Erdogan, prima acțiune majoră în noul mandat: la cererea urgentă a NATO, Turcia trimite trupe de comando în Kosovo

NATO a luat o decizie de evidentă logică politică și militară : dintre toate armatele zonei noastre, doar Turcia are expertiza de luptă necesară pentru a fi rugată să intre în teren alături de trupele KFOR în acest context exploziv care, iată, cel puțin până acum, nu a putut fi oprit de chemările presante venite din partea șefilor NATO și UE. 

Turcia a răspuns afirmativ chemării parvenite din partea Comandamentului Sud de la Neapole (cel de care aaparține și România), aveți aici anunțul în acest sens făcut de Ministerul apărării, precizând că va întări dispozitivul KFOR cu un batalion de comando care aparține brigăzii 65 de infanterie mecanizată care va fi transferat în data de 5 iunie în noua sa bază pentru această misiune, cazarma Sultan Murat din Kosovo, care, anterior, fusese alocată pentru KFOR. De aici, pe plan politic, poziția Turciei, foarte interesant și sugestiv exprimată: „Turcia exprimă o poziție constructivă și solicită reținere din partea părților implicate în vederea rezolvării, pe calea dialogului, a evenimentelor recente din regiunea prietenă și frățească din zona de nord a Kosovo, evenimente care au afectat securitatea și stabilitatea pe plan regional” adăugând și faptul că Turcia urmărește îndeaproape evenimentele din Balcani deoarece „avem valori istorice și culturale comune”.

Exemplar demers în jocul de șah strategic din zonă și care-i permite lui Erdogan să spună că a avut dreptate când, de ani de zile, a spus că soluția de fond în Balcani, în acest conflict interminabil, este să se facă apel mai puțin la lideri globali, cât la cei regionali, cu tradiții îndelungate de implicare în negocieri orientale sinuoase și care, totodată, au armate și consilieri politico-militari care pot fi implicați în detensionarea unor situații de criză extremă. Argumentul, deloc imposibil de acceptat, este că trupele turcești, spre exemplu, vor fi mai ușor de acceptat în Kosovo ca forțe de interpunere, iar Serbia, cu siguranță, va discuta mult mai ușor cu liderii turci dacă, în spatele lor, există o presiune constructivă și din partea Rusiei și Chinei.

Posibil, dar nimic nu este sigur, cum nimic nu pare să fie un argument care să poată să fie susținut și considerat acceptabil de cele două părți aflate în conflict care atinge identități naționale, în prelungirea directă a conflictului teribil care a dus la dispariția RSF Iugoslavia.

Dar, în disperare de cauză, se încearcă acum singurul demers care a lipsit din soluțiile încercate în trecut, adică implicarea directă, cu mare valoare simbolică, a unităților unei armate islamice alături de cele, majoritare, care au asigurat în trecut forța de lovire occidentală. Și se recunoaște totodată Turciei lui Erdogan statutul de țară islamică moderată, posibil de așezat într-o foarte sensibilă ecuație de menținerea păcii. Foarte important dacă reușește deoarece, așa cum și-a dorit de mai mult timp Erdogan, i s-ar stabiliza rolul său posibil de mediator în caz de crize majore și, eventual, de mijlocitor de contacte în marea reașezare care urmează o ordinii internaționale. Un rol care s-ar putea împleti deja cu cel visat de Arabia Saudită, ambele țări fiind sponsori majori în ecuația islamică din Balcani.

Și dacă nu iese? Acesta ar fi scenariul, destul d puțin credibil, în care Președintele Vucic nu ar mai putea controla butoanele puterii de la Belgrad și, doamne ferește, ar putea autoriza fie o intervenție a trupelor regulate în sprijinul conaționalilor sârbi din Kosovo (eventual și din Republica Srpska)  sau, pur și simplu, să nu mai poată pune frână acțiunii milițiilor sârbești care de mult timp sunt montate să răspundă multiplelor provocări kosovare, aceasta ultimă de acum reușind să-i irite și săi îngrijoreze foarte tare pe partenerii lor americani și europeni.

Poate fi Kosovo următoarea Ucraină și focarul să se extindă în toată zona Balcanilor? Deja se vorbește deschis despre o asemenea perspectivă de coșmar și, din punctul meu de vedere, simbolul intrării în dispozitivul NATO a trupelor de comando turcești are, în acest moment de incertitudini, valoarea unui simbol care să transmită un mesaj de forță. Să vedem dacă va fi auzit, de cine și cu ce rezultate.