Eveniment de remarcabilă ținută artistică europeană. Festivalul operei bucureștene
0În mod cert, evenimentele sunt create pentru publicul care știe din ce motiv alege să meargă la concertul simfonic, la cel cameral, la operă. Există în egală măsură, evenimente imaginate, create, pentru un public mai restrâns, pentru cel – să-l numim - al elitelor; fapt dovedit cu supra-de-măsură pe parcursul recentului Festival al Operei bucureștene.
Evident, abundența evenimentelor festivaliere în oricare domeniu artistic, nu poate fi decât una entuziasmantă. Se poate constata că societatea este vie, este dinamică, poate fi exigentă. Iar aceasta atât din perspectiva iubitorul de cultură, de artă cât și din cea a creatorului.
Se constituie într-o nobilă derută faptul că trebuie să alegi, spre exemplu, între un eveniment al Festivalului Bucureștean de Operă și un concert al Festivalului de Orgă, între recitalul minunatului Cvartet Arcadia și recitalul de Muzică Veche, susținut în Sufrageria Regală a Palatului. Bogăția evenimentelor, diversitatea acestora, poate fi un semn bun. Poate fi!
Festivalul bucureștean de operă s-a aflat la a doua sa ediție. Iși propune a aduce alături colective artistice, muzicieni performeri, cântăreți, regizori, coregrafi, scenografi, light designeri, creatori audio-video. Mulți dintre domniile lor sunt capabili a defini astăzi, pe mai departe, la început de mileniu III, ideea de spectacol de operă pe direcția pe care și-a imaginat-o, poate, Claudio Monteverdi, cu mai bine de patru secole în urmă. A creat genul care l-a consacrat, anume drama per musica. Astăzi gestul artistic de dramatică încărcătură poate fi susținut nu numai muzical, vocal, instrumental, coregrafic, dar și prin mijloace media audio-video. Muzicalitatea gestului este cea care prelungește, care nuanțează, care poate să confere consistență gândului ce susține acțiunea dramatică.
Au putut fi urmărite spectacole de largă adresare, în genul operetei, al musical-ului, dar și altele care s-au adresat unui public pretențios. Iar afluența către un gen de spectacol, către un altul, a fost edificatoare. Mare varietate a opțiunilor regizorale, a mijloacelor scenice privind comunicarea, afirmarea unor voci tinere care preiau marile roluri, cunoașterea altora care, poate, nu au avut prilejul de a fi pătruns la nivelul circuitului național. Oferta a fost mare! Festivalul bucureștean de operă împlinește în bună măsură aceste deziderate.
Spectacolele – aș dori să le numesc – ”de vârf” ale recentei ediții, au fost câteva. M-aș referi în primul rând la spectacolul Operei budapestane, la Pelleas și Melisande de Claude Debussy. Rafinament artistic, subtilități scenic regizorale care – era de așteptat! - au stimulat de o manieră moderată entuziasmul, gustul publicului bucureștean, în mod special al celui de operă. Este drept, fiecare are dreptul de a alege! Din capul locului trebuie observat, orientarea realizatorilor a urmărit inclusiv preluarea în acest caz a unei versiuni orchestrale de natură quasi camerală, datorată cunoscutului dirijor Frederic Chaslin; este o alegere care a accentuat natura intim rafinată a celor cinci momente, cele cinci acte ale întregului spectacol admirabil condus de dirijorul Kálmán Szennai. Regizoarea daneză Kirsten Dehlholm a preluat în plan scenic simbolismul dramaturgului belgian Maurice Maeterlinck. A creat lumea aparte a unui climat intim de uimitoare ingenuitate, climat în care personajele pare că plutesc la limita de acțiune a celuilalt, aproape fără a se atinge. Este direcția pe care s-a orientat cu impresionantă coerență întreaga echipă a realizatorilor. Am în vedere inclusiv rolurile titulare, tenorul Zsolt Haja și soprana Renáta Gebe-Fügi, de asemenea baritonul István Kovács în rolul Golaud.
Opera bucureșteană a avut buna inspirație de a fi prezentat – în deschiderea Festivalului – o salutară coproducție româno-israeliană realizată împreună cu Opera din Tel Aviv. Nunta lui Figaro celebra creație mozartiană, a fost realizată sub conducerea cunoscutului regizor englez, Sir David Pountney, artist al unei extinse experiențe în zona europeană a teatrului muzical. Conform propriei declarații actuala montare se dorește a fi ”un studiu psihologic fascinant al personajelor” lui Beaumarchais, personaje provenite din cele trei straturi sociale ale timpului, clasa aristocraților, clasa de jos și clasa de mijloc, burgheză, aflată în rapidă ascensiune. De o manieră ingenioasă, segmente ale unui imens gard despărțitor aflat în continuă mișcare, despart aceste lumi în funcție de exigențele acțiunii. In mod cert, interesul întregului spectacol s-a concentrat asupra debutului, în rolul titular, al baritonului Andrei Ciocîrlea, încă student al anilor finali ai Universității bucureștene de muzică; a stăpânit rolul atât în plan vocal cât și scenic. Iar aceasta cu o dezinvoltură ce promite o bună carieră în genul operei. De o manieră regretabilă, evoluția orchestrală încredințată lui Ethan Schmeisser s-a dovedit a fi fost dezechilibrată timbral în ce privește raportul dintre partidele ansamblului, dintre alămuri și corzi; iar aceasta chiar din primele momente ale uverturii; situație în anume măsură ameliorată pe parcursul derulării momentelor spectacolului.
Ingenios construite, decorurile, costumele, compoziția luminilor au fost asigurate de Leslie Travers, Ula Shevtsova, Eyal Levi. Pe de altă parte, observ cu anume interes faptul că ”se mai poartă” montările în mod absolut tradiționale. Am în vedere spectacolul Manon Lescaut de Puccini, realizare – aș numi-o – complexă a Teatrului Național din Belgrad în coproducție cu compania locală Madlenianum Opera. Bag seama că, din specială precauție, pentru maximă siguranță - cu excepția maestrului de cor! - realizarea spectacolului, concepția acestuia, au fost încredințate unor realizatori italieni. Mă refer la dirijorul Stefano Romani, la regizorul Pier Francesco Maestrini; și nu numai! Este un extins spectacol susținut cu participarea tenorului Nebojša Babić, o voce rezistentă, de lungă durată a acțiunii , calități mult sporite în planul culorilor timbrale, spre ultimele scene ale spectacolului. In rolul titular, soprana Jasmina Trumbetaš Petrović s-a achitat cu demnitate de exigențele unui rol realmente complex.
Spectacolul Bartok - susținut de Opera Maghiară din Cluj-Napoca – Mandarinul Miraculos și Castelul lui Barbă-Albastră - se dovedește a fi un veritabil spectacol-fanion al instituției. Iar aceasta din toate punctele de vedere. Viziunea coregrafică asupra Mandarin-ului este una de o coerența integratoare care confruntă lumi, culturi, atitudini. Pitoresc - imbatabil sub aspectul imaginației coregrafice - s-a dovedit a fi fost definit grupul ”mardeiașilor”, imagine pregnantă a lumii interlope actuale, imagine admirabil imaginată de regizorul coregraf Jakab Melinda. In rolul lui Barbă-Albastră, bas-baritonul Szilágyi János, conturează în plan vocal și scenic personalitatea dominatoare a stăpânului absolut; este secondat de acel permanent dar total diferit complement al său care este Judit, portret vocal-scenic admirabil întocmit de soprana Veress Orsolya. Am în vedere în egală măsură regia creată în acest caz de György Selmeczi. Admirabil s-a dovedit a fi fost asigurată atât conducerea orchestrală – dirijor Jankó Zsolt, cât și realizarea instrumentală propriu-zisă datorată membrilor ansamblului. Spectacolul Operei din Brașov, Cosi fan Tutte de Mozart, s-a dovedit a fi fost în egală măsură o îmbucurătoare creație a regizorului Cristian Mihăilescu – caractere lineare atent definite, cât și a dirijorului Tiberiu Soare, un eficient, un exigent șef de orchestră. Grupul soliștilor, Cristina Radu, Florentina Soare, Silvia Micu, de asemenea Liviu Iftene, Adrian Mărcan, Alin Anca, au acționat cu evidentă atenție în zona acelei fermecătoare vocalități mozartiene. Era de așteptat, elementele de decor ale montării brașovene și-au justificat cu greu locul pe scena mai mare a Operei bucureștene. Pescuitorii de perle, de Georges Bizet, este un titlu rar întâlnit pe scenele noastre de operă. A împlinit această absență Teatrul de Operă și Balet din Constanța. In rolurile principale, Laura Iftimie, Doru Iftene, Marius Iftimie au dat glas acestei tulburătoare povești de iubire pe parcursul căreia, de o manieră inspirată, evoluția vocală pe parcursul ariilor a fost însoțită de evoluția coregrafică de natură academică a celor trei soliști ai corpului de balet; mă refer la Bogdan Bârsănescu, Cătălina Iliescu, Carlos Alvarado. Ștefan Munteanu în calitate de regizor și dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea au asigurat coerența întregului spectacol. Personal am fost bucuros a o fi reîntâlnit pe directoarea instituției, pe soprana Daniela Vlădescu, de această dată în calitate de creator al costumelor spectacolului.
Este, totuși, momentul a observa faptul că recenta ediție festivalieră nu a inclus nici măcar un singur titlu din repertoriul românesc! Numere muzical-coregrafice proprii genului musical-ului au adus pe scena recentei ediții a Festivalului, artiștii Operei Române din Timișoara; mă refer la spectacolul Bal la Savoy de Paul Abraham. Verva comunicării solistice vocale a definit fiecare număr în parte, mai puțin structura de ansamblu a întregului; lipsit de construcție fermă, a favorizat desfășurarea trenantă a momentelor spectacolului. Conducerea muzicală i-a aparținut lui Mihnea Ignat iar conducerea mișcării scenice lui Răzvan Mazilu.
Un spectacol care trăiește de ani buni pe scenele noastre de operă, la București, la Iași, este, desigur, opereta Văduva Veselă de Franz Lehar, în regia lui Andrei Șerban. Este personalitatea regizorală greu de egalat astăzi în ce privește numărul important al montărilor realizate în marile teatre muzicale ale lumii actuale. Amintesc doar coerența și construcție amplă definită pe spațiile largi ale întregului spectacol. În rolul titular a intrat în scenă, anunțată în ultimul moment, soprana Ana Maria Donose, cea care a dominat întreaga desfășurare a acestui mare, a acestui complex rol; i-a stat alături într-o partitură de importantă rezistență vocală, tenorul Andrei Lazăr. Conducerea muzicală a fost susținută de dirijorul Bogdan Chiroșcă, un experimentat maestru al genului.
O altă voce tânără, un alt bariton aflat în bun parcurs al afirmării profesionale, se dovedește a fi Florin Ganea. Apare în dublul rol Fred Graham/Petruchio, în muzicalul Kiss Me Kate de Cole Porter; este o producție cu totul extinsă – nemăsurat de extinsă! - a Teatrului bucureștean de Operetă. Ritmul, mișcarea realmente trepidantă dar obositoare a momentelor spectacolului, au fost imaginate de regizorul Cătălin Ionescu Arbore. S-a beneficiat de participarea promptă, eficientă a dirijorului Constantin Grigore. Cu anume generozitate – cu prea multă generozitate! - s-a dorit a da satisfacții unui cât mai numeros grup de interpreți cântăreți și dansatori. Bucuria susținerii numeroaselor momente, numeroaselor numere ale spectacolului, nu a întregit însă satisfacția realizării construcției de ansamblu.
Sunt motive importante pentru a aștepta viitoarea ediție a Festivalului. Cea actuală s-a bucurat de consultanța artistică, de selecțiile datorate criticului muzical Oltea Șerban Pârâu.
Materialul a apărut anterior în revista România Literară.
Se încarcă comentariile...
