Restituiri discografice cu soprana Georgeta Stoleriu și pianistul Viniciu Moroianu

0
0
Publicat:

„La bonne chanson” este genericul unui CD recent apărut sub sigla Casa Radio, cu conținut de muzică franceză, Fauré și Ravel, datorate unor interpreți de referință în arta liedului și în cea pianistică.

          Primele înregistrări datează din 1990 și sunt dedicate lui Gabriel Fauré - Integrala melodiilor pe versuri de Paul Verlaine compusă din „Cinq mélodies de Venise”, op. 58, „Clair de lune” op. 46 nr. 2, „Prison” op. 83 nr. 1, „Spleen” op. 51 nr. 3 și ciclul care a dat chiar numele albumului, „La bonne chanson”, op. 61.

Foto copertă de Armand Rosenthal
Foto copertă de Armand Rosenthal

          În universul muzicii romantismului târziu, Fauré a compus la Veneția și Paris în 1891 cinci miniaturi op. 58 inspirate de poetica simbolistă a lui Paul Verlaine, rezultatul fiind o melodicitate extrasă din esențele strofelor, un produs tipic fin de siècle, căruia soprana Georgeta Stoleriu, în acompaniamentul de pian al lui Viniciu Moroianu, îi redă delicatețea de sunet, inflexiunile elegante („Mandoline”, după poezia „Fêtes galantes”), calmul iubirilor profunde zugrăvit plastic („En sourdine” după aceeași poezie), finețea atacurilor de voce („Green” după „Romances sans paroles”). Există un conduct al portativelor lui Fauré în sensul pretinderii de la interpret a unor expresii continui de dolce și dolcissimo, pe care Georgeta Stoleriu le comunică măiastru. Frazele curg fluid și nuanțele se strecoară subtil. Iată de pildă „À Clymène” (versuri din „Fêtes galantes”), în elocventă expresivitate, care se încheie sacral în pianissimo „Ainsi soit-il”. Amin. În fine, Adagio-ul ultimului lied „C'est l'extase” (după „Romances sans paroles”) este însăși tălmăcirea prin culori de glas a titlului, a adorației.

Compus în 1887 în formă de Menuet, „Clair de lune”, început și finalizat luxos de pianul lui Viniciu Moroianu, găsește prin cântul Georgetei Stoleriu o declarație concretă de dragoste, prin comparație cu elemente de natură, clarul de lună, visările păsărilor, izbucnirile izvoarelor printre arbori... „Sufletul dumneavoastră este un peisaj...”.

„Prison” (1894) este tot o contemplare a ambientului poetic natural, cu concluzia nostalgic – suavă „Ce ai făcut cu tinerețea?” a unui Quasi Adagio simplu, descriptiv, pasionat  prin exclamația „Mon Dieu”, însoțit de sunetele implacabile ale pianului și dus până la alinarea topită în neant. Remarcabilă construcție a celor doi interpreți.

În 1888, Fauré a compus „Spleen”, un narativ trist căruia Georgeta Stoleriu îi picură stropi de melancolie prin fiecare cuvânt asociat ploii care îi inundă inima, sufletul.

Urmează pe disc ciclul „La bonne chanson”, nouă piese compuse între 1892-1894, alese din cele 21 de poezii strânse sub aceeași denumire de Paul Verlaine. Sunt melodii de dragoste, cu natura participant frecvent în adâncimile de spirit ale discursului melodic. Georgeta Stoleriu pătrunde în profunzimea acestora, glasul capătă tente vibrante, temele repetitive, leitmotivice chiar, se disting, colorizate. Există o imensă paletă de expresii în vocea sopranei, din care se poate alege, mixa și picta pe o pânză de șevalet sonor amplu. Mă gândesc cu totul aleator din nou la puritatea strălucitoare a vocii, la valurile de sunet sempre dolce prin care curge contemplația, mărturisirile, rugile, multele imagini poetice, dar și sentimente umane, temeri, fericire, speranță, candoare...

Comuniunea între voce și pian, între melodica sonorităților limpide ale glasului, ale clapelor și vers s-a transformat într-o trainică unire de for interior.

Notam că aceste prime înregistrări au fost realizate special de Radio România în 1990. Erau zilele fierbinți ale unui ianuarie post-revoluționar, în care în Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radio România se perindau prin fața artiștilor soldați înarmați, se schimbau gărzi, poate se dădeau și comenzi. Discul este deci un document de mare valoare produs în condiții emoționale incredibile, tulburătoare, unice – pot afirma - în istoria mondială a înregistrărilor. Iată de ce performanța celor doi minunați artiști, dându-le viață lui Fauré, lui Verlaine, capătă valențe inegalabile.

          Ascult acum Ravel. În 1995 Viniciu Moroianu a susținut un recital în cadrul Festivalului George Enescu, la Sala Mică a Parlamentului României, din care Radio România a gravat live pe discul „La bonne chanson”, Suita „Miroirs” („Oglinzi”) de Maurice Ravel. Cinci piese pentru pian, datate 1904 - 1905.

          O suită cu puternice tente impresioniste, în care transparența virtuoză este numitorul comun pentru ilustrări metaforice. Așa sunt „Noctuelles” („Fluturi de noapte”), „Oiseaux tristes” („Păsări triste”), „Une barque sur l'océan” („O barcă pe ocean”), „Alborada del gracioso” și „La Vallée des cloches” („Valea clopotelor”). Prin arta lui Viniciu Moroianu se elogiază tehnica admirabilă și tușeul fin care naște șiraguri de perle ce lucesc în fiecare mișcare iar pianul își dezvăluie virtuțile de instrument ales. Așa se desenează sonor suplețea zborului lejer de noapte, plutirea lentă cu rare lansări ale unei păsări, volutele valurilor mării, accentele tipice dinamicii spaniole, dangătele discrete, uniforme și triste ale clopotelor.

„La bonne chanson” cu Georgeta Stoleriu și Viniciu Moroianu – înregistrări de excepție.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite