Hans Klemm - Case closed

Pe vremuri, prin anii ’50 ai veacului trecut, o „mare” şi foarte bine plătită poetă comunistă îi vorbea, cu aprobare de la PMR, Americii. Maria Banuş vorbea ca să vorbească, să se afle-n treabă şi să fie apreciată de partid, aşa, ca de la om la om, „nu cu America pumnului şi a linşajului, nu cu patroana crimelor şi a orgiilor/nu cu vrăjitoarea ce mână Sabatul drăcesc al miliardelor/ ci cu tine, Americă simplă”.

Nu mă îndoiesc că nici una dintre cele două Americi nu o asculta şi nu o băga în seamă în nici un fel  pe propagandistă inabil transformată în poetă. Care îşi uitase talentul contra cost la comitetul de partid si-n casele de creaţie unde avea mereu acces liber. Din contră. America îşi vedea de treaba ei şi nu a catadicsit să-i răspundă nici măcar cu acel plin de ambiguitate „mai trimiteţi” poetei astăzi scoasă la vopsea de critici specializaţi în revizitarea şi reîmbălsămarea cadavrelor literare staliniste.

America nu ne-a vorbit atunci în nici un fel cum nu a făcut-o nici pe la mijlocul săptămânii trecute. Când al său ambasador, un bătrânel pe nume Hans Klemm, s-a fotografiat aiurea cu Steagul secuiesc. La fel de neimplicat intelectual ori emoţional cum ar fi fost dacă i s-ar fi cerut să se pozeze cu maimuţica de la zoo. În acelaşi mod  cum s-a fotografiat acum vreo câteva luni  cu hoitul politic pe nume Valeriu Zgonea. Că liderii secuilor au avut un plan, au avut gânduri ascunse e cu totul altceva, iar jelania lor despre lipsa de drepturi şi libertăţi înseamnă încă un caraghioslâc pe care inşii respectivi şi-l permit din prea mult bine.

Când dl. Klemm s-a tras în chip cu urmaşul sau reîntruparea lui Mihai Viteazul s-au găsit tot felul de analişti care, socotindu-se încă şi mai experţi  în decodatul de fotografii decât un specialist în semiotica imaginii de marca unui René Lindekens, au văzut acolo nu ştiu ce fel de semn trimis poporului pesedist de Marea Putere de peste Ocean. Semn ce ar fi vrut să spună : „atenţie la Valerică/ el este alesul/ el este marele luptător anticorupţie din PSD/ el va face curat în întreaga Românie”. Rog să-mi fie iertată totala lipsă de talent poetic.

Nici vorbă despre aşa ceva. Dl. Klemm nu a transmis nimic. În iunie a făcut o gugumănie, iar acum a comis o alta. Pe care la început a crezut că ar putea-o drege făcând pe supăratul şi răspunzând cam înţepat şi pe care, ceva mai târziu, a explicat-o a fi un simplu semn de politeţe.

Fotografierea total nepotrivită cu Steagul secuiesc a Excelenţei Sale Hans Klemm a fost doar, cum spuneam mai sus, o prostie, o gafă, un călcat în străchini. Având drept cauză slaba cunoaştere a României şi a sensibilităţilor românilor de către diplomatul american. Un ambasador politic cam neştiutor şi cam nediplomat, un Agamiţă Dandanche ot Washington, recompensat cu acest post pentru cine ştie ce donaţie.

Atât şi nimic mai mult. Case closed!