Elevii, înapoi la „închisoare“ şi profesorii la umilinţe. Când se va schimba Educaţia?

L-am ascultat integral, miercuri seara, pe ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, într-o emisiune televizată. Ce-i drept, moderatorul Rareş Bogdan nu a avut cele mai inspirate întrebări, deşi se lăudase că primise mii, totuşi nu le-a ales pe cele mai provocatoare şi arzătoare pentru învăţămantul românesc.

Ori, răspunsuri inteligente pot fi oferite doar unor întrebări inteligente. Plus că nu butonezi telefonul cu capul aplecat, semn de ignoranţă, cand ai un ministru în platou care dialoghează cu tine. Inacceptabil! 

Dar, ce mi-a plăcut la ministrul Dumitru a fost sinceritatea în discursul tranşant încă de la început: 

Şcoala românească se află într-o grea suferinţă şi credem că în momentul de faţă într-adevăr putem face gesturi esenţiale pentru a relansa încrederea oamenilor în şcoală. Fără educaţie, fără şcoală, fără cultură, şansa unei naţiuni nu este foarte mare în istorie. (...) Ceea ce ne popunem e să curăţim acolo unde se poate terenul şi să găsim o anumită logică, o anumită transparenţă, o anumită predictibilitate care să insufle încredere tuturor actorilor prezenţi la viaţa şcolii. (Mircea Dumitru) 

Şi a mai recunoscut că are prea puţin timp pentru schimbare, pentru ceea am auzit atât de des în ultimii ani, redorma. Legea Educaţiei a fost schimbată de peste 60 de ori şi tot nu e completă.

Experienţa unui psiholog în şcoală 

Am avut bucuria să lucrez în învăţămantul preuniversitar fix 3 ani şi 10 zile. A fost o perioadă foarte intrigantă pentru că m-a fascinat psihologia copilului şi adolescentului şi varietatea problematicilor în perioada de creştere şi dezvoltare psihoemoţională, aşa că recomand experienţa oricărui psiholog la început de carieră. Lucrand cu zeci de tineri de la 6 la 19 ani poţi beneficia de extrem de multe satisfacţii într-un timp foarte scurt. Dinamica consilierii psihopedagogice este foarte complexă. La clasa pregătitoare ai un anumit tip de intervenţie psihologică, la debutul adolescenţei altul, la intrarea în liceu e altceva şi desigur spre finalul adolescenţei alte nevoi. Dacă adaug şi consilierea părinţilor şi a profesorilor, tabloul este perfect! Că nu ştim cu ce se ocupă psihologul în şcoală, sau psihologul în general, e o altă problemă. Că avem un consilier şcolar la minim 800 de elevi, dar sunt cazuri şi de peste 1800, o altă problemă. 

Olimpicii internaţionali la informatică, matematică sau astronomie nu sunt produsul şcolii romaneşti în general, chiar dacă ne place să ne pozăm cu aceştia. 

Sistemul de învătamant are multe probleme, unele adanc înrădăcinate. Cazuri de succes şi performanţă şcolară la nivel internaţional sunt puţine şi, în mare parte, ca rezultat al muncii individuale a elevului la care se adaugă devotamentul unui profesor coordonator, probabil sprijinul şcolii şi în mod clar suportul financiar şi emotional al familiei. Olimpicii internaţionali la informatică, matematică sau astronomie nu sunt produsul şcolii romaneşti în general, chiar dacă ne place să ne pozăm cu aceştia. Dar ei, culmea, reprezintă Romania şi poartă tricolorul şi totuşi nu participă în numele părinţilor lor, ci în numele ţării. Când ţara are alte priorităţi. 

Muncă multă, bani puţini 

Salarizarea a fost şi rămane o problemă gravă şi extrem de demotivantă, fie pentru un tânăr absolvent de facultate şi, din păcate, şi pentru un professor cu 30-40 de ani de experienţă la catedră. Îmi amintesc că prin 2012 aveam un salariu cu doar câţiva lei în plus decât femeia de serviciu şi ea nu-şi bătea capul cu zeci de cazuri conflictuale. Mai apoi i-am povestit unui băieţel de vreo 12-13 ani, care venise împreună cu tatăl său să schimbe caţiva metri de burlan la casa bunicilor, şi a început să râdă stând agăţat pe scară: „păi, băăă, nu ştiu ce-i aia psiholog, da' eu îi iau la bunică-tu salaru tău de 700 de lei pă burlanele astea. Şi găt după două ore!“ Era adevărat: un copilaş care, din păcate, abandonase şcoala, fără să fi învăţat să scrie şi să citească, câştiga în câteva ore de lucru mai bine decât un cadru didactic debutant într-o lună, fie el întors şi după o specializare de trei ani la câteva universităţi europene de top. 

Îmi amintesc cum, la angajare, mi-au spus că diploma mea de Master obţinută la Institutul de Psihiatrie din Londra nu are nicio relevanţă, drept urmare, nici nu m-am mai obosit să-l echivalez la minister. Tot în acea perioadă, îmi amintesc că însuşi ministrul Pricopie (pe care îl întâlnisem la Oxford) mai târziu, aici, la interviurile Adevărul Live avea reacţii pline de ironie şi persiflare la adresa mea. Nu-l voi uita!  

Când am participat la o masă rotundă cu o colegă dintr-o ţară vorbitoare de limbă germană, am evitat să îi răspund despre salariul unui consilier şcolar. Ea tot însista: 4.000 euro, 3.000, 2.500?! Când a ajuns pe la 1.000 de euro, s-a oprit jenată. Ea lucra part-time, avea un copil de crescut şi avea un salariu de 25 de ori mai mare decât al meu. Şi era fericită. Sunt convins că mare parte dintre profesori nu se rezumă doar la a avea un singur job. Din nevoie, muncesc şi după ore. Şi pe unii ii vezi că poartă acelaşi sacou de ani şi ani, când elevii de la liceul Jean Monnet vin zilnic cu alte haine de sute de euro. Lista umilinţei profesorilor poate continua. Cât despre povestea cu meditaţiile, ea este exclusivistă şi discutabilă. Ce fac profesorii disciplinelor precum sport, educaţie tehnologică, religie, geografie, psihologie etc.? Cui să dea meditaţii?

Sistemul nu este bine fundamentat şi problematica ocupării posturilor e virală de ani şi ani

Să vă zic că, în cei 3 ani cât am consiliat elevi, m-am perindat fix la 8 şcoli şi liceee din oraş? Ce legătură şi relaţie de consiliere poţi lega cu un elev, cu o clasă, cu o şcoală când petreci doar câteva luni în şcoala aceea, sau când, în anul următor, afli că vei preda la o altă şcoală din altă localitate? Doar nu eşti stomatolog. Plombezi şi gata.

„Abandonul şcolar este foarte ridicat, în momentul de faţă se ridică  la 17-18%. Asta înseamnă că acest segment important al populaţiei tinere nu percepe viitorul său, viaţa, cariera viitoare în legătură cu pregătirea şcolară. Şcoala nu reprezintă pentru ei un motor puternic, care să le dea energie, care să le insufle încredere şi care să îi convingă că numai pregătindu-se serios vor putea să aibă o meserie, o viaţă decentă“ (Mircea Dumitru)

Într-adevăr, deja ştie toată ţara procentele abandonului şcolar din România! Dar nu am fost de acord cu explicaţia domniei sale conform căreia şcoala nu îi convinge serios pe elevi. Poate îi convinge pe unii, dar renunţă, pentru că nu au resurse financiare sau susţinere din partea familiei sau chiar sunt siliţi să muncească şi să abandoneze şcoala. Am cunoscut elevi care erau mulţumiţi de acel corn şi lapte pentru că era singura hrană în acea zi.

Prin măsuri cu caracter social, domnul ministru doreşte să scadă procentul la 12%. Oare acestea sunt singurele măsuri? Oare este mulţumitor 12%? Avem însă nevoie de mai multe politici, măsuri şi prevederi legale care nu fac obiectul acestui articol. Pe de altă parte, avem ONG-uri care s-au ocupat, de ani buni, cu problema abandonului şcolar în Romania şi chiar au avut rezultate. Astfel, ministerul s-ar putea folosi cu succes de expertiza lor.  

A recunoscut că un eşec al şcolii, dar pe care elevii îl simt, este acela că zeci de mii de elevi literalmente, spune ministrul, care sunt încluşi în liceele teoretice, nu-şi iau BAC-ul şi nici nu au o meserie sau o calificare de obţinut. Un eşec greu de suportat pentru un tânăr la 18 ani. Ministrul propune un pachet legislativ în colaborare cu celelalte ministere care să definească ce înseamnă învăţământul dual. Cred că avem nevoie cât de urgent!

Şcoala pedepseşte eşecul! Şcoala trebuie să fie construită pozitiv

Ei, aici încă se lucrează pentru că trebuie să lucrăm cu mentalităţi şi cutume, iar acestea greu se formează şi mai greu se modelează. Citeam zeci de mesaje ale foştilor elevi întristaţi că a trecut vacanţa şi începe chinul, că vor merge iar la închisoare, că vor primi multe teme şi alte neplăceri. Percepţia elevului faţă de şcoală este un indicator al calităţii şcolii romaneşti de astăzi.

Ce-mi place la acest ministru, că gândeşte lucrurile şi dă semne că are viziune (sper). Spre deosebire de înaintaşii săi, mânaţi doar de funcţii şi interese politice, acest ministru nu doar că are o experienţă de rector din 2011 şi de decan, timp de 8 ani, dar cel mai mare avantaj, în viziunea mea: este profesor de logică. Cu siguranţă profilul acesta este unul potrivit pentru un ministru al Educaţiei. Trebuie să ai o gândire logică mai ales în educaţie. Nu?

În fine, în România, deşi aparţine Uniunii Europene care se bazează pe principii ale democraţiei şi transparenţei instituţionale în învăţămantul preuniversitar, în ultimii 8 ani, nu s-au organizat concursuri de ocupare pentru posturilor de director. Unii directori au 15-20 de ani în funcţie. Ce înseamnă asta?! Şi ministrul recunoaşte că au fost numiri politice. Oare şi la acest nivel de şcoală gimnazială de sat şi la nivelul de educaţie a elevilor, se justifică înfluenţa politicului şi cazurile de abuz? Chiar atat de cruzi să fim!

Mi-aş fi dorit să cunosc mai multe despre viziunea domniei sale despre învatamantul universitar, despre cercetare şi relevanţa pe piaţa muncii, dar nu a mai fost timp şi nici întrebări.. Mi-aş fi dorit să avem măcar o universitate în top 100 în lume.