În cel de-al 100-lea an de existență, Republica Turcă, între Erdogan și Kilicdaroglu

0
Publicat:

La 100 de la formarea Republicii Turcia, din rămășițele Imperiului Otoman, țara care deține a doua armată din NATO este la o răscruce de drumuri, între „sultanul” Recep Tayyip Erdogan care promite „Secolul Turcesc” cu o viziune externă extrem de ambițioasă și Kemal Kılıçdaroğlu, șeful Partidului Republican al Poporului (CHP), zis și „Gandhi Kemal” (pentru unele similitudini cu eliberatorul Indiei, Mahatma Gandhi), care este mai apropiat de valorile occidentale.

Alegeri cruciale în Turcia
Alegeri cruciale în Turcia

Teoretic, Kemal Kılıçdaroğlu stă mai bine în sondaje (conform presei occidentale), însă Recep Tayyip Erdogan poate câștiga alegerile prin diaspora turcă, destul de numeroasă în Europa, în special în Germania.

Deosebirile dintre cei doi și dintre plaformele acestora sunt vizibile și pot schimba în profunzime viitorul imediat și pe termen mediu al Turciei. Patru dosare sunt deosebit de interesante atât pentru votanții interni, cât și pentru publicul extern și partenerii NATO:

1. ECONOMIA: Scăderea ratei dobânzilor și creșterea inflației sunt realitățile economice ale prezentului.

Dacă la începutul anilor 2000 Turcia era vedeta economică a lumii vechi, astăzi situația arată destul de rău. Recep Tayyip Erdogan a reformat în mod structural economia Turciei atunci când a preluat prima dată puterea în 2003, în calitate de prim-ministru, după guvernarea lui Abdullah Gül, și a prioritizat investițiile în infrastructură și în sistemul de sănătate. În primul său deceniu de mandat Erdogan a redus la jumătate decalajul dintre gradul de prosperitate al țării sale și media țărilor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Între 2003 și 2012, investitorii externi și interni au injectat în economia semilunei 400 de miliarde de dolari, de peste 10 ori mai mult decât în cei douăzeci de ani anteriori, economia crescând astfel cu până la 10% pe an. Aceste rezultate economice pozitive au fost gloanțe excelente în campaniile electorale trecute.

Din păcate pentru Turcia, cât și pentru Erdogan, tabloul economic de astăzi este complet diferit: Erdogan printr-o gândire economică asemănătoare lui Viktor Orban a încercat să încetinească declinul economic prin scăderea ratelor dobânzilor, dar această măsură a înrăutățit și mai mult situația economică.

În contextul în care multe dintre băncile centrale mari, de la Rezerva Federală a SUA la Banca Centrală Europeană, au stimulat creșterea dobânzii de politică monetară, Banca Turciei, la îndemnul președintelui, a procedat fix invers reducând dobânda-cheie de patru ori.

Economiştii turci arată că politica lui Erdogan pentru rate scăzute ale dobânzii a făcut ca inflaţia să urce anul trecut la un maxim al ultimilor 24 de ani - 85%, astăzi fiind la 46%, cifre uriașe, seminificativ mai mari decât în orice altă țară membră a G20, mai puțin Argentina. De asemenea, mai grav, din 2021 lira turcească a pierdut jumătate din valoare, în raport cu euro.

Pe de altă parte, candidatul opoziției - Kemal Kılıçdaroğlu și partidele care-l susțin s-au angajat să restabilească independenţa băncii centrale, oprimată de intervențiile lui Erdogan, şi să schimbe politicile economice recente ale celui care a condus autoritar Turcia în ultimii ani.

Analiştii economici mai consideră că politicile promise de partidele de opoziţie ar putea stimula mai mult investiţiile străine, în special cele occidentale.

2. Decepția generată de INTERVENȚIA AUTORITĂȚILOR POST-CUTREMUR este o altă ancoră electorală care riscă să-l tragă pe Erdogan la fundul carierei politice. Chiar dacă președintele Turciei sau oricare politician, în fapt, nu poate fi considerat vinovat pentru producerea cutremurului, o dramă națională generată exclusiv de geologie… și hazard, modalitatea în care au intervenit autoritățile și manageriat criza este contestată.

Mai mult, unele companii de construcții, vinovate de proasta construcție a unor imobile prăbușite, se numără printre cei mai generoși donatori ai Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP) al lui Erdogan iar recenta amnistie acordată de guvern a înrăutățit și mai mult percepția publică asupra modalității în care autoritățile au gestionat criza.

3. Oponenții lui Erdogan îl mai acuză pe acesta că a promovat o ÎNGRĂDIRE a DREPTURILOR CIVILE, în special după tentativa eșuată de lovitură de stat din 2016, în urma căreia au fost arestați mii de turcii. Adversarii lui Erdogan critică faptul că libertatea presei s-a deteriorat considerabil și acuză că peste 90% din toate instituțiile de presă din țara de pe cele două continente sunt controlate de partidul lui Erdogan și de oameni de afaceri care-l susțin.

Liderii opoziției și Kemal Kılıçdaroğlu promit readucerea democrației în Turcia, în primul rând prin desfiinţarea prerogativelor executive ale preşedintelui în favoarea sistemului parlamentar, redarea deminității primului ministru, lupta împotriva corupției și evident o laicizare mai pronunțată a vieții în general.

4. Opoziția a promis că va rezolva situația generată de cele 3,6 milioane de REFUGIAȚI din SIRIA.

În ultimii ani, președintele turc a sprijinit tentativele eşuate de răsturnare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, țara sa găzduind cel puţin 3,6 milioane de refugiaţi sirieni care sunt considerați astăzi de mulți turici o povară economică uriașă într-o perioadă de dificultăţi financiare evidente. Opoziţia și Kılıçdaroğlu au reluat vechile planuri ale președintelui Erdogan de a deporta o parte dintre refugiaţi însă niciun partid de opoziție nu a prezentat public cum ar putea avea loc această deportare.

Opoziția are o altă libertate în a trata dosarul sirian, deoarece pentru refugiații sirieni din Turcia a făcut lobby inclusiv Vladimir Putin, „tutore” al regimului al-Assad, pe lângă Erdogan, însă pentru actuala opoziție Kremlinul nu reprezintă un partener prioritar de discuții.

5. Nu în ultimul rând, POLITICA EXTERNĂ este tratată diametral diferit de cele două tabere. Dacă pentru Erdogan și partidul său amintirea indirectă a imperiului otoman este un pilon fundamental al politicii sale externe, opoziția și al său candidat par mai degrabă atrași de o balanță externă între orient și occident și un dialog mai bun cu SUA, NATO și UE, decât cu Rusia, China și alte țări asiatice. Sloganul lui Erdogan și al AKP pentru aceste alegeri este „Secolul Turcesc”, un titlu în consonanță cu politica externă activă a Turciei din ultimii ani.

Dacă pentru Erdogan este mai importantă o privire spre vechile zone ale Imperiului Otoman – țări arabe precum Siria, Irak, Liban, Iordania și inclusiv Israel, de asemenea zona „Drumului Mătăsii” – țările turcmene din Asia Centrală care după slăbiciunea dovedită de Rusia în Ucraina, cu un ochi se uită spre Beijing și cu un altul spre Ankara, pentru opoziţie și Kılıçdaroğlu repunerea în drepturi a dialogului cu Occidentul este prioritar, inclusiv cu Statele Unite, prin readucerea Turciei în programul de avioane de luptă F-35, de la care a fost blocată după ce la ordinul lui Erdogan, Ankara a cumpărat sisteme ruseşti de apărare antirachetă.

Opoziția profită și de dezamăgirea electoratului tânăr din orașe precum Istanbul, o întreagă generație îndepărtându-se de islam și de discursul nationalist-otoman, în favoarea valorilor occidentale pe care le însușesc prin internet, diaspora, și alte canale de informare de zi cu zi.

Cine este Kemal Kilicdaroglu?

Candidatul opoziției, Kemal Kilicdaroglu, este liderul de 74 de ani al CHP - Partidul Republican al Poporului din Turcia, partidul istoric creat de Mustafa Kemal Atatürk.

Kilicdaroglu a reușit într-un mod miraculos să reunească șase partide de opoziție, de diferite orientări doctrinare, de la liberali la seculari-conservatori și chiar islamiști, toate aflate însă la dreapta CHP. În această alianță nu a fost cooptat partidul care reprezintă minoritatea kurdă din cauza unor posibile supărări ale tradiționaliștilor nemulțumiți de Erdogan, însă se așteaptă ca și kurzii să voteze contra actualului președinte, acesta ducând o politică ofensivă contra lor în ultimii ani.

Kilicdaroglu are imaginea unui lider politic serios, sobru și modest din punct de vedere financiar dar să nu uităm că și fața „sultanului” Erdogan era alta la începutul anilor 2000.

Duminică, Turcia își alege viitorul imediat: între o întărire a autorității celui care astăzi este considerat de unii analiști occidentali un adevărat sultan, nu un președinte, și liderul opoziției care promite redemocratizarea țării, totuși având în spate o oaste de strânsură, fără un istoric relațional.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite