Love Affairs la Bucharest Opera Festival (2)

În cea de-a patra seară, oaspeții BOF '26 au fost orchestra și ansamblul de balet ale Operei Maghiare din Cluj-Napoca pentru trilogia coregrafică „Ibérica” pe muzică de Albéniz, de Falla și Massenet. Regizor-coregraf Livia Tulbure-Gună, dirijor József Horváth.

Ibérica. Foto Lavinia Huțanu

„Cenușăreasa” de Rossini,…

          … cea mai nouă producție a Teatrului Național de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați, purtând semnătura regizorală a unui nume obișnuit al scenei de pe malul Dunării, italianul Paolo Bosisio, a urmat pe scena festivalului. Lui Bosisio i s-a alăturat un colaborator tradițional, scenograful Domenico Franchi, tot peninsular.

Scenă din primul act. Foto Andrei Grigore

          Opusul rossinian pe libret de Jacopo Ferretti cu premieră absolută în 1817 la Roma este subintitulat dramma giocoso, ceea ce conduce la construcția unui spectacol având drept fir roșu teatralitatea prin comedie. Din perspectiva acestei traduceri forțate dar practice, producția își atinge scopul. Se joacă mult și eficient, comicul stârnește zâmbete prin atitudinile caraghioase, ridicole ale lui Don Magnifico și fetelor lui, Clorinda și Tisbina (cum este alintată Tisbe de tatăl ei), relațiile sentimentale Angelina-Don Ramiro sunt bine conturate, deghizările Dandini-Don Ramiro funcționează simpatic, reflecțiile filosofale se percep prin Alidoro. A fost o reușită în primul rând a mizanscenei lui Bosisio, dar mai ales a decorurilor și costumelor lui Franchi.

Scenă din primul act. Foto Andrei Grigore

          S-a optat pentru o versiune clasică, impregnată foarte potrivit cu elemente modern stilizate prin simboluri, cu imaginație și suculent umor. Scena este dominată de câteva alveole uriașe, frumos iluminate interior în tente de galben, verde, roz, decorate cu corpuri geometrice abstracte, cubiste chiar, celule în care sunt instalate ostracizata Angelina-Cenușăreasa și surorile favorizate, Clorinda și Tisbe.

Scenă din primul act. Foto Andrei Grigore

Spațiu larg de joc este lăsat pe platou, iar fundalul rămâne rezervat unor proiecții diverse cu funcțiuni imagistice diferite pentru scenele tramei, în simboluri și elemente de atmosferă fantastică, de basm, repet, cu abstractizări și stilizări. Mă gândesc numai la trecerea sclipitoarei calești princiare sau la pădurea albă feerică din scena balului. Un mare ceas stilizat și el este adus din când în când pe scenă măsurând amuzant și inedit trecerea timpului.

          Costumele reproduc idei de commedia dell'arte în culori pastelate și design variat, adnotate cu aluzii venite parcă dinspre peneluri moderne de secol XX, suprarealismul, simbolismul, futurismul chiar, putând să fi fost surse inspiratoare. Un eclectism bine configurat.

          Astfel clădit, spectacolul atrage și place. Este un Regietheater acceptabil.

Angelina și Dandini. Foto Andrei Grigore

          Vedeta serii a fost mezzosoprana Florentina Soare în rolul titular. Este uimitor cum maturitatea artistică a adus-o în postura trecerii la personaje dramatice majore, Carmen, Eboli, Principesa de Bouillon etc. în condițiile păstrării atu-urilor pentru un rol de coloratură lirică precum cel rossinian. Sigur, glasul s-a rotunjit acum pe întreg ambitusul și a câștigat în amploare, notele grave rezonează sombrat amintind de cele de contraltă, acutele sunt strălucitoare, în plus lejeritățile, ornamentațiile „lebedei de la Pesaro” sunt la locul lor iar frazarea belcantistă este expusă maleabil.

Angelina. Foto Andrei Grigore

Cu asemenea culoare de voce, personajul nu mai este ingenuu, ci acumulator de ceva parcurs trist de viață și așteptare a iubirii. Aș putea cita multe secvențe de arii, duete, ansambluri, elocvent este însă, peste toate, spectaculosul rondò final „Nacqui all'affanno ... Non più mesta".

Dandini. Foto Andrei Grigore

          Pentru tânărul Alin Munteanu, rolul Dandini de bariton briliant rossinian este o mănușă. Deși a tratat fără multe moliciuni cavatina „Come un'ape ne' giorni d'aprile” ci a preferat accentuările, și-a expus în întregul rol generozitatea și bogăția de armonice din glas, abordând  agilitățile cu considerabilă acuratețe. Notele de Fa acut, abundente în scriitură pe țesături dificile, au fost emise cu ușurință și impunător.

Dandini și Don Magnifico. Foto Andrei Grigore

          Basul Iustinian Zetea (Don Magnifico) se află pe un vârf de carieră în ceea ce privește rolurile buffe. Posedă o spiritualitate și o comprehensiune adecvate personajelor rossiniene, vocea rezonează frumos și îndeosebi pasajele de virtuozitate sunt servite cu preciziune, sensuri și culori expresive, la care se pliază umorul indispensabil. Adaug buna proiecție a cuvântului în textura sonoră, inclusiv a recitativelor.

Angelina și Don Ramiro în actul al II-lea. Foto Andrei Grigore

          L-am ascultat pentru prima oară pe tenorul Dumitru Filip, un Don Ramiro cu timbru atractiv și glas extins până în registrul acut către care îl conduce frecvent și fără milă pana lui Gioachino Rossini. Frazează frumos, are abilitate în executarea fioriturilor și vădește o tehnică bine pusă la punct. Nota de Do natural înalt cu care a încheiat aria „Si, ritrovarla lo giuro” mi s-a părut infinită. Studiind cu multă îngrijire desenele melodice, sporind nuanțările, tânărul Dumitru Filip va putea profita pe deplin de darurile cu care a fost înzestrat.

Alidoro. Foto Andrei Grigore

          Alidoro, raisonneur-ul și bagheta masgică a acțiunii, a fost întrupat de basul Constantin Lupu care, după un start timid și-a expus glasul catifelat prin aria „Vasto teatro è il mondo” și intervențiile din rol.

Tisbe, Don Magnifico și Clorinda. Foto Andrei Grigore

          O dificilissimă și deseori eludată arie „Sventurata! mi credea...” a avut de cântat Clorinda (soprana Lorena Mărginean), care a adăugat în final o supra-acută criminală, pe lângă celelalte note înalte, unele gridate.

          În rolul Tisbe, a fost distribuită muzicala mezzosoprană Mădălina Postolache.

Cristian Sandu. Foto Andrei Grigore

          Dirijorul Cristian Sandu are o specială experiență pentru partiturile rossiniene și, cu gestică precisă, amplă, energică a condus ansamblurile – cor, orchestră – de la Opera din Galați în tempi juști care au conferit cursivitate și culoare spectacolului. Celebrele crescendo-uri au fost corect puse în pagină. Dacă transparența perdelei sonore s-a stabilit mai târziu, după Uvertură, dacă dinamica sonoră s-a echilibrat și ea pe parcurs în raportul fosă-scenă (duetul Cenușăreasa-Ramiro „Un soave non so che”), momentele cele mai izbutite au fost duetul Ramiro –Dandini și finalul „Zitto, zitto: piano, piano” al primului act, apoi în ordine minunatul Vivace din septetul cu cor, duetul Don Magnifico-Dandini „Un segreto d'importanza”, pagina Furtunii tratată simfonic, sextetul „Questo è un nodo avviluppato...” (chiar dacă nu au fost subliniate consoanele, așa cum exista o veche tradiție). Instrumentiștii și coriștii au funcționat bine, alămurile în anumite puncte au rămas datoare. Corul a fost pregătit de Daniel Nistor.

Aplauze. Foto Andrei Grigore

 „Carmen's Love Affairs”

          A fost baletul contemporan prezentat de Opera din Cracovia, aflată prima oară pe scena BOF. Pe muzică de Bizet, Șcedrin și de Falla, dirijată de  Joachim Kolpanowicz (directorul muzical al teatrului polonez), producția a fost datorată lui Jacek Tyski (regie, coregrafie), însoțit de Stefania Chiarelli (decor), Marta Koncewoj (costume), Pawel Murlik (Lighting designer), Piotr Bednarczyk (proiecții video).

Carmen's Love Affairs. Foto Lavinia Huțanu

 „The Greatest of Puccini”

          Aflată în pragul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Puccini de la Torre del Lago, orchestra festivalului a sosit la București pentru un concert-spectacol dirijat de Jure Bučević și regizat de Marco Iezzi. Muzica maestrului născut la Lucca a răsunat în sala Operei Naționale într-o serie de hit-uri interpretate de cântăreți italieni și invitații lor din Spania și Ucraina, toți aflați pentru prima oară în contact cu publicul de pe malurile Dâmboviței.

The Greatest of Puccini la Opera Națională București. Foto Andrei Grigore

          Maniera italiană de interpretare este o regulă de neclintit pentru întreg repertoriul propriu și cântăreții indigeni o au în sânge și în școală. Asimilată a fost și de oaspeți. Nu mai vorbesc de instrumentiști și, iată, și de dirijorul croat. Așa încât serata a fost o lecție de atmosferă și stilistică pucciniană, așa cum a fost comunicată, împărtășită emoțional de voci diverse, mai tinere sau nu, mai calitative sau nu, mai perfecționate sau nu.

Jure Bučević. Foto Andrei Grigore

          Aș remarca mai întâi valoarea orchestrei, omogenă în ansamblu și pe partide, cu individualități bine conturate și având în spirit virtuți, afecte proprii geniului maestrului, ca pătrundere spirituală a fluxului melodic. Cel mai elocvent a fost Intermezzo din „Manon Lescaut” dar și orice secvență acompaniatoare a soliștilor. Jure Bučević s-a pliat întregului cu eficiență.

David Baños. Foto Andrei Grigore

          Tenorul spaniol David Baños a fost vocea de forță a serii. Cu performanțe sonore în „Nessun dorma” (fără cor) și intervenții identice după aria sopranei Maria Cristina Bellantuono „In questa Reggia”, Baños a cântat cu squillo din loja proscenium stânga secvențele din „Turandot” și din fața orchestrei ariile „E lucevan le stelle” („Tosca”) și „Ch'ella mi creda” („Fata din Far West”). Neîngrijindu-se prea mult de nuanțe.

Maria Salvini. Foto Andrei Grigore

          Glasul de omogenitate al concertului, deși de dimensiune nu foarte amplă, dar suficientă, s-a arătat cel al mezzosopranei Maria Salvini prin frazarea elegantă a mai puțin cunoscutei arii a Tigranei „Tu il cor mi strazi” („Edgar”), alături de duetul florilor (împreună cu Maria Cristina Bellantuono) și scena - terțet „Scegliemmo quest'ora mattutina” (parteneri, tenorul Giovanni Formisano și baritonul Alberto Gazale), ambele din „M-me Butterfly”.

Maria Cristina Bellantuono. Foto Andrei Grigore

          Vorbind de Maria Cristina Bellantuono, trebuie spus că performanța majoră s-a situat în acutele bogate și strălucitoare ale teribilei arii din „Turandot”, ca și în culorile suav-evocatoare ale ariei „Un bel dì, vedremo” cântate de micuța Butterfly, precum și în expresiile variate ale aceluiași personaj în amintitul duet al florilor. Sensibilitatea a fost conductul degajat și în aria „Donde lieta uscì” din „Boema”. Mai puțin dăruită mi s-a părut ariei „Vissi d'arte” („Tosca”), în care a reieșit și nevoia unei emisii mai îngrijite pe registre, ca și a unei regândiri a dificilului final.

Alberto Gazale. Foto Andrei Grigore

          Am amintit de Alberto Gazale. A fost baritonul cu cea mai mare notorietate de pe platou. 60 de ani în 2027. Vârsta se simte, dar în contrapartidă și experiența de scenă prin autoritatea cântului, derularea cu sens a frazelor muzicale, accentuarea rostirii adecvate a cuvintelor. Opiniile au venit după „Te Deum” din „Tosca” (fără cor), cvartetul finalului de act III din „Boema” (cu Maria Cristina Bellantuono, Giovanni Formisano și soprana ucraineană Eva Dorofeeva), duetul „In un coupé” din ultimul act al aceluiași opus în compania lui Giovanni Formiano, precum și amintitul terțet din „M-me Butterfly”.

Giovanni Formisano. Foto Andrei Grigore

          Despre Giovanni Formisano se pot nota lucruri bune, urmare prestațiilor ca liric Rodolfo în „Boema” (cvartet și idilic duet din actul al III-lea cu Mimì, Maria Cristina Bellantuono, precum și duetul „In un coupé”) sau aria „Addio fiorito asil” din „M-ma Butterfly”, frumos și expresiv frazată, cu bun Si bemol acut. La pasiv, câteva sunete „strânse” s-au mai strecurat pe alocuri.

Eva Dorofeeva. Foto Andrei Grigore

          În fine, Eva Dorofeeva a cântat ariile „Ch'il bel sogno di Doretta” (La Rondine”), „O mio babbino caro” (delicatețe în „Gianni Schicchi”), „Tu che di gel sei cinta” (Turandot”) și în cvartetul din „Boema”, ca Musetta. Un timbru plăcut și rotund, lirism agreabil, extensie acută, dar fără pianissimele atât de necesare la tot pasul în repertoriul ales.  Beckmesser-ii au putut detecta pe parcursul serii, la mai toți soliștii, atacuri intonate inferior indiferent de pozițiile notelor, pe portativ sau deasupra lui. În plus, ameliorări în ceea ce privește managerierea respirațiilor ar fi utilă, poate, celor două soprane.

Aplauze. Foto Andrei Grigore

           Standing ovation  la final. Ca bis s-a repetat „Nessun dorma” cu fiecare frază cântată succesiv de doi tenori, două soprane, o mezzosoprană și un bariton. Inedit! Aplauzele le-au primit artiștii, Fabrizio Miracolo, președintele Fundației Puccini și regizorul Iezzi, căruia i s-a datorat clipul proiectat pe fundal la începutul concertului, cu imagini din locurile pucciniene de la Torre del Lago, cu Gran Teatro all'Aperto de pe malul lacului Massaciuccoli, secvențe din spectacole, vila maestrului în care își doarme somnul de veci, totul ilustrat cu „Vissi d'arte”, referențial cântată.

Festivalul continuă.