Germania se opune plafonării prețurilor la gaze naturale. Presiunea și specula pot oare continua în liniște?

Din nou, au avut câștig de cauză interesele economice uriașe care stau în spatele politicienilor, simple păpuși mai mult sau mai bine articulate care se rotesc la nesfârșit pe scena publică, într-un balet din ce în ce mai ridicol pe măsură ce se dovedesc absolut incapabili să ia decizii esențiale. Mai ales acum, în acest spațiu european în care se întâlnesc, apoi se compun crize multiple cu reverberații sociale care aduc deja o creștere aproape exponențială a nivelului de sărăcie și excludere socială.

S-au întâlnit la Bruxelles miniștrii energiei (inclusiv al nostru) care au aprobat un prim set de măsuri de urgență în speranța că vor fi suficiente pentru a domoli nu numai criza economică, ci și nemulțumirea populației care, deziluzionată de prestația clasei politice tradiționale, în disperare de cauză și în lipsă de altceva, încep să aducă voturi extremei drepte și să favorizeze tezele suveraniste.    

Problema majoră, de fond, era că guvernele din cele 27 de state europene își vor mandata miniștrii să adopte plafonarea prețurilor pentru toate importurile de gaze naturale, pentru toate și nu numai pentru cele provenind din Rusia.  În acest sens, 15 State Membre (Belgia, Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Spania) au adresat Comisiei Europene o scrisoare în care afirmau că: „Criza energetică începută toamna trecută s-a agravat între timp și provoacă acum presiuni inflaționiste de nesuportat care lovesc puternic la nivelul gospodăriilor individuale și întreprinderilor...plafonarea prețurilor...este singura măsură care va ajutat fiecare stat să atenueze presiunea inflaționistă, să gereze așteptările și să furnizeze un cadru în cazul unor eventuale întreruperi de aprovizionare precum și să limiteze beneficiile suplimentare în acest sector....Acest plafon trebuie să fie prioritatea...”. Corect economic dar problemele și tensiunile foarte mari au apărut deoarece în scrisoarea respectivă exista și cererea ca „plafonul să fie aplicat în cazul tuturor tranzacțiilor privind gazul natural și nu trebuie să fie limitat la importurile provenind din anumite jurisdicții...poate fi conceput de o manieră în care să fie garantată securitatea aprovizionării și libera circulație a gazului natural în Europa, atingându-ne în paralel obiectivul comun de reducere a cererii de gaze naturale”.

Dar a apărut imediat obiecția Germaniei care a și influențat decizia finală. Spunea Anna Luhrman, ministru adjunct pentru afaceri europene al Germaniei că „dacă introduceți o plafonare a prețurilor, așa cum ar face-o UE unilateral și nu o vor face ceilalți consumatori din lume, atunci livrările de gaz se vor îndrepta către alte piețe și ne vom confrunta cu o penurie de aprovizionare cu gaze naturale”.

Problema este deosebit de sensibilă deoarece, în definitiv, tot restul de măsuri asupra cărora s-a găsit un acord provizoriu, chiar dacă vor fi aplicate extrem de unitar (dacă așa ceva mai e posibil) tot sunt anulate, de facto, deoarece, iată, Uniunea Europeană se dovedește  incapabilă să ajungă la o poziție comune.

Deocamdată, măsurile de urgență vizează obligația Statelor Membre de a reduce „cu cel puțin 5% consumul de electricitate în orele de vârf și, indicativ, consumul lunar de electricitate cu 10%. Se cere plafonarea veniturilor producătorilor de electricitate provenind din sectorul nuclear și al energiilor verzi (sola, eolian și hidro) cu plafon fixat la 180 euro/megawatt, diferența între acest nivel și prețul pieței fiind recuperată de stat care să redistribuie ulterior suma către consumatorii individuali și cei industriali. Plus apariția unei „taxe temporare e solidaritate” care se va aplica tuturor producătorilor și distribuitorilor de gaze, cărbune și petrol.

Dar punctul cel mai sensibil, prețul gazelor, rămâne încă în suspensie, cu toate că Germania sugerează acum că soluția ar putea fi într-adevăr stabilirea unui nivel de preț maximal pentru gazul lichefiat, dar unul cu mult superior decât cel actual de pe piețe, așa cum afirma ministrul german de finanțe, asta în dorința de a păstra piețele europene la un înalt nivel de competitivitate pe plan mondial.   

Până atunci, practic, totul rămâne în termenii dilemei de acum: capacitatea de reacție a statelor membre este extrem de diferită și nivelul de supraviețuire al societăților respective s-ar putea să depindă direct de puterea directă de intervenție financiară a guvernelor respective, vezi spre exemplu Germania care a anunțat propriul plan de intervenție pe piață în valoare de 200 miliarde de euro pentru limitarea prețurilor la gaze și electricitate pe piața sa națională. Adică, în definitiv, fiecare pentru sine, cu cât poate și cât timp îl ține băierile pungii.

Ok, dacă asta este gândirea tradițională specifică Germaniei, unde sunt oare măsurile europene demonstrând că există o capacitate comună de reacție? Vom vedea ce vor decide (sau nu) liderii europeni la reuniunea de pe 7 octombrie de la Praga și apoi în cadrul unei noi întâlniri a miniștrilor energiei pe 11-12 octombrie.  Timp în care, priviți raportul și aici care spune cum China revide gazul rusesc în Europa...