multe considerente, acum chiar ar fi cazul ca România să spune în ce parte a jocurilor se situează.