Analiză Cine este omul care vrea să facă din Germania „coloana vertebrală a apărării colective în Europa”. Problemele pe care le întâmpină
0Într-o Europă care se redescoperă sub amenințarea Rusiei, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, devine simbolul unei dileme profunde: poate o națiune născută din ruinele războaielor să-și asume din nou forța armată?
La 65 de ani, cu o atitudine directă și un discurs lipsit de eufemisme, Boris Pistorius a devenit cel mai popular politician din Germania — o performanță paradoxală pentru un social-democrat aflat într-un guvern condus de creștin-democrați și într-o țară tradițional reticentă la ideea de reînarmare.
Într-un moment în care Partidul Social-Democrat (SPD) se prăbușește electoral, obținând cel mai slab scor din ultimul secol, iar sprijinul pentru actualul executiv abia atinge 25%, Pistorius reușește ceva rar: inspiră încredere. „A venit timpul ca Germania să devină o țară matură”, a spus el recent, reluând, cu o sinceritate incomodă, tema care îl definește — transformarea Germaniei într-un stat „kriegstüchtig”, adică pregătit de război, scrie Washington Post.
Popularitate într-o țară pacifistă
Afirmația i-a atras critici din aripa stângă a SPD, dar l-a propulsat în sondaje. De aproape trei ani în fruntea Ministerului Apărării, Pistorius domină constant topurile de încredere. În ultimul barometru Forsa, a obținut un scor de 58 din 100 — cu mult peste oricare alt lider german.
„Este cel mai popular ministru al Apărării de la Helmut Schmidt încoace”, notează politologul Manfred Güllner. Pentru o Germanie care s-a definit timp de opt decenii prin refuzul militarismului, acest viraj este spectaculos.
Explicația ține, spun analiștii, de stilul lui Pistorius: vorbește fără jargon, evită formulele tehnocratice și spune lucruri neplăcute despre starea armatei germane. „E cineva pe care oamenii îl înțeleg”, afirmă Sigmar Gabriel, fost vicecancelar și prieten din tinerețe al ministrului. „Și mai important — pare că chiar crede în ce spune.”
De la Osnabrück la Berlin: un politician de teren
Originar din Osnabrück, fiu de politician local, Pistorius și-a început cariera în administrația landului Saxonia Inferioară, lucrând sub Gerhard Schröder. A fost apoi primar al orașului natal și ministru de Interne al landului, cunoscut pentru fermitatea sa în chestiuni de ordine publică.
„Are o combinație rară de autoritate și abordabilitate”, spune Stephan Weil, premierul Saxoniei Inferioare. „Reprezintă statul puternic, dar e și genul de om cu care îți poți imagina să bei o bere.”
Când Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a proclamat „Zeitenwende” — o cotitură istorică. Germania a alocat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru Apărare. Dar banii nu au fost suficienți: Bundeswehr-ul era slab echipat, subdimensionat și fără personal. După demisia ministrului Christine Lambrecht, Scholz a apelat la Pistorius, un nume mai degrabă necunoscut pe scena federală.
Dificultatea reînarmării
Misiunea sa este colosală: Germania trebuie să devină „coloana vertebrală a apărării colective în Europa”. În teorie, sună a plan strategic. În practică, armata germană rămâne cu 80.000 de soldați sub ținta de 260.000 și fără rezerve suficiente.
Dezbaterea asupra reintroducerii serviciului militar obligatoriu a împărțit coaliția. Pistorius a propus recrutare voluntară, dar proiectul a fost blocat de creștin-democrați. Versiunea revizuită, care include o loterie de recrutare, a fost respinsă chiar de el. „Nu putem construi o armată pe improvizații”, a spus ministrul, iritându-și partenerii de guvernare.
Un deputat CDU l-a acuzat că „a torpilat un proces legislativ esențial”. Proiectul de lege urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie, însă forma finală rămâne incertă — la fel ca direcția apărării germane.
O Europă între două lumi
În contextul în care Rusia devine tot mai agresivă, iar Statele Unite cer Europei să-și asume propria securitate, Germania se află într-un impas istoric. Publicul german susține în majoritate creșterea bugetului apărării, dar ezită în fața ideii de a trimite tineri în cazarmă.
„Germanii vor să fie ca Elveția: bogați economic, dar neutri politic”, spune din nou Sigmar Gabriel. „Dar realitatea ne forțează să decidem unde vrem să fim în Europa și în lume.”
Într-o țară încă marcată de memoria războiului, apelul lui Pistorius la „maturitate strategică” nu este doar o declarație politică — este un test moral.
Între popularitate și prăbușire
În timp ce unii îl văd ca pe viitorul cancelar al Germaniei, Pistorius pare conștient că popularitatea e o armă cu două tăișuri. „Nu-i invidiez pe politicienii care sunt prea iubiți”, avertizează Rolf Mützenich, fost lider SPD. „De obicei, de acolo începe căderea.”
Pentru moment însă, Boris Pistorius rămâne imaginea unei Germanii care se privește în oglindă și încearcă să decidă ce fel de putere vrea să fie: una care inspiră pace — sau una capabilă să-și apere pacea prin forță.
Germania „riscă să cheltuiască miliarde pe tehnică deja depășită”
Deși Berlinul a înțeles că amenințarea e reală, ritmul reînarmării rămâne lent și birocratic, în timp ce Rusia produce de trei ori mai repede
La aproape patru ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Germania își propune să redevină o putere militară credibilă în Europa. Dar, potrivit unei analize publicate de The Times, procesul se mișcă prea încet, iar investițiile riscă să fie direcționate către sisteme care vor fi deja învechite în momentul în care vor ajunge pe front. „Guvernul de la Berlin a recunoscut în sfârșit că există o amenințare, însă abordarea sa rămâne una de secol trecut”, scrie istoricul britanic Niall Ferguson, autorul analizei. „Dacă nu accelerează ritmul, Germania va irosi miliarde din banii contribuabililor pe arme care nu vor mai conta într-un război modern.”
Marile companii de apărare germane continuă să funcționeze în regim de pace: o singură tură, cinci zile pe săptămână. Rata actuală de producție pentru rachetele Taurus, de exemplu, este de doar câteva unități pe lună.
„După patru ani de război în Ucraina, Germania fabrică arme ca și cum ar fi pace. Între timp, Rusia produce trimestrial volume echivalente cu întregul stoc al Bundeswehrului”, avertizează istoricul.
Dronă contra tanc: o strategie care ignoră realitatea de pe front
Ferguson subliniază contrastul dintre planurile Berlinului și ritmul accelerat de adaptare al Ucrainei. În timp ce Bundeswehrul plănuiește să achiziționeze 10.000 de drone în următorii ani, Ucraina a produs deja între 4 și 5 milioane doar în 2024 și intenționează să ajungă la 10 milioane anul viitor. Pe câmpul de luptă, un asemenea stoc ar acoperi doar câteva zile de luptă.
În loc să investească în sisteme autonome, Germania continuă să finanțeze proiecte tradiționale, precum Skyranger — un sistem pilotat menit să protejeze tancurile Leopard 2 de atacurile dronelor.
„Pentru o țară care are deficit de personal militar și dorește să minimizeze pierderile, strategia de a apăra o mașină cu alta pare absurdă”, scrie Ferguson.
Cercetare subfinanțată
Deși Germania și-a asumat rolul de motor economic al Europei, în domeniul tehnologic militar rămâne mult în urmă.
Doar 1% din bugetul Bundeswehrului este alocat cercetării și dezvoltării — unul dintre cele mai mici procente din Europa.
Prin comparație, Statele Unite investesc 15% din bugetul apărării în inovație militară.
Această lipsă de investiție riscă să perpetueze dependența Europei de tehnologia americană, într-un moment în care tonul tot mai rezervat al Washingtonului față de NATO ridică semne de întrebare asupra solidității alianței transatlantice.
„Europa este într-o dependență periculoasă de Statele Unite”, notează autorul. „Nimic nu garantează că următorul președinte american va fi un atlantist convins.”
Patru direcții pentru reînarmarea Germaniei
Ferguson propune un plan în patru pași pentru accelerarea reînarmării Germaniei:
-Germania trebuie să își mărească rapid producția de arme. Acest lucru necesită investiții semnificative în capacitate pentru a crește volumele de producție, a realiza economii de scară și a reduce costurile unitare.
-Construirea unei baze industriale de război, care să poată susține producția intensivă de muniție, drone și rachete chiar și în timp de conflict.
-Integrarea tehnologiei emergente, cu cel puțin 10% din buget direcționat către cercetare și 50% din achiziții către sisteme noi — autonome, spațiale și cibernetice.
-Reducerea dependenței de SUA, prin dezvoltarea de capabilități europene proprii de transport, comunicații și informații.
„Ceea ce lipsește Bundeswehrului nu sunt doar tancurile sau dronele, ci o mentalitate de război modernă”, conchide Ferguson.
Reînarmarea Germaniei nu este doar o chestiune de orgoliu național, ci una de supraviețuire strategică. Fiecare lună pierdută în birocrație și proceduri înseamnă o Europă mai vulnerabilă și o Rusie mai pregătită.
Se încarcă comentariile...
