Analiză Forța care e absentă la cele mai importante negocieri din ultimul deceniu. „Irelevanța a trecut de la etapa retorică la cea structurală”

Politologul Ioana Constantin–Bercean, expert în Orientul Mijlociu, remarcă faptul că facțiunea pro-pace devine tot mai influentă la Teheran. În acest timp, tot mai multe state din zonă se implică în tratativele de pace, însă Uniunea Europeană lipsește, la fel ca în cazul negocierilor pentru Ucraina.

Așa ar arăta negocierile de pace dintre SUA și Iran. FOTO: AI

Discuțiile despre un acord durabil în Orientul Mijlociu marchează un evident progres, deși statele beligerante nu au ajuns încă la un acord. Însuși Donald Trump a anunțat în weekend că un memorandum de înțelegere ar fi fost în mare parte negociat, potrivit Reuters. Ca parte din acest acord preliminar, Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă.

„Un acord a fost în mare parte negociat, sub rezerva finalizării, între Statele Unite ale Americii, Republica Islamică Iran și diverse alte țări”, este mesajul postat de Trump pe Truth Social.

Anterior, sâmbătă 23 mai, secretarul de stat al Statele Unite ale Americii, Marco Rubio, a afirmat, într-o conferință de presă desfășurată la New Delhi, în India, că s-au făcut progrese semnificative în ce privește un posibil acord între Washington și Teheran. Există totuși o nuanță în declarațiile lui Marco Rubio, care susține și că, deși este evident progresul, nu se poate încă vorbi despre „un progres final”.

Înaltul oficial american a punctat și că Statele Unite și-au atins obiectivele în Iran prin „Epiuc Fury” și a explicat că scopul atacurilor a fost distrgerea capacității Iranului de a lansa rachete balistice.

Semne bune pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu

Că lucrurile par să se miște într-o direcție bună ar indica și mobilizarea tot mai mare a statelor din regiune, care încearcă să sprijine eforturile de negociere americano-iraniene. Politologul Ioana Constantin-Bercean, expert în Orientul Mijlociu, explică, în analiza sa pentru „Adevărul”, că Qatar ți Pakistan se află printre țările care se implică cel mai mult. Pakistan face acest lucru și în virtutea relațiilor excelente pe care mareșalul Asim Munir le are cu Donald Trump.

„O delegație din Qatar a sosit vineri la Teheran, pentru a sprijini eforturile de negociere a unui acord între SUA și Iran. Acest lucru vine în contextul în care principalul factor de decizie din Pakistan, mareșalul Asim Munir, a călătorit și el la Teheran pentru a facilita un acord”, a spus Ioana Constantin-Bercean.

Cu toate acestea, singurul stat în care Teheranul are încredere este Oman. Liderii iranieni văd în Oman adevăratul mediator în discuțiile cu Statele Unite ale Americii.

„Însă, deși sunt prezentați drept mediatori, Qatarul și Pakistanul nu au această calitate, ei fiind doar purtătorii unor mesaje. Singurul stat în care conducerea Republicii Islamice are încredere pentru a media în mod real un posibil acord de pace/nuclear, este Omanul. Lucrul pe care pakistanezii îl aduc la masa negocierilor este linia de comunicare directă cu Washingtonul, un avantaj pe care Muscatul nu îl are (cel puțin nu formal), iar qatarezii au un anume soi de dependență, dar și obligație morală față de Iran, întrucât exploatează împreună cel mai mare zăcământ de gaz din lume - South Pars/North Field -, iar în timpul blocadei saudite asupra Qatarului, iranienii au fost cei care i-au oferit sprijin diplomatic și economic”, a explicat ea.

Ce opțiuni mai au Statele Unite

Ioana Constantin-Bercean remarcă și lipsa de opțiuni a Washigntonului, în acest moment. O decizie a administrației Trump ar putea, totuși, să vulnerabilizeze Israelul, în condițiile în care confruntările din Liban continuă.

„Pentru SUA singurele opțiuni în acest moment sunt fie escaladarea războiului, fie acceptarea unei soluții de compromis care, însă, va irita Israelul. Liderii de la Tel Aviv sunt în plină ofensivă asupra Libanului, războiul din Gaza nu este încă încheiat, iar un Iran «nedomesticit«» nu ar face decât să lase Tel Avivul vulnerabil, securitar și diplomatic, într-o regiune care, în afară de Emiratele Arabe Unite, își regândește relațiile diplomatice și de securitate în afara sferei de influență americane”, a mai spus Ioana Constantin-Bercean.

Ioana Constantin-Bercean

Cel puțin șapte state se înscriu pe lista celor care au încercat să contribuie sau chiar au făcut-o la negocierile dintre partea americană și cea iraniană. Cu toate acestea, păienjenișul de interese ce se întrepătrund nu anunță un deznodământ prea rapid.

Șapte state implicate în negocieri

„China, Pakistan, Qatar, Oman, Arabia Saudita, Turcia și Egipt - toate aceste state au contribuit, formal sau nu, public sau backdoor, la viitoarele posibile negocieri dintre SUA și Iran. Dar partea dificilă nu este doar găsirea unei formule de negociere sau de transmitere a mesajelor. Este vorba despre supraviețuirea ideii de pace sauacord în fața presiunii israeliene, a lobby-ului, a realităților din Strâmtoarea Hormuz privind implicațiile asupra pieței globale de energie și a securității alimentare, în fața politicii de îmbogățire și stocare a uraniului înalt îmbogățit, a presiunii asupra fiecărei dintre părți de a prezenta compromisul drept umilință a celeilalte părți. Iar partea pe care puțini o înțeleg este că IRGC-ul caută «acțiune»”, a adăugat experta.

Pe de altă parte, deși Marco Rubio afirmat că operațiunea militară din Iran și-a atins scopul, Ioana Constantin-Bercean este de o cu totul altă părere.

„Războiul dintre SUA și Israel cu Iran nu doar că nu a schimbat regimul, dar l-a metamorfozat într-o structură politico-militară (sau invers). Deși mai e un drum lung până la un posibil acord, partea pro-acord a conducerii de la Teheran, începe să manifeste o flexibilitate strategică în ceea ce privește stocul de uraniu înalt îmbogățit. Propunerile care au fost respinse categoric acum două săptămâni sunt acum luate în considerare cu adevărat”, a mai afirmat ea.

China da, UE ba

Interesantă este și implicarea Chinei, una dintre principalele aliate a Teheranului. China s-a structurat ca un garant fără răspundere, a mai completat experta.

„Poziționarea Chinei este povestea structurală din spatele diplomației. În timp ce Asim Munir călătorește la Teheran, Shehbaz Sharif, prim-ministrul pakistanez, va pleca în curând la Beijing. Implicarea silențioasă, fără amprente digitale, înseamnă avantaj dacă acordul se menține și costuri zero pentru reputație dacă acesta se prăbușește. Fiecare alt mediator de la masa negocierilor poartă vina dacă acesta se destramă. China s-a structurat ca garant fără răspundere. Aceasta este cea mai sofisticată poziție diplomatică disponibilă, iar faptul că Beijingul a ocupat-o în timp ce Washingtonul era ocupat militar spune de fapt că Pivotul Asiatic al Americii este încă în stand by.”

Și chiar dacă Donald Trump a încercat să-l convingă pe președintele chinez Xi Jinping să pună presiune pe Teheran pentru redeschiderea strâmtorii Hormuz, Beijingul a ales o altă soluție, care avantajează în primul rând China.

„De altfel, chiar înainte ca Donald Trump să se întâlnească cu Xi Jinping, presa iraniană a relatat că navele chineze au început să tranziteze Strâmtoarea Hormuz, în cadrul mecanismului iranian. Deși Beijingul a respins plata unei taxe, a fost dispus să achite o taxă administrativă pentru întreținerea ecologică a Strâmtorii. Această înțelegere între Beijing și Teheran a neutralizat presiunea americană asupra Chinei de a se alătura SUA pentru a „deschide” Strâmtoarea, deoarece calea navigabilă a devenit deschisă Chinei. De fapt, a inversat presiunea. Dacă SUA opresc tranzitul acestor nave ca parte a blocadei americane, Trump ar fi ales o luptă pierdută cu Xi, chiar în timp ce se află la Beijing”, este opinia Ioanei Constantin-Bercean.

Uniunea Europeană lipsește și din această ecuație, la fel cum lipsește și din tratativele pentru un acord în Ucraina. Nici Bruxelles-ul, dar nici Parisul sau Berlinul, separat, nu au fost primite la masa negocierilor, ceea ce arată criza de imagine și de putere europeană.

„Absența Europei de la masa mediatorilor este un aspect care trebuie menționat. Când cel mai important proces diplomatic din regiune din ultimul deceniu include China, Pakistan, Turcia și alte puteri regionale, dar nicio capitală europeană, irelevanța a trecut de la etapa retorică la cea structurală. Masa negocierii dintre SUA și Iran este noua ordine mondială exprimată printr-o diagramă a locurilor”, a remarcat Ioana Constantin-Bercean.

Dilema Israel

Dilema, în viziunea Ioanei Bercean, este ce soluții va alege Israelul. Însă în pofida unor asigurări date de Donald Trump, nu este foarte clar ce cale va alege Teheranul.

„Va intra Israelul cu blândețe pe acest posibil drum? Acesta este motivul care ar putea perturba visele piețelor financiare despre o nouă stabilitate în Golful Persic. Un Iran mai puternic, mai bogat și mai influent ar însemna o viață nouă pentru Hamas și Hezbollah. Va însemna sfârșitul Acordurilor Abraham, deoarece statele din Golf vor trebui să facă pace cu Teheranul pentru ca economiile lor să poată supraviețui. Trump spune că Netanyahu „va face tot ce vreau eu să facă”. Dar ar putea Israelul să stea liniștit într-un nou aliniament regional în care SUA nu ar mai fi dirijorul principal?”,  se întreabă retoric la final Ioana Constantin-Bercean.