Incendiu în Colectiv. Ce poţi face dacă eşti apropiat cu cei implicaţi în tragedie: cosilierea psihologică

Expunerea la un eveniment traumatic care ameninţă viaţa unei persoane poate avea impact pe termen mediu şi lung asupra stării de sănătate psihică. Statisticile insistă că între 20-30% dintre supravieţuitori dezvoltă tulburări de stres postraumatic, anxietate, depresie, tulburare de panică sau abuz de substanţe. [1] Chiar nu e de glumă!

Că a fost implicat în mod direct, că a suferit răni, arsuri sau nu, că a scăpat teafăr sau/şi simpla prezenţă reprezintă o condiţie suficientă. Ce trebuie să reţinem că psihoterapia se adresează diferit supravieţuitorilor, aparţinătorilor (familiei), prietenilor, dar aşa cum sublinia prof Daniel David, şi celor implicaţi în salvarea victimelor: fie că vorbim de medici, pompieri, poliţişti, voluntari sau chiar jurnalişti. Chiar dacă salvatorii sunt antrenaţi pentru situaţii de urgenţă, având experienţă cu sute (sau mii) de cazuri, o tragedie de asemenea dimensiune, complexitate şi impact, le poate cauza afecţiuni ce necesită intervenţie psihologică specializată. Însuşi ministrul Arafat declara în repetate ocazii televizate că extrem de şocant pentru domnia sa, salvatorul profesionist, a fost impactul regăsirii zecilor de trupuri deja decedate. Şi totuşi, la ei (salvatori) cine se gândeşte şi cum îi sprijină statul şi serviciile în care lucrează ?

Reacţiile imediate pot fi de şoc, ruşine, revoltă, frică, furie, agresivitate, amintirile şi şi flashbackurile invadează mintea alături de sentimentele de vinovăţie. Gândurile intruzive nu-i dau pace nicio secundă. Oamenii pot recurge la izolare socială şi abuz de substanţe. Câţi dintre medici şi pompieri nu-şi îneacă suferinţele şi stresul muncii în abuz de tutun şi alcool! Nu mai regăsesc interes în activităţile care până acum li se păreau interesante, nu mai văd sens în viaţa lor, nu mai pot adormi, sau dacă adorm se pot trezi în timpul somnului de repetate ori. Au coşmaruri repetate, au probleme la serviciu şi neînţelegeri în familie.

Psihoterapeut, psiholog şi sfatul lumii  

O singură sedinţă de consiliere nu reduce distresul psihologic şi nici nu previne instalarea stresului postraumatic, a anxietăţii şi a depresiei. Când un supravieţuitor sau o rudă se adresează clinicianului, acesta întâi evaluează, diagnostichează, stabileşte gravitatea, prioritatea şi caracteristicele fiecărui caz şi recomandă în funcţie de rezultatele obţinute: psihoterapie sau/şi medicaţie psihiatrică şi chiar internare într-o clinică de specialitate.

Psihoterapia o face un psihoterapeut. Psihoterapeutul este specialistul care a urmat o şcoală de psihoterapie. Deci nu orice psiholog face psihoterapie. Slavă Domnului avem psihologi specializaţi în tratarea traumei. Personal, eu nu aş putea accepta un astfel de client pentru că nu sunt psihoterapeut şi nici specializat în tratamentul traumei. În schimb, am băgat de seamă că unii colegii psihologi „au profitat” de acest eveniment traumatic pentru a-şi vinde serviciile gratuite de consiliere. Am reţineri.

Românii sunt buni la dat sfaturi. Toţi se dau cu părerea şi oferă soluţii. Ei sunt mai pricepuţi decât orice psiholog. Afirmaţii gen „nu te mai gândi, o să-ţi treacă, asta e viaţa, nu ai ce să mai faci, bine că nu a fost mai rău” nu ajută cu nimic şi sunt contraindicate.

Dacă eşti prieten ce poţi să faci şi ce nu? Ce să faci?

Să araţi că îţi pasă şi că eşti alături sprijind, ascultând şi fiind calm, să înţelegi că semnele de iritabilitate, nervozitate, refuz şi supărare pot fi ca urmare a acestor experienţe traumatice. Şi mai ales să încurajezi apelarea la servicii de psihoterapie. Consilierea psihologică de suport este o intervenţie de scurtă durată extrem de necesară în situaţiile de criză.  Dar asta e una. Acum. Pe moment. Pe când terapia psihologică este o intervenţie de lungă durată.  

Să nu judeci „Vezi nu trebuia să fii acolo, într-un club de rockeri noaptea”.  Victimele nu pot purta nicio vină, indiferent de muzica ascultată sau de scopul pentru care se aflau acolo. Halloween ori ba. România uită, dar a cunoscut tragedii umane înfiorătoare chiar în Casa Domnului în timpul slujbei: 116 copii de şcoală primară şi liceu au ars la Costeşti (Argeş). Chiar în Vinerea Paştilor. Inclusiv preotul a ars la altar. La fel, uşa era prea mică şi nu s-a putut deschide pentru toţi.   

Greşeala şi înşelarea românilor

Nu: la psiholog nu apelezi doar că să povesteşti, să te eliberezi sau să-ţi dea nişte sfaturi. La psiholog, după un eveniment traumatic, dacă ai beneficiat de o singură, două sau trei şedinţe nu este îndeajuns. Tratamentul psihologic este un proces. Iar procesului îî necesită timp, cooperare constantă şi intervenţie specializată.  Am auzit deseori justificarea „păi am fost şi la psiholog şi nu m-a ajutat cu nimic”. Şi am întrebat „de câte ori?”. „ De vreo două ori, oricum nu cred că m-ar fi putut să-mi facă ceva”. Scepticismul, prejudecăţile şi ideile eronate sunt bariere în calea psihoterapiei. Şi încă ceva renunţarea la terapie. Rezultatele psihoterapiei nu se văd de la o şedinţă la alta. Psihoterapeutul nu este Dumnezeu, iar clientul o persoană care se aşază pasiv şi reticent pe canapea şi aşteaptă. Nici nu mai folosim canapeaua. Eficienţa psihoterapiei este determinată de implicarea clientului. Iar o terapie începe totdeauna cu o evaluare clinică, cu stabilirea unui diagnostic, a obiectivelor şi paşii şedinţelor de terapie, respectând protocoalele clinice şi folosind proceduri şi tehnici standardizate (ceea ce nu poate face un prieten şi nici măcar un psiholog nespecializat).

O psihoterapie este eficientă pentru că lucrează cu metode şi tehnici eficiente care sunt fundamentate pe un demers teoretic de natură ştiinţifică şi au fost testate şi reevaluate prin studii clinice cu sute şi mii de pacienţi. De exemplu, o psihoterapie care şi-a dovedit eficienţa în decursul a zeci de ani este Terapia Cognitiv Comportamentală Centrată pe Traumă (TF-CBT).  Forma acesta de terapie necesită de la 12 la 16 sedinţe de psihoterapie. Mă gândesc că doar stabilirea încrederii şi a unei alianţe terapeutice poate necesita câteva săptâmâni sau luni.

Nu pot să nu apreciez faptul că în aceste zile Colegiul Psihologilor a reacţionat prompt, psihologii spitalelor şi-au facut datoria, alături de alţi psihologi clinicieni voluntari. Asociaţiile profesionale şi companiile cu servicii de psihologie oferă sprijin. 

Îl cunosc şi îl admir pe doctorul Gabriel Diaconu, specializat în psihotraumatologie, care şi de astă dată coordonează o acţiune de amploare şi făcea apel la miezul nopţii pentru stabilirea unui TelVerde. Sunt sute de oameni ce au nevoie de asistenţă psihologică. Pentru ei să fim alături!

[1] Adshead, Gwen, Psychological therapies for post-traumatic stress disorder, British Journal of Psychiatry (2000), 177, 144-148