La Mulți Ani, domnule Andrei Pleșu

0
0

Astăzi, Andrei Pleșu împlinește 74 de ani. Am avut marea șansă de a îl avea, pentru o scurtă perioadă de timp, profesor. Cred că a fost ultimul an când a predat la Facultatea de Filosofie. Cursul era de filosofia religiilor. Cel mai mare amfiteatru era mereu arhiplin. Veneau studenți de la toate facultățile din București să îl asculte.

FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Pe atunci, facultatea era la etajul celei de Drept, în centru, lângă Operă. Eram putini studenți, liniștea clădirii monumentale, ca un palat al studiului, devenea hărmălaie doar în serile în care avea curs Andrei Pleșu.

Se stătea pe scări, pe geamuri, în picioare. Era un spectacol cognitiv, o splendoare. O minte sclipitoare, un profesor care a împlinit „porunca" lui Pascal: „Travaillons donc à bien penser : voilà le principe de la morale". Cât pricepea publicul, cât nu pricepea, dar îi era clar că asista la ceva deosebit. Cu ceva plecau acasă, măcar cu dragul de a citi, daca din cărți se pot țese astfel de spectacole de cuvinte. Altfel, cursul era dificil și presupunea multe lecturi. La seminar, unde trebuia să prezinți cate ceva, ținut foarte exigent de către Teodor Baconschi, erau mult mai putini participanți.

Singurii care veneau cu alt scop erau câțiva zăpăciți de la ASCOR. Ajungeau cu ceva timp înainte, ocupau locuri în centrul amfiteatrului și așteptau finalul ca să protesteze. Tot cursul vânau greșeli, abateri de la ceea ce era, în capul lor, dogma ortodoxă. Găseau din plin, într-un curs care plimba auditoriul prin spațiile mistice din toată lumea largă. Și prin toată istoria.

La final, profesorul, extrem de politicos, primea întrebări din partea studenților. Unul din acest grup se ridica și, invariabil, îi făcea un rechizitoriu. Nu aveau nimic de întrebat. Pentru ei, drumul cunoașterii se terminase. Erau tineri, dar nu mai aveau nimic de învățat. Veneau la școală doar ca să certe profesorul. Pleșu le răspundea cu bunavoință și umor,  fară să fie vexat. Pentru ei rămânea însă „eretic".

Trece timpul, cum ni se pare că trec toate. Pentru „progresiștii" contemporani, branșați la ceea ce cred ei că sunt reperele culturii de azi, Andrei Pleșu este „habotnic", „obscurantist", „ortodox cam fundamentalist".  Nu este deloc în acord cu dogma lor.

Pentru unii „conservatori" puri și duri, este „marxist cultural", vândut vremurilor ateizante care omoară civilizația cea bună.

Un eretic pe toată linia. Oricum s-ar ascunde, va fi demascat.

La fel și în politică: a fost și este când vândut comuniștilor, când basist, când oportunist, când „schilod sufletește". Sintagma i-a chinuit mintea lui Băse după ce Andrei Pleșu a râs de el, atunci când a pozat în iubitor de sculptură. Dar și după asta a rămas basist pentru anteniști. Degeaba se ascunde.

Studenții vigilenți de demult par să fi ocupat tot spațiul public. Dialogul devine încleștare intre tabere. Ești de-al nostru sau de-al lor?

Daca ești dilematic, o iei în freză de la toată lumea. Asta este cel mai rău. Fugi de luptă. Înseamnă că ești cu ceilalți, dar te ascunzi. Ești sub acoperire. Paralel chiar. Ești vândut și perfid. Dar vei fi demascat. Se va urla la tine: las' că te știm noi, băăăăă, cine ești. Și cine te plătește.

Când vezi că stârnești antipatii și supăraților de stânga, și de dreapta, și de centru, poți să te premiezi cu un pahar de vin bun. Înseamnă că gândești cu propriul cap. Și ai curajul propriilor opinii.

Adică ești, precum profesorul de mai sus, filosof. „Travaillons donc à bien penser: voilà le principe de la morale."

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite