Unul dintre cei mai populari jurnaliști turci, condamnat la patru ani de închisoare pentru „ameninţare” la adresa preşedintelui Erdogan
0Jurnalistul turc Fatih Altayli, unul dintre cei mai populari comentatori politici ai ţării, a fost condamnat miercuri la patru ani şi două luni de închisoare pentru „ameninţare” la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Altayli a fost arestat şi încarcerat la sfârşitul lunii iunie după ce a declarat, cu privire la un sondaj care indica faptul că o mare majoritate a turcilor s-ar opune unei potenţiale preşedinţii pe viaţă a lui Recep Tayyip Erdogan, că mai mulţi sultani otomani au sfârşit prin a fi „asasinaţi” sau „strangulaţi”.
Jurnalistul, care este deţinut de cinci luni în închisoarea Silivri din Istanbul, are 2,8 milioane de urmăritori pe X şi aproape 1,7 milioane de abonaţi pe YouTube, unde a găzduit până în iunie o emisiune zilnică populară, scrie Agerpres.
„Această ţară şi-a strangulat deja sultanii în trecut. Când nu i-a plăcut, când nu i-a vrut mulţi sultani otomani au fost strangulaţi, asasinaţi sau se pare că s-au sinucis”, a explicat Altayli pe canalul său de YouTube pe 20 iunie.
Un procuror a solicitat arestarea sa preventivă două zile mai târziu, susţinând că prin comentariul său l-a ameninţat pe preşedintele turc. În timpul detenţiei, jurnalistul a declarat că a oferit doar „context istoric”, fără nicio intenţie de a ameninţa pe cineva, conform mai multor instituţii media de opoziţie care citează procesul-verbal al unuia dintre interogatoriile sale.
Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) clasează Turcia pe locul 159 din 180 în Indicele Mondial al Libertăţii Presei, între Pakistan şi Venezuela.























































