Imensa afacere propusă de Infantino și uluitoarele sale perspective în materie de control al mulțimilor

În nici un caz nu e vorba despre fotbal. Se conturează o afacere imensă și care poate deveni un instrument extraordinar de eficient în materie de control al mulțimilor, armă de o eficiență colosală și promițând deschiderea unor orizonturi cu totul nebănuite.

Donald Trump și Gianni Infantino FOTO: Profimedia

Reamintesc că în această lună, Gianni Infantino, președintele FIFA, a propus scoaterea la vânzare a unui pachet de 20-30% participare la marile competiții (precum Cupa Mondială) către un grup de investitori privați prin intermediul unei filiale comerciale cu o valoare inițială de 20 d miliarde $.

Structura este simplă: se creează o societate comercială intitulată FIFA FORWARD ENTREPRISE  care va avea rolul de a superviza marile competiții precum Cupa Mondială și Cupa mondială a cluburilor. Cine sunt investitorii? Printre alții, în imediat, banca J,P.Morgan și fondul de investiții Thrive Eternal condus de Joshua Kushner, un personaj considerat drept extrem de apropiat de familia Trump. Și este făcută deja o ofertă fermă: 40 de milioane $ fiecăreia dintre cele 211 federații membre FIFA în caz că vor accepta proiectul până pe 19 septembrie 2026.

Proteste cvasi-generale, oricum din partea celor din UEFA, care-l obligă deja pe Infantino să spună că nu era vorba decât de „o oportunitate și nu o obligație”. Să vedem ce se alege din asta.

Dar, cred eu, aici se deschide, la modul cel mai grav și serios, chestiunea din ce în ce mai vizibilă și deranjantă a competițiilor sportive în afaceri de pe urma cărora profită grupurile de investitori care controlează toate piețele relevante: determină nivelul pariurilor, decid prețurile la bilete, au dreptul să fixeze termenii negocierilor pentru drepturile de preluare TV a competițiilor, gerează rețelele de magazine specializate, începând cu cele ale cluburilor, etc.

Infantino, din punctul de vedere al investitorilor, este un excelent manager. Și așa ajungem la știrea-bombă publicată de New York Post https://nypost.com/2026/07/21/us-news/trump-wants-to-nominate-fifa-boss-gianni-infantino-for-un-secretary-general-following-world-cup/?utm_campaign=nypost&utm_medium=social&utm_source=twitter care susține că Trump ar fi propus numele lui Infantino ca posibil candidat susținut de SUA pentru postul de Secretar General al ONU. Poveste de adormit copiii?

Deloc. Avem reacția lui Paolo Zarpolli, trimisul special al lui Trump pentru relațiile cu partenerii mondiali, care a venit în sprijinul afirmațiilor respective considerând că Infantino ar face o treabă bună la ONU deoarece „este iubit de toată lumea” și că există „similitudini” între funcția de Secretar General al ONU și cea de Președinte FGIFA: „La ONU trebuie să lucrezi cu 193 de State Membre. FIFA are peste 200 de membri și parcursul extraordinar al lui Infantino arată că știe să lucreze cu ei”.

Dar, pe fond, în ce constă semnalul cu adevărat extrem de grav și care justifică -chiar dacă toată lumea se ferește să facă aluzie la asta – nivelul de reacții virulente care au urmat propunerii halucinante a lui Infantino?

Cred că este un semnal foarte clar și spus cu brutalitatea sinceră a lui Trump, că a veni momentul în care să iasă la suprafață interesele uriașe ale „grupului de investitori” care, în urma reușitei (azi, mâine, oricum foarte curând) va concretiza o astfel de formulă prin care să fie preluat controlul efectiv al organizării mega-evenimentelor sportive care, astfel, devin formă de putere și diversiune pentru crearea unei imagini internaționale de forță și a acoperi orice tip de contestare (internă sau externă).  Cum oare se vor folosi grupurile de „oameni de afaceri, investitori interesați” de funcția catahrtică de „supapă”, locală, continentală sau globală a unui asemenea eveniment sportiv pe care-l pot avea în proprietate legală, știind că există deja școli care propun exerciții și scenarii pentru controlul  emoțiilor generate de acestea, luând în calcul posibilitatea de a canaliza, schimba sau schimba sensul unor frustrări sau tensiuni sociale, deturnând cu succes atenția de la crize economice sau neputințe guvernamentale?

Propunerea lui Infantino, bine aplicată în practică de oameni experimentați, poate genera o asemenea armă posibil de folosit pe timp de pace sau război, mult mai utilă decât jocul mortal de acum al procurării de arme sub presiune politică. Poate deveni o posibilitate de vis pentru realizarea în practică a ceea ce este deja un capitol în cărțile despre „soft power” și politică. Acum însă, intră în scenă oamenii de afaceri care , foarte just, au mirosit sângele proaspăt și desemnează următoarele victime.