Ghiveciuri şi tocăniţe pe micul ecran

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintr-o dată, tânăra femeie a rămas însărcinată. Nu de mult, de vreo zi-două. I s-ar fi spus că aşa stau lucrurile la un control medical, unde mergea periodic, imediat după ce cobora dintr-un pat răvăşit de tot, ca să îl întrebe pe specialist: ”Am rămas, sau nu?” De data asta i s-a spus clar: ”Da, ai rămas!”. Telefoanele au început să se înfierbânte în legătură cu transmiterea şi comentarea evenimentului în toate cele patru puncte cardinale.

Deoarece proaspăta însărcinată nu e Maria din localitatea Pătârlagele, ci chiar din Bucureşti, şi e persoană publică (adică avem dreptul să aflăm şi când merge la baie - s.a.) televiziunile, atente la tot ce mişcă în legătură cu naşterile, botezurile, nunţile, înmormântările, dar şi cu furturile, violurile, bătăile, omorurile ş.a. din viaţa românilor, publică în josul ecranului, cu litere de-o şchioapă, dar mult mai îngroşate: ”A rămas însărcinată!!!”.

Imediat, reporterii urcă în maşini şi pleacă  tâ-gâ-dâm-tâ-gâ-dâm (zgomotul e din cauza gropilor umbrăreşti-s.a.), s-o prindă pe însărcinată pentru unele interviuri, care încep toate cu întrebarea originală, ca de la femeie la femeie, ”Cum te simţi, tu, ai început deja să ai unele pofte?”. ”Da, vine angelic răspunsul, poftesc deja la murături”. Se afişează ”Breaking News”: POFTEŞTE LA MURĂTURI!

Urmează alte interviuri, chiar cu politicieni, care vorbesc deja despre botez, despre ce o fi – băiat sau fată?, despre rochiile care vor fi îmbrăcate, şi câte altele despre un copil care acum trebuie să fie cam cât vârful acului. I se ia un interviu şi viitorului bunic aflat în drum către escorta sa, acesta emite fără motiv veşnicul ”Ha, ha, ha”, după care le roagă pe ziaristele aflate cu microfonul în poziţie oblică să mai aştepte vreo trei luni...

Apoi, producătorii emisiunilor hotărăsc pe loc să ia un interviu cu tema murăturilor unei cunoscute ziariste, specialistă în evenimente mondene, ca să nu le spunem can-can-uri. La întrebările unui moderator cu trăsături accentuate de om bleg şi timorat, aceasta vine cu informaţii de-a dreptul preţioase şi surprinzătoare pentru toată lumea: ”Da, aşa e, femeile însărcinate poftesc la murături..”, dezvoltând acest subiect minute în şir.

O altă vedetă, titulara unor scandaluri de proporţii la televiziune, şi-a pierdut câinele, mai precis căţelul, un pui de lup. Pentru că nu este vorba de câinele lui nea Gheorghe din Pocreaca, pe care nu îl cunoaşte nimeni, animăluţul vedetei din reportaj apare în prim plan pe ecranele televizoarelor, filmat din toate unghiurile, la loc de cinste fiind inclusiv partea de sub coada patrupedului. Postul de televiziune este mândru că transmite ”în exclusivitate”.

Se ia şi aici un interviu prietenului vedetei, care ne povesteşte cât de civilizat e câinele, care nici măcar nu îndrăzneşte să ”facă” pe stradă, ci în casă, imediat după ce se întoarce de la plimbare.

Timp de vreo zece minute se vorbeşte despre tristeţea nemăsurată a vedetei, despre intenţia intervievatului de a colinda toate străzile Bucureştiului pentru a fluiera după patruped. Dar acum e imposibil, fluieratul nu ar putea fi auzit din cauza traficului îngrozitor de mare. Ce e de făcut?

Aşadar, vedeta respectivă, împreună cu naţia română, care asigură mult râvnitul rating al emisiunii, au o problemă serioasă: descoperirea cu orice preţ a căţelului, o variantă mai palidă a vestitului său frate din secolul trecut - Bubico. Ca să vedeţi cum semănăm noi cu propriul trecut, iar cu viitorul nu avem nicio legătură.

Se mai întâmplă un lucru: de foarte multe ori, la baza ecranului se afişează cu majuscule cuvântul IMEDIAT, urmat de o informaţie prescurtată care, de regulă, te interesează. În aşteptare, eşti nevoit să vezi lucruri banale de genul celor prezentate mai sus, publicitate care nu te intereseză, dar aduce venituri patronului ”sticlei”, ce a spus Tăriceanu, a zecea oară, dar şi ce a afirmat Antonescu, pentru a 12-a oară, arestările unor cămătari rotofei etc.

Într-un cuvânt, până la ”IMEDIAT”-ul respectiv, un fel de felie de tort păstrată ca momeală, eşti obligat să îngurgitezi fel de fel de ghiveciuri seci şi tocăniţe fără carne până ţi se apleacă. Trece o oră, trec două, timp în care îţi aminteşti versul lui Coşbuc ”Şi George nu mai vine...”. Când în sfârşit vine, constaţi cu tristeţe că imaginata felie de tort este o biată napolitană fără cremă, care a fost însă ambalată într-un mod foarte atrăgător.

M-am lăsat prins în acest joc tip ”cacialma” în mod intenţionat. Dar, am ascultat cu răbdare de fier şi povestea cu murăturile, inclusiv reportajul dedicat acelui muţunache, numai pentru a vedea cât de departe poate să meargă ridicolul, penibilul şi impostura în televiziunile noastre dâmboviţeano-capitaliste, în anul 2013.

La curtea regală a Marii Britanii, Kate a fost monitorizată de presă cam la fel. Păstrând proporţiile, istoria se repetă şi la noi. Copiem, dar copiem prost. În plus, nu trebuie uitat că aceleaşi televiziuni, cu un an-doi în urmă, în mod justificat şi repetat, au ridiculizat în nişte pamflete usturătoare persoana pe care o adulează astăzi, când se aleargă gâfâind după ea pentru a o prezenta în culori cât mai luminoase.

E ca şi cum, după ce i-ai dat două palme, îl iei în braţe pe omul respectiv şi îi spui: ”Tu nu ştii cât de mult te iubesc!”. Când suntem sinceri, când suntem credibili şi serioşi? Până la urmă, avem de a face cu o totală lipsă de respect faţă de telespectatorul român, dar şi de absenţa unei minime coerenţe în ceea ce i se  prezintă.

Urmează din nou ”Breaking news”! S-ar putea ca Bahmu să se mărite, dar nu ştie cu cine. Unul e tatăl copiilor actuali, celălalt e viitorul tată mai tânăr al altor copii ce se vor naşte de către aceeaşi mamă. Alt scandal, alt spectacol, iar găsirea bietului căţel, în mod nedrept, trece pe planul al doilea. Noapte bună!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite