Eu am băut tone de TEC. Dar copilului nu îi dau sucuri cumpărate

Kiwi, ananas sau mandarin? Aşa m-a întrebat vânzătoarea de la chioşcul cu TEC de sute de ori. De fiecare dată când mergeam să iau suc, adică două pet-uri de câte 2 litri. Când fac socoteala, mă îngrozesc de câte tone de TEC am băut în anii aceia.

Nu se gândea nimeni la începutul anilor 90 ce conţine, din ce praf este făcut sucul sau dacă dăunează cumva. Era pur şi simplu accesibil tuturor, după mulţi ani în care Brifcorul şi Aurora se dăduseră pe sub mână, iar la Pepsi aveau şi mai puţini acces. Aşa îmi explic acum succesul TEC-ului la acea vreme.  

Nu mă dădusem niciodată în vânt după sucurile procurate cu greu înainte de Revoluţie, dar îmi plăcea la nebunie cel de la TEC. Probabil şi pentru că era o dovadă de independenţă (din partea mea) şi de curaj (din partea mamei) să mă duc singură până la chioşcul din cartier, la vreo staţie distanţă de bloc. Şi apoi, întotdeauna găseam vreun alt copil prin faţa blocului care să vină cu mine, că oricum nu avea altceva de făcut şi ai lui nu se întrebau niciodată pe unde e.

Şi acum sucurile (zeci) sunt asociate de către publicitari cu independenţa, curajul, distracţia, ba chiar şi cu noţiuni precum (culmea tupeului) grijă, sănătate şi familie. Multe nu s-au schimbat în 20 de ani.

Eu, sigur da. Nu mai beau sucuri cumpărate de aproape 15 ani şi nu îi dau deloc nici copilului. Iniţial, pe la 16 ani, am renunţat la sucuri pentru că lucram în radio şi mi se spusese că sucurile cu acid dăunează vocii. Nu am verificat niciodată dacă este adevărat, pur şi simplu am renunţat să mai beau. Vocea era importantă pentru mine în acea perioadă. Probabil la fel de importantă pe cât sunt independenţa, curajul şi distracţia pentru adolescenţii care beau acum 2 litri zilnic.

Şi, pentru a-mi scuti copilul de frustrările renunţării de mai târziu, am decis să nu îi dau sucuri cumpărate. Glumesc.  Nu îi dau, pentru că ştiu că nu sunt sănătoase şi i-am explicat, pe înţelesul lui, că sunt făcute din prafuri care îi fac rău. Şi, deocamdată, am control asupra lucrurilor pe care le mănâncă şi le bea.  

Ce voi face atunci când va bea sucuri pentru a-şi declara independenţa şi în numele distracţiei? Habar nu am. Probabil că nu ma voi putea abţine de la câteva discursuri moralizatoare, cel mai probabil inutile.

Voi ce atitudine aveţi faţă de sucuri? Copiii voştri beau sucuri cumpărate? Sunteţi de acord cu asta sau vă prefaceţi că nu ştiţi ce beau pe la şcoală? Ce strategii de “descurajare” folosiţi?