Jurnalişti amorezaţi de Liviu Pleşoianu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Au existat şi continuă să existe în presa bucureşteană vreo doi sau trei jurnalişti şi şefi de publicaţii iremediabil îndrăgostiţi de dl. Liviu Pleşoianu.  Înfrăţiţi în idei şi sentimente cu publicaţia „Sputnik” un fel de „Vocea Moscovei” în limba română care apare la Chişinău.

Respectivii, în primul rând, d-nii Ion Cristoiu şi Cornel Nistorescu, şi unul, şi altul vechi admiratori ai Scufiţei roşii, adică ai comunismului care i-a făcut oameni, s-au întrecut în a-l elogia pe cel care, dintr-un produs mediatic al fabricii de fake-uri a famigliei Voiculescu, a devenit parlamentar PSD. }n care sus-numiţii văd tipul ideal al noului politician de stânga.

Tonul a fost dat de dl. Ion Cristoiu care s-a dat de ceasul morţii să îl convingă pe noul Coriolan Drăgănescu să candideze la alegerile prezidenţiale. A făcut acelaşi lucru şi cu dl. Alexandru Cumpănaşu despre care tocmai am aflat că ar avea niscaiva probleme nu doar cu studiile, ci şi cu DNA-ul.  Atâta doar că PSD-ul nu i-a dat subiectului amorului d-lui Coroiu girul, preferând să piardă pe mâna Vioricăi Dăncilă. Poate fiind şi el speriat de radicalismul de stânga al tânărului Luceafăr care nu ştiu de ce, dar mie îmi aminteşte de un alt Luceafăr, cel al Huilei, Miron Cozma.  Iar candidatura ca independent a insului cu pricina a eşuat mai mult decât lamentabil,  dl. Pleşoianu trebuind să admită că nu a fost în stare să strângă numărul de semnături valabile absolut necesare spre a-şi înregistra candidatura. Trecem peste faptul că dl. Pleşoianu a identificat vinovatul nu în propria neputinţă, ci în tot felul de comploturi al căror rost era să îl compromită iremediabil. Ce mai? Agenturiilii, spionii, neromânii! Totul pe placul celor de la Sputnik.

Dl. Pleşoianu a intrat până mai deunăzi într-un con de umbră. Pare-se că domnia sa nu prea este nici pe placul noii conduceri a PSD. Cu preşedintele interimar Marcel Ciolacu nu se află în termeni tocmai buni, zilele trecute dl. Pleşoianu explodând de-a dreptul la auzul anunţului că fostul premier Mihai Tudose ar putea reveni oricând în PSD, odată încheiate socotelile cu dl. Victor Ponta şi cu aventura politică a acestuia, partidul Pro România.  I-a sărit însă în ajutor dl. Cornel Nistorescu care a publicat în Cotidianul un fel de editorial-omagiu.  Ceva de genul Primăvara eroului în care marele admirator de acum 30 de ani al ayatolahului Khomeiny se prosternă , îi sărută mâinile şi picioarele celui promovat de securistul Voiculescu, de Sputnik şi de rivalul să de circumstanţă Ion Cristoiu, aşa cum o făcea pe vremuri pentru Nicolae Ceauşescu.

Ce să-i faci? La 30 de ani de la Revoluţie elementele comuniste reziduale din presa românească au nevoie pe mai departe de stăpâni. Nu pot trăi fără să aduleze. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite