Eminescu să vă judece

În urmă cu 165 de ani s-a născut poetul nostru naţional. Dar Eminescu nu a fost doar un maestru al versului, ci şi un iscusit autor de texte publicistice. Pe cât de suavă îi era peniţa în a reda liricul, pe atât de vehementă în articolele din presă.

Nu ştiu ce ar fi scris geniul din Ipoteşti despre decidenţii şi politicienii de astăzi, dar cu siguranţă i-ar fi tratat nepărtinitor. Pe unii i-ar fi înfierat, iar pe alţii, dimpotrivă, i-ar fi ignorat. În orice caz, osanale nu le-ar fi cântat. Ar fi dat dovadă de luciditate, consecvenţă şi verticalitate. Bunăoară, nu ar fi insinuat că doar unul dintre „soţi” se face vinovat de destrămarea „familiei”, ca în cazul eşecului reconstituirii alianţei pentru integrare europeană.

În contextul monstruoasei coaliţii ce se prefigurează, exemplul jurnalismului eminescian a devenit o raritate, dar şi o necesitate. Scribii de curte trăiesc mai bine decât criticii din oficiu, cu toate că nu vor fi scutiţi de inevitabilul supliciu. Unul dintre colegii versaţi în toate a dat din coate încă de la primul material din acest an şi a lansat perfida acuzaţie că „PL vrea să obţină prin şantaj ceea ce nu a obţinut de la alegători prin promisiuni. Dacă doreau ca Ghimpu să devină preşedinte, alegătorii îi acordau cu şase mandate mai mult.” Vasăzică, liberalii s-au pricopsit nu doar cu oalele sparte ale fostei guvernări, de la care au fost mişeleşte şi premeditat excluşi, ci şi cu oprobriul „naţional”, în condiţiile în care au obţinut cu un mandat parlamentar mai mult decât la alegerile din 2010, spre deosebire de liberal-democraţi, care au pierdut 9 fotolii de deputaţi. Iar inocularea şantajului unilateral este cel puţin ipocrită, atât timp cât se condiţionează şi sprijinul politic pentru noua candidatură a lui Dorin Chirtoacă la primăria capitalei, în schimbul renunţării la partajarea egală a primelor 3 funcţii în stat.

Dacă am rămâne fideli modelului ziaristic eminescian, am recunoaşte că „partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, „păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”. Un exemplu nu tocmai recent, dar cât se poate de elocvent este cel al lui Vlad Filat, care la 12 februarie 2008 şi-a asumat angajamentul de a-i elimina pe comunişti din viaţa politică a Republicii Moldova. Atunci a declarat, nici mai mult, nici mai puţin că acesta este „scopul vieţii” sale. Peste aproape 7 ani, însă, „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” a devenit o glumă de prost gust. Un afront la adresa tinerilor persecutaţi, maltrataţi şi omorâţi în aprilie 2009, fără de care ar fi ajuns la răcoare, nu la guvernare.

Situaţia democraţilor nu este cu mult mai favorabilă. După ce şi-au îngroşat rândurile cu o pleiadă de disidenţi şi trădători ai PCRM, acum se aşază la aceeaşi masă cu cei de care s-au disociat. Consolidarea societăţii o percep prin necesitatea dialogării cu comuniştii, de parcă ai putea vorbi şi te-ai putea înţelege cu cel care te va strivi imediat ce-i vei sări în braţe. „Să nu ardem punţile”, zice Serghei Sîrbu. L-aş completa: descreţiţi-vă frunţile, tocmai ne demonstraţi că aşchia nu sare departe de trunchi.

Dezideratul european e pe ducă acum când cârdăşia e pe cale să se producă, iar aceeaşi bravi „bărbaţi ai neamului” vor cu tot dinadinsul să ne conducă. Nu mai am ce le reproşa acelora, care, iată, şi cu comuniştii s-ar culca, doar să nu rămână în izmene. Să mai facă un ban grămadă, căci campania electorală le-a fost o corvoadă. La drept vorbind, admit că PLDM şi PD au făcut, până acum, suficiente cedări de dragul pretinsei integrări europene. Adică au cedat Banca de Economii şi Aeroportul. Să vedem ce vor mai ceda de această dată pentru a „consolida” societatea dezbinată.

„Greşalele în politică sunt crime”, scria marele Eminescu. Mi-e teamă şi mi-e scârbă că avem mult prea mulţi „criminali” şi ai lor votanţi nu sunt doar perdanţi, ci şi complici.