Justiţie sau barbarie. De ce condamnarea lui Năstase e o probă de civilizaţie?

0
0

Într-o societate civilizată, judecătorii sunt respectaţi, cunoscuţi şi ascultaţi. În lumea occidentală, independenţa magistraţilor slăbeşte poftele tiranice ale politicienilor corupţi. Cu fiecare sentinţă curajoasă, puterea judecătorilor întăreşte viitorul ţării şi Statul de drept. Prin condamnarea lui Adrian Năstase, România se desparte de modelul politic sud-american şi revine la normalitate.

Ce-ar fi o cetate fără magistraţi? Dar o ţară fără justiţie? Ne-am prăbuşi în haos şi barbarie.

Asta face şi relativismul etic al socialiştilor: dizolvă orice distincţie între bine şi rău, între călăi şi victime. Încarcerarea lui Adrian Năstase a fost comparată cu detenţia lui... Iuliu Maniu. Victor Ponta, mai nou, vorbeşte despre paralela între fostul premier român şi Iulia Timoşenko. E o formă de perversitate şi corupţie morală orice asemănare între procurorii DNA şi procurorii Republicii comuniste. Dar când propaganda a înlocuit nevoia de reflecţie, totul e posibil. Anything goes.

Atacul la adresa justiţiei este lansat astăzi de principalii beneficiari ai răsturnării de regim politic în Decembrie 1989. Cei care, aproape un sfert de veac, s-au înfruptat din privilegii imediat după căderea lui Ceauşescu, se împotrivesc astăzi actului de justiţie.

Gândirea feudală şi anti-modernă îi face pe ideologii de la Antena 3 să creadă că, la urma urmei, Înalta Curte trebuia să rămână o anexă a Curţii Primului-Ministru... Emanciparea judecătorilor de influenţa politicului rămâne principalul obstacol în calea celor care doresc capturarea resurselor şi controlul deplin asupra tuturor instituţiilor Statului. Haideţi să vedem ce fac, de fapt, moştenitorii comunismului perindaţi în studiourile Antena 3?

Ei vor să distrugă bazele unei mai vechi civilizaţii. Judecătorii afirmă pretutindeni în Occident supremaţia legii şi obligativitatea unui verdict pentru cei acuzaţi. La noi, inculpaţii au mizat - începând cu Ion Iliescu - pe amânarea verdictului. Crimele fondatoare din timpul Revoluţiei rămân şi astăzi fără făptaş, chiar dacă faptele sunt imprescriptibile. La fel de necunoscuţi rămân făptaşii unei legiuni de acte banditeşti şi hoţeşti (mascate propagandistic sub umbrela unor denumiri precum licitaţie sau privatizare)...

Avem nevoie de justiţie pentru că oamenii flămânzesc şi însetoşează de dreptate. Primele comunităţi politice din Europa s-au constituit prin căutarea dreptăţii ca virtute primordială. Normele juridice exprimă dorinţa oamenilor buni de-a se păzi de fărădelegea şi nedreptatea celor răi. Cei din vechime ştiau că Dumnezeu iubeşte judecata (Ps 36, 28) şi că vrea să aducă dreptate neamurilor (Isaia 41, 1).

Judecătorii, de altfel, au avut un rol decisiv în formarea naţiunii israeliţilor, de la perioada tribală marcată de Iosua trecând peste veacul marelui Ghedeon şi până la Samson (straşnic în luptă, dar vulnerabil în faţa frumoaselor femei filistinene) ori profetul Samuel (foarte reticent la ideea instituirii monarhiei).

Magistraţii sunt chemaţi să discrimineze asupra unor fapte, aşadar să judece cu nuanţe şi mereu în context, trecând de la general la particular. Magistraţii nu pronunţă însă o judecată personală, pur privată. Efectul judecăţii publice? În orice societate dornică să funcţioneze după norme se stabileşte un precedent şi se implementează o pedagogie. Când justiţia funcţionează, membrii societăţii se simt protejaţi. Când judecata e amânată ad infinitum (sau, mai bine spus, ad nauseam!), atunci valorile sunt bulversate. Sfârşim prin a ignora victimele şi prin a avea compasiune faţă de călăi.

Existenţa în sine a magistraţilor e proba apartenenţei la o veche civilizaţie. Oficiul public al judecătorilor şi al procurorilor este o chemare la responsabilitate: spre deosebire de vieţuitorii din junglă, nicio persoană umană care aparţine unei comunităţi politice nu poate ignora consecinţele faptelor sale.

O ultimă precizare: aş vrea să trăiesc într-o ţară unde topirea pedepselor să fie imposibilă, măcar pentru actele de corupţie (care lovesc în interesul public, cetăţenesc). De ce? Pentru că la şcoală am învăţat cum 1 plus 4 egal 5. Niciodată 1 plus 4 nu face 3 (eventual cu suspendare). Sistemul european e mai blând, mi se va spune. Aritmetica trebuie atunci declarată, împreună cu toată matematica, drept ştiinţă nedreaptă. Abia primeşte un infractor o pedeapsă în România şi apar tertipurile avocăţeşti menite să diminueze efectele sentinţei judecătoreşti. În SUA, o ţară democratică şi prosperă, coţcarul de lux Bernard Madoff a luat 150 de ani închisoare.

Ne reconfortează aşadar existenţa unor judecători curajoşi, imuni la influenţa politicului. Dar ne dorim totodată o ţară unde pedepsele sunt adunate după regulile elementare ale aritmeticii. Asta ar confirma deplina revenire a României în spaţiul civilizaţiei occidentale.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite