Europa nu este în război, dar vrea sectorul industrial în standardele „economiei de război”

Nevoia ca Europa să intre pe modelul foarte special al „economiei de război” a fost evidențiată de comisarul european pentru piața internă, francezul Thierry Breton, care, pentru a justifica urgența extremă de a se trece la măsuri radicale, a spus că „industria europeană nu este adaptată necesităților specifice ale unui conflict militar cu intensitate înaltă... Industria noastră de apărare trebuie să treacă rapid la modelul „economiei de război”.

O indicație foarte clară că, deja, oamenii politici responsabili din UE se pregătesc să definească liniile concrete de acțiune, mai întâi în reuniunea de acum a miniștrilor apărării, apoi în cea miniștrilor de externe pe 20 martie, pentru ca documentul final să fie aprobat de șefii de state și guverne așa cum veți vedea în comunicatele succesive de presă respective. Se va vorbi acolo, firește, despre sectorul industriei de apărare care, așa cum v-am informat deja, trebuie să fie susținut financiar pentru a produce muniția cerută de Ucraina, dar în acest sistem de achiziții și producție care va repeta, la o dimensiune mult mai amplă și elaborată, sistemul aplicat cu succes în perioada pandemiei de Covid-19.

Dar apare o primă întrebare importantă: va putea funcționa (și cât timp) o industrie de apărare pusă în md „economie de război” fără ca economia europeană în ansamblul ei să fie și ea supusă exigențelor economiei de război, cu toate consecințele pe care orice cetățean plătitor de taxe să și le poată asuma în mod conștient, din spirit patriotic?

Întrebarea este pe deplin justificată deoarece o economie de război începe să funcționeze în momentul în care decidenții politici ai unei țări (în cazul nostru reuniți la nivelul UE) hotărăsc reorganizarea sectoarelor industriale astfel încât să se asigure că poate fi produsă cantitatea necesară de arme, muniții și echipamente necesară susținerii efortului de război. În acest sens, guvernele trebuie să ia toate măsurile necesare (descrise în nenumărate materiale de specialitate) pentru a redirecționa toate resursele (sau, în orice caz. Majoritatea covârșitoare a acestor) pentru susținerea acestei producții industriale și pentru a oferi pe piața de consum produsele strict necesare, acestea evident supuse raționalizării cât mai stricte.

Discuția de acum, devenit prioritară pentru politicieni din cauza situației din Ucraina, pare să de dreptate strategiei de care vorbea Emmanuel Macron în vara trecută când, spre stupoarea multora, atrăgea atenția că „nu mai putem trăi ca până acum în raport cu narativele trecute” și cerea ca „mijloace să răspundă amenințărilor” prin reevaluarea legii privind dotarea armatei prin alocarea suplimentară de cel puțin 3 miliarde Euro.

Mizele noului demers european sunt absolut uriașe, pe măsura sumelor puse în joc și a miliardelor care vor urma să susțină acest sector industrial din fonduri europene, asta în cazul în care liderii europeni vor spune că aceste fonduri comunitare sunt într-adevăr soluția cea mai potrivită pentru a resuscita rapid industria de armament din unele țări deja mari producătoare.

Deocamdată, discuția europeană se referă pe producerea obuzelor de 155 mm dar, indiscutabil, urmează să fie definite și alte obiective pe măsură ce rezervele armatei ucrainene se epuizează în ritmul luptelor grele de acolo. Problema fiind că, dacă nu se trece la „economia de război” și apar aceste sume suplimentare, greu să se asigure producția pentru un război de înaltă intensitate în condițiile în care, datorită problemelor deosebite de aprovizionare și golurilor de materii prime, e nevoie de aproape doi ani de zile pentru fabricarea unei rachete. Iar costurile, iau declarațiile specialiștilor de la IFRI, sunt extrem de ridicate: câteva mii de euro pentru un obuz de artilerie, aproape 200.000 Euro pentru o rachetă anti-tanc MMP/Akeron sau 132.000 EURO pentru o rachetă antiaeriană MISTRAL. Iată de ce Estonia, spre exemplu, cere ca UE să finanțeze planul achizițiilor comune cu 4 miliarde Euro în vederea producției unui milion de obuze... asta în condițiile în care, cum spunea Madis Roll, ministrul estonian al apărării, armata ucraineană are nevoie de cel puțin 350.000 de obuze lunar. Și nu trebuie să uităm că, deja, multe state europene au dat ordinele necesare pentru ca din propriile lor stocuri să fie trimise muniții în valoare de 12 miliarde Euro (dintre care 3 miliarde proveniți de la fondul european).

Este absolut cert că liderii europeni vor susține inițiativa, așteptăm să le dea voie domnul Președinte Iohannis și miniștrilor noștri să se exprime public citind cu sârg textul aprobat. La noi nu sunt probleme, dar s-ar putea să se nască la alții, mai ales acolo unde conflictele sociale dau în pârg și nemulțumirile tind să capete dimensiuni violente. Dar, dacă se merge până la capăt cu adoptarea sistemului economiei de război, totul se va rezolva de la sine.

Să nu uităm învățătura de geniu rostită de Napoleon pentru generațiile viitoare: „Termenul de virtute politică este un nonsens... În politică, absurditatea nu poate constitui un obstacol”. Să nu uităm căci, altfel, riscăm să rămânem cu generalii să ne conducă.