... fă-te că lucrezi!

În zilele de foc ale lui decembrie 1989, profitând de raţia de libertate, am uitat de o mică întâmplare în fapt o intrare în emisie, nepregătită, dar arzând de nerăbdarea citirii unui comunicat important pentru ţară.

Un grup de revoluţionari, adunaţi grămadă la o masă din deja legendarul Studio 4 discutau, punând la punct ultimele detalii, când, dintr-o dată, Caramitru, cred, zice „Mircea Dinescu, fă-te că lucrezi!”

Apoi au urmat ca prin vis „măi animalule!”, mostre din faimoasa engleză a la Cotroceni, mulţumirile adresate plantatorilor de panseluţe cu târnăcopul din Piaţa Universităţii, uralele studenţilor în zăngănit de cheie din aceeaşi piaţă, butonul Andreei Esca, invocări ale rudelor feminine din dotarea politicienilor, o superbă vară californiană, gramatica de la universităţile Ghencea, Ferentari, dedicaţiile speciale ale filarmonicii cu plata pe frunte, toate izbucind liber în neiertătorul eter, spre deliciul sau groaza urechilor noastre.

Dar după cum şi după atâta dulce ţi se cam acreşte, după douăzeci de ani de izbucniri libere, acel ...fă-te că lucrezi a rămas dominanta societăţii noastre.

Mai deunăzi un primar freca vinetele cu oţet colegilor săi spunând că îi trimite la origini doar aşa de închis gura presei, alţii se băteau cu pumnul în piept că în prima zi a noului guvern salariile ... o lume nebună, nebună!

... fă-te că privatizezi ... fă-te că asfaltezi ... fă-te că închizi cutare capitol de aderare, ...    fă-te că mai tai din schema ministerului să pară că ai făcut economii, ... fă-te că mai prinzi un afacerist dubios ... fă-te că aduci un neamţ să salveze căruţa de la deraiere ... fă-te că mai construieşti un milimetru de autostradă, că doar şi-o pune pene pe spate ăla pe Calea Victoriei ... fă-te că n-ai observat că tancul şi avionul nu sunt totuna ... fă-te că nu vezi că sunt sate care în era globalizării folosesc încă lampa lui Ilici, în loc de becul lui Edison ... fă-te că faci reformă...

Îmi aduc aminte de rusul bătrân, prăbuşit pe o masă în faţa unei damigene de vodcă golite spunând ca pentru sine:  zhizni, druziia, eto plohaiia şutka (viaţa, prieteni, e o glumă proastă!), în timp ce alţii, la fel de transfiguraţi aruncă opincile după tinerii care, după balalaică, joacă strămoşescul cazacioc.

În 1989, după ce Mircea Dinescu s-a făcut că lucrează, noi ne-am făcut că muncim ... alţii că ne plătesc ... ne-am trezit în NATO şi UE ... ne-am făcut că suntem europeni ... ne-am cam făcut de râs, deşi majoritatea am pornit la drum cu nobile idealuri.