După eșecul american, rușii anunță că sunt gata să se implice în negocieri!

0
0
Publicat:

De-abia de acum, cred, setul enorm de probleme început prin atacul israelo-american asupra principalelor zone strategice din Iran, poate să intre în faza internaționalizării.

Screenshot 2026 04 12 192325 png

Inițial, chiar au existat comentatori care să creadă sau care să se prefacă entuziaști, invocând o oarece speranță că la Islamabad, în ciuda oricăror evidențe, totul putea să fie rezolvat printr-o discuție bilaterală americano-iraniană mediată de un stat islamic care, în istoria sa recentă, a avut relații întortocheate (așa cum este tot în Orientul Apropiat) cu liderii de la Washington.

Iată că asistăm la un eșec total al discuțiilor demarate în capitala Pakistanului și la o reacție pe măsură a lui Trump care, din nou, a revenit la tema sa favorită, adică acuzații împotriva NATO, organizația denumită de el „tigrul de hârtie” care nu l-a sprijinit așa cum, în concepția sa, ar fi fost obligată s-o facă.

Un moment deosebit de sensibil pentru existența și coerența Alianței și care, de acum lucru absolut cert, nu va rămâne fără consecințe, fie și numai la nivelul obligatoriu de încredere pe care ar trebui să-l aibă între ele Statele Membre. Trump indică acum o posibilă vulnerabilitate majoră, pe timp de pace și de război deopotrivă, o Alianță politică și militară în care aliații își pun acum, la modul foarte serios, întrebări legate de supraviețuirea națională și de grup, de atașamentul unuia sau altuia față de principiul apărării colective și angajamentului de construcție în comun a unui dispozitiv credibil de disuasiune, adică, pe scurt, principiile fundamentale care dau NATO coloana sa vertebrală.

Ceea ce apare acum ca noutate în această ecuație este reluarea, de data asta la nivel cât se poate de public – și asta posedă propria semnificație deloc simbolică- a ofertei formulate de Rusia căci, spune Kremlinul, Putin a propus diferite opțiuni de mediere în războiul din Iran. Spune Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la puțin timp după o convorbire Trump-Putin în care, conform celor de la Kremlin, au fost chiar discutate diferite propuneri menite să pună capăt conflictului din Iran: „de la începutul acestei probleme, chiar înainte să intre în faza sa militară, Președintele Putin a propus diverse opțiuni de mediere și de bune oficii care ar putea contribui la scăderea tensiunilor. Unele dintre aceste opțiuni sunt încă de actualitate.. Rusia este să facă tot ce poate mai bine și va oferi cu plăcere ajutorul său. Dar, după cum știți, este nevoie de mai multe acorduri. Va trebui să dăm dovadă de puțină răbdare”.

Și nu a fost singurul apel telefonic dat după ce vicepreședintele Vance a anunțat eșecul convorbirilor de la Islamabad. Colegii de la Azer News au dat multe detalii despre discuția telefonică între Putin și președintele iranian Masud Pezeșkian „acesta din urmă oferind propria analiză asupra negocierilor iraniano-americane care au avit loc pe 11 aprilie la Islamabad și a exprimat aprecieri în ce privește poziția principială a Rusiei în diverse forumuri internaționale și care urmăresc dezascaladarea situației. Masud  Pezeșkian a mai mulțumit Rusiei pentru asistența umanitară oferită poporului iranian...mai mult, Putin a spus colegului său iranian că Moscova își va continua contactele cu partenerii săi în Orientul Apropiat pentru a facilita diplomația și a ajunge la o „pace justă și durabilă” în regiune”.

Momentul ales combină o serie de interese care se pot uni pe baza intereselor strategice comerciale și economice în zonă și, din ce în ce mai posibil, din afara ei, coagulând o poziție comună între țările care sunt acum principalele beneficiare ale stării de conflict (Rusia, China și India dar și țările din zona Caspică care simt că extensia spre ele a conflictului poate să producă un alt dezastru) și cele din Golf, cu infrastructurile de producție petrolieră devenite „ținte legitime” pentru Iran din cauza existenței pe teritoriul lor a marilor baze militare americane.

Ce va urma? Se spune clar în comunicatul Kremlinului care anunță că „este nevoie de mai multe acorduri”. Umanitare, militare, economice, de apărare mutuală? Răspunsul, cum am auzit, este negociat acum în detalii deoarece se lucrează la el de mult timp, Dar asta nu este și o garanție că se poate și garanta succesul căci, cum a arătat price experiență cu statele din zonă, atunci când haosul a ajuns la un asemenea nivel, reacțiile politice locale devin rapid incontrolabile. Cu o singură excepție: când cineva, să vedem cine, vine în fața lor și le va propune p soluție pe care nu o vor putea refuza deoarece, știți modelul, nu au curajul să-și asume riscul mortal final.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite