Girofarland

Welcome to Girofarland! Nicio zi fără girofar! În ţara noastră, Girofarland, politicienii sunt deasupra Legii. Girofarul e farul călăuzitor, e lumina care îi călăuzeşte pe politicieni spre banii publici, spre consilierele răsturnate pe banchetă, spre restaurante, ministere şi avioane. Dacă auzim girofarele, ştim că totul este sub control, ţara noastră nu e scăpată din hăţuri.

Fără girofare, gropi, ghişee, şpăgi, nu ar mai fi ţara noastră. Fără slugi care ling pantofii politicienilor noştri n-ar mai fi Girofarland! Ne-am mişca stingheri, pierduţi, abulici, ne-am pierde sensul vieţii noastre construite de alţii, pradă angoasei de ataşament. Ne indignăm doar pe facebook, dar doar unii dintre noi îşi fac curaj să iasă la lumină şi să strige împotriva girofarelor cu care avem o relaţie ambivalentă, bolnăvicioasă. Dragoste şi ură. Agonie şi extaz. Dezgust şi adoraţie. Frică şi dependenţă. Cum ne-am duce noi vieţile dacă totul ar fi corect?! Am şti oare să trăim într-o lume corectă? Am putea suporta calmul oraşelor nestrăbătute de girofare? Ceva e la mijloc, nu poate fi adevărat că există pe lumea asta miniştri care merg la serviciu cu bicicleta! Propagandă occidentală!

În ţara noastră Girofarland lucrurile sunt bine stabilite. Politicienii sunt şi se simt deasupra Legii. Îi urâm, dar îi trimitem în Parlament! În Girofarland ne facem curaj spunându-ne „las` că alţii nu avem!”. În Girofarland suntem mult prea preocupaţi să nu cădem în gropi astfel că suntem mereu cu ochii în pământ, iar când girofarele îşi încep aria, inima noastră se umple de sentimente amestecate: urâm şi iubim în acelaşi timp. E ca şi cum nu ne putem şi nu avem curaj să ne rupem definitiv de un trecut în care stăteam lipiţi unii de alţii din cauza frigului şi a fricii. Eram uniţi în frica noastră, în blocajul nostru. Asta ne-a rămas: spaima că dacă am ridica ochii din pământ şi ar trebui să facem ceva curajos, spectaculos, am putea să fim hăituiţi, loviţi, prigoniţi, iar gândul acesta al durerii ne blochează. Memoria colectivă a stocat toată amintirea durerii adunate în timp şi ea scurtcircuitează prezentul precum un cauciuc de miliţian pe spinarea unui protestatar.

Spunem că îi urăm, pe cei cu girofare, dar în sinea noastră ne-am dori viaţa lor. Girofar de dimineaţă până seară. În maşini de lux, tolăniţi pe scaune din piele bej, văzând ceafa şoferului personal, privind calm pe geamul maşinii în timp ce, în frigul oraşelor, pe bulevardele pline ochi de fraierii care nu îşi permit nici maşină personală nici şofer personal, să îi vezi pe aceştia întorcând privirea spre maşina cu girofar şi cu coloană. Privirea în care e amestecată frica şi furia. E un amestec afrodiziac pentru cei tolăniţi în maşinile oficiale: puterea şi sentimentul că sunt fiinţe excepţionale, că totul e posibil, că pot avea acces la orice şi la oricine. Nu pot renunţa la asta dându-şi demisia. Cine ar putea renunţa la o astfel de viaţă?!

Ei sunt fiinţe excepţionale. Se deosebesc de noi muritorii de rând printr-un simţ dezvoltat al orientării în hăţişul social-politic şi, ca nişte veritabili câini de vânătoare, întotdeauna găsesc drumul spre banii publici, femei, sinecuri, doctorate. În Girofarland, generalului Groapă nu îi tresare nici un muşchi când lasă pe cineva în urmă, poliţistul care a murit pentru simplul fapt că generalul trebuia să ajungă la războiul propriului somn. Cei din suită au grijă de confortul lui psihic. Uneori insomnia pune stăpânire pe regatul girofarelor. Insomnia pricinuită de arestările şi condamnările excepţionalilor din Girofarland. Încrengăturile în ţara asta a girofarelor duc unde nici gândul nu cutează, peste tot, în sus, în jos. E un fel de ţară a Serviciilor şi girofarelor în slujba excepţionalilor. În Girofarland şi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are girofar, deci suntem într-adevăr o ţară a excepţionalilor!

Gândul libertăţii şi al demnităţii ne străbate uneori ca un vis. Amintiri recurente ale unui Decembrie 1989, ale mineriadelor, fericirea aceea care ne făcea inima să bată simţind Istoria ca pe o minunată poveste de dragoste pentru care merită să lupţi, să sacrifici totul. Dar imediat realitatea în care ne lăsăm înlănţuiţi ca într-o pânză de păianjen ne strânge şi cădem aşa picotind într-un fel de somnolenţă civică. Uneori visăm şi aşteptăm: ceva se va întâmpla, ceva magic, şi vom scăpa ca prin minune de girofare. Alteori aşteptăm un Mesia politic să vină să ne salveze. Era un sentiment anii trecuţi că Serviciile sunt Prinţul pe cal alb care curăţă Girofarland-ul nostru cel de toate zilele. Dar acum nu mai ştim ce să credem. Războiul lor intern nu e războiul nostru, nu e pentru binele nostru.

E războiul girofarelor! Cine are cele mai multe girofare, cine are cele mai puternice girofare, cine goneşte mai tare între Palate! Cine are ultimul cuvânt de spus! Girofarland-ul e o ţară specială, unică. Ce ţară ar avea aşa supuşi?! Viteji în casă şi fricoşi pe stradă! Ce ţară ar accepta girofarele cu atâta naturaleţe?! În ce ţară un minister întreg ar tremura de frica unui general?! În ministerul ăla girofarele merg non-stop pentru ca fiecare angajat să nu îşi audă gândurile. În Girofarland, gândurile sunt alungate de girofare. Welcome to Girofarland!