Două rapoarte cutremurătoare despre o altă Românie decât cea din poveştile oficiale ale gradaţilor de la conducere

Foto Shutterstock

În principiu, pentru o ţară civilizată, aş spune cu deosebire pentru una care, la nivel organizaţional, face totuşi parte din spaţiul euro-atlantic, există, sau cel puţin aşa se spune în teorie, „domenii interziste“, imposibile din cauza înaltelor standarde morale şi comportamentale asumate de ţările cele mai democratice din lume.

Printre aceste domenii se află, poate chiar primul pe listă, cel al autorizării (explicite, implicite sau tolerate sau ignorate din comoditate instituţională) al practicării torturii sub diversele sale forme, de la cea fizică la cea morală. Tradiţia în domeniu este nesfârşită şi de o diversitate incredibilă, aşa cum nesfârşită şi diversă a fost dintodeauna capacitatea imaginativă a oamenilor în a-şi chinui semenii din sadismul instituţional care era legalizat prin legi extrem de detaliate care precizau minuţios cât, cum şi în ce ritm trebuiau smulse diverse membre, jupuită pielea sau sfârtecat condamnatul pentru a arăta mulţimii, la modul cât mai public posibili, că fusese făcută dreptate. În spaţiul nostru carpato-danubiano-pontic practicile de acest gen şi practicile şi prevederile legale au fost similare, poate cu un plus de rafinament oriental sau datorită unor domnitori care, precum Vlad Ţepeş, au adus propria lor contribuţie consemnată cu spaimă de cronicari.  

Dar, acum, în cazul României, apar rapoarte distrugătoare, într-o succesiune rapidă de acuzaţii care de care mai precise şi grave.

'„Referitor la tortură şi alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, Constituţia interzice astfel de practici, dar au existat informaţii de la ONG-uri şi media conform cărora poliţia şi jandarmeria au comis abuzuri contra romilor, solicitanţilor de azil, minorilor şi altor persoane în primul rând cu forţă excesivă, inclusiv bătăi. În timpul anului au continuat investigaţiile autorităţilor în două cazuri de exploatare sexuală şi abuz de către români din trupele de menţinere a păcii, raportate iniţial în 2017. Cazurile au implicat observatori militari desfăşuraţi în cadrul Misiunii ONU de stabilizare în RD Congo. Un caz a implicat un presupus abuz sexual (viol) contra unui minor. Respectivul membru al trupelor de menţinere a păcii a fost repatriat de Naţiunile Unite. Celălalt caz a implicat o presupusă exploatare sexuală'', menţionează raportul Departamentului de Stat al SUA.

Documentul evidenţiază că impunitatea a fost o problemă semnificativă la nivelul forţelor de ordine, în special în interiorul poliţiei şi al jandarmeriei. Ofiţeri de poliţie au fost frecvent exoneraţi în cazuri de presupuse bătăi şi alte tratamente crude, inumane sau degradante. Printre măsurile luate de guvernul român pentru a creşte gradul de respectare a drepturilor omului de către forţele de ordine sunt amintite instruirea membrilor poliţiei şi jandarmeriei cu privire la o gamă largă de chestiuni privind drepturile omului, printre care egalitatea de gen, abuzuri contra copiilor, prevenirea torturii şi violenţa pe motive de gen. O altă chestiune reţinută în raport este reprezentată de condiţiile dure din penitenciarele din România, închisorile fiind suprapopulate şi neîndeplinind standardele internaţionale. O problemă ce continuă să fie raportată este abuzarea deţinuţilor de către autorităţi şi alţi deţinuţi. Potrivit datelor oficiale, suprapopularea este problematică mai ales în acele penitenciare care nu respectă standardul de suprafaţă pentru fiecare deţinut, stabilit de către Consiliul Europei. 

Am primit ieri, sub embagou, Raportul special redactat de Comitetul pentru prevenirea torturii, organism special din cadrul Consiliului Europei, în finalul acestui text aveţi posibilitatea de a accesa întreg pachetul de documente publicat oficial chiar în momentul în care şi noi le-am pus pe situl ADEVĂRUL, inclusiv Sumarul executiv tradus în română.

Mi se pare cumplit că pentru România aceasta a noastră mai există consemnate în rapoarte inernaţionale practici străvechi de tortură:

„A fost primit un număr considerabil de acuzaţii de maltratare fizică a deţinuţilor de către personalul penitenciarului, inclusiv de către membrii echipelor mascate de intervenţie, în special la Penitenciarul Giurgiu. Au fost primite acuzaţii şi la Penitenciarul Craiova şi, într-o măsură mai mică, la penitenciarele Mărgineni şi Galaţi. Situaţia a fost deosebit de alarmantă la Penitenciarul Giurgiu unde delegaţia a primit acuzaţii credibile conform cărora mai multe persoane au fost supuse în mod repetat la lovituri peste tălpile picioarelor: o metodă  de tortură cunoscută sub numele de falaka", Sau că, în 2022,  "incidentele de autovătămare sau tentativele de sinucidere sunt încă tratate ca abateri disciplinare" în închisori.

Poveştile sunt însă multiple şi degradante pentru o ţară care vrea în continuare să-şi substanţieze cerea de ridicare a MCV şi de intrare în Spaţiul Schengen.  Sunt aspecte mai mult decât problematice, ating zona capacităţii şi ştiinţei de guvernare deoarece , aşa cum notează raportul Dpartamentului de Stat, "problemele legate de respectarea drepturilor omului includ rapoarte credibile privind: cazuri de comportamente pline de cruzime sau comportamente inumane, degradante sau pedepse din partea (forţelor) guvernului; corupţie larg răspândiră la nivelul oficialităţilor; lipsa de investigare şi tragere la răspundere în cazul violenţei de gen, inclusiv dar nu limitat la violenţa domestică sau împotriva partenerului intim şi violenţa sexuală; abuzuri împotriva persoanelor instituţionalizate care suferă de dizabilităţi".

Desigur, printre sesizările adresate organismelor internaţionale, cu siguranţă, iată, şi în atenţia celor care au redactat raportul publicat de Departamentul de Stat, un loc important îl ocupă denunţarea foarte numeroaselor abuzuri flagrante ale autorităţilor la adresa reprezentanţilor presei care au îndrăznit să denunţe situaţii grave. Sunt citate numeroase asemenea situaţii, printre ele numărându-se şi cel al colegei noastre Emilia Şercan care, printre multe altele, a demascat cazurile revoltătoare ale "doctorilor în ştiinţe" fabricaţi pe bandă rulantă la Academia de Poliţie. Dacă acel caz a produs rezultate juridice, acum, deja transmisă către foruri internaţionale printre care şi un colectiv internaţional de ziarişti de investigaţie, este problema deschisă a tezei de doctorat a prim-ministrului nostru, subiect extrem de controvesat şi care, din nou, i-a adus Emiliei Şercan ameninţări şi încercări de intimidare.

Dacă timpul şi CineştiţiDumneavoastră le-ar permite sau, prin absurd, dacă ar primi un ordin în consecinţă, poate generalul prim-ministru şi doctor în ştiinţe şi câţiva dintre miniştrii guvernului său ar reacţiona exemplar, măcar pentru a condamna aceste rapoarte ca formă de destabilizare a coaliţiei şi a prestigiului domniilor lor personal. Dar, pesemne, asemenea ordin nu vine acum, oricum e final de sptămână şi vine şi Paştele, altele trebuie să fie gândurile şi preocupările populaţiei, oricum în goană după cumpărături la preţul de azi, că mâine nu se ştie cu cât va mai creşte.

Aşa că, în concluzie, rămâne pe altă dată şi ei să vorbească până i-o durea gura, că tot degeaba. Şi cu câinii de păzesc democraţia cum rămâne? Păi exact cum ştiţi: câinii latră, caravana trece.