Hagieni, o eternă reîntoarcere în trecut. Între a avea capital simbolic și a câștiga capital electoral

O zi cu un cer superb, de Bărăgan. Una dintre acele zile când văzduhul se contopește cu câmpia nesfârșită, devenind un singur trup, simetric. Joia Patimilor. Am venit aici, la inițiativa soției, să le facem un Paște mai agreabil celor puțini care mai locuiesc astăzi la Hagieni.

Singurul reper care mai menține acest loc în atenția lumii civilizate este Mănăstirea Hagieni, înființată la începutul noului mileniu și recent renovată. Preotul Gabriel este părintele spiritual al acestei mici comunități, protejată doar de Dumnezeu.

Contrastul dintre lăcașul de cult și casele vechi și dărăpănate, disparate pe câmpul din proximitatea mănăstirii, este unul frapant. În mai mult de trei decenii de capitalism, diriguitorii au învățat că un contract convenabil cu divinitatea se încheie cu ajutorul slujitorilor Domnului. În termeni de business, o procedură de achiziție directă de bunăvoință divină.

Hagieni este o comunitate izolată, unde au mai rămas câteva familii. A scăpat din inundațiile catastrofale din 1970,  având norocul dat de altitudinea deasupra zonelor inundabile. Nu a scăpat însă de ignoranța autorităților, care au refuzat să construiască un pod decent peste râul Ialomița. Hagieni a fost părăsit treptat, astăzi fiind arondat comunei Mihail Kogălniceanu.

Printre sufletele rămase, se remarcă nea Ion Cazan, care a văzut cu ochii lui trei decenii de declin al localității. A venit aici după Revoluție din București, fiind izgonit de minerii lui Iliescu. Era tânăr și adept al Pieței Universității. Și astăzi e un spirit la fel de tânăr. Și-a lăsat locul de muncă din București pentru promisiunea revenirii la statutul de proprietar de pământ, așa cum era tatăl său, considerat chiabur de comuniști. In Hagieni i s-au retrocedat niște hectare de pământ. A devenit proprietar, dar i-au lipsit mijloacele de producție, așa cum au pățit-o milioane de țărani români după 1990.

Din punct de vedere istoric, micul colț de Hagieni este o relicvă a vetrei istorice a județului nostru, constituită la confluența râului Ialomița cu fluviul Dunărea, în jurul Târgului de Floci și vechii așezări medievale Blagodești. Ultimele clipe de existență ale localităților care aveau să dispară definitiv sub inundațiile din “70 au fost relatate magistral de Gheorghe Burlacu, scriitor originar din Vlădeni în romanul “Oameni din Blagodești” (publicat în anul 2003).

Reînvierea vechiului Hagieni, pe lângă multe alte locuri din județul Ialomița păstrătoare de memorie, este o chestiune delicată. Avem următoarea dilemă: este mai important capitalul simbolic, unul care produce rezultate care nu vin imediat, dar care au efecte pe termen lung pentru majoritatea oamenilor, sau capitalul electoral, care oferă satisfacții imediate unei elite restrânse? Un pod trainic peste Ialomița la Hagieni nu ar aduce prea multe voturi, dar ar aduce vizitatori și perspective de dezvoltare imobiliară și nu numai.