Lăsaţi Serbia în Europa!
0Suntem ultimii care am avea interesul de a bloca extinderea Europei.
Victorie! Am obţinut, la Bruxelles, un acord cu Belgradul privind minorităţile. Ameninţarea că vom bloca în ultimul moment obţinerea de către Serbia a candidaturii la aderare a funcţionat. În România, mulţi au zâmbit satisfăcuţi. Umiliţi, săraci şi periferici, ne-am autodemonstrat că putem conta şi noi în joc. Dar chiar am realizat ceva?
În primul rând, există un interes general privind pacificarea Balcanilor de Vest, prin oferirea perspectivei europene. Atracţia Europei - a acestei Europe frământate azi de atâtea probleme - i-a făcut pe sârbi să înghită pierderea Kosovo şi predarea criminalilor de război, pe care mulţi dintre vecinii noştri îi consideră eroi naţionali. Sârbii chiar au făcut sacrificii pentru a fi acceptaţi de Europa - iar premierul Zoran Djindjici a plătit cu viaţa. Şi atunci, cui am fi făcut jocul, prin blocarea lor? Forţelor proeuropene de la Belgrad? Sau naţionaliştilor care merg pe cartea rusească şi suspină după Miloşevici?
Şi acum, câte ceva despre românii din Serbia. Sunt una dintre ultimele rămăşiţe ale românităţii balcanice, dar nu fac parte din naţiunea română, în înţelesul ei civic. Nu au participat la proiectul de 150 de ani al unităţii şi al modernizării, prin ieşirea de sub dominaţia otomană, rusă, ungară şi austriacă şi racordarea la valorile liberale europene. Asta îi deosebeşte fundamental de fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina de Nord.
„Românitatea" balcanică a fost descoperită târziu de către România modernă şi a făcut obiectul unei politici destul de agresive în perioada interbelică. Pretenţia de a ne erija în protectorii românităţii balcanice - evident, şi cu scopul de a ne creşte rolul în regiune - nu ne-a adus cine ştie ce. A cam umbrit relaţiile cu ţările din zonă, plus că, din varii motive, nu toţi „vlahii" au fost bucuroşi să se ştie protejaţi. Azi, o asemenea politică are un aer vetust şi seamănă prea mult cu ceea ce criticăm noi la Ungaria.
De bună seamă că Serbia nu e uşă de biserică în materie de protecţie a minorităţilor. Nu că ar fi singura din Europa... Doar că, pe parcursul lungilor ani de negocieri la care Belgradul se înhamă, România ar fi avut timp destul să pună această problemă. Şi nu pentru românii din Serbia neapărat, ci pentru valorile europene în care credem - sau cel puţin aşa pretindem. A bloca însă acum candidatura Serbiei ar fi dat un semnal tuturor ţărilor din Balcani, cum că, oricâte eforturi ar face pentru a închide rănile războiului, tot vor fi ţinute la uşa Europei, de interese naţionaliste. Aşa cum Olanda ne ţine pe noi la uşa spaţiului Schengen.
Şi mai e ceva: suntem ultimii care am avea interesul de a bloca extinderea. Sau am uitat că reîntregirea naţiunii române, în termenii secolului XXI, se poate face sub steagul Europei unite?
Ovidiu Nahoi este senior editor ''Adevărul''