Din nou pe Maidan?

Pe 21 noiembrie 2013, Viktor Ianukovici, președintele de la acel moment al Ucrainei, a anunțat intempestiv renunțarea la acordul cu Uniunea Europeană, deja aprobat de parlament, în favoarea unor relații mai strânse cu Rusia.

Foto: Mstyslav Chernov/Unframe/http://www.unframe.com/

Anunțul a enervat multă lume, dar nimeni nu știa ce trebuie făcut, de aceea un ziarist, Mustafa Naim, da, acesta este numele, a decis că e nevoie de luat atitudine și a chemat la protest în Piața Independenței / ”Maidan Nezalejnosti”, locul unde și înainte cu vreo nouă ani avuseseră loc proteste care duseseră la o schimbare de președinte.

După cum observați, anunțul a fost făcut în limba rusă, afganul Mustafa, fiu de fost ministru la Kabul, devenit cetățean ucrainean, militant pentru democrație, apreciind că, astfel, mesajul său ajunge la mai mulți destinatari.

Așa, se spune, a început ”revoluția demnității”, cu un anunț pe seară, într-o zi de sfârșit de noiembrie.

Peste doar trei luni, Ianukovici lua drumul Harkovului, după aceea al Rusiei, iar la putere în Ucraina ajungea poporul condus de partidele și politicienii pro-UE.

Mai mult de 100 de morți, aproape 2.000 de răniți, avea să fie bilanțul confruntărilor violente de câteva zile, din februarie 2014, dintre forțele de ordine și protestanți, dar acesta era doar începutul anilor și războaielor care aveau să urmeze.

Piața Revoluției, Maidan, a devenit, de vreo două decenii, simbolul revoluționar al Ucrainei, locul unde se pot schimba președinții, guvernele și chiar regimurile politice.

Unde se inaugurează mandatele prezidențiale, unde vin vizitele de înalt nivel atunci când nu se anunță drone deasupra Kievului.

Cuvântul ”Maidan” are o altă rezonanță în limba română, dar e aproape normal pentru că și cuvântul ”Piață” e și substantiv comun și nume propriu, depinde mult dacă semnifică o locație centrală, loc de revoluții, sau se află undeva mai la margine, unde istoria e doar un zgomot de fond.

Dar nu aniversarea a zece ani de la ultimul ”Maidan” m-a determinat să scriu aceste rânduri.

Are cine să aniverseze, sunt sigur, are și cine să refacă istoria acestui deceniu scurs de la o seară de noiembrie.

Debutul revoluționar din 2013 stârnește însă, chiar și acum, reacții amestecate, unele dintre ele chiar neașteptate, venind din direcții surpriză.

Foarte recent, președintele Zelenski a făcut trimitere la un plan al Kremlinului, pe care l-a și denumit ”Maidan 3”, de a provoca un fel de puci la Kiev, având ca obiectiv 

răsturnarea sa de la putere.

Totul se va realiza printr-o campanie rusă de dezinformare care va provoca ”discordia între armata ucraineană și conducerea politică a țării”, va produce haos, ceea ce va avea ca rezultat o nouă schimbare de regim, de această dată în sens invers acelor  de ceasornic ale democrației.

Declarația a fost oferită rețelei de televiziune Bloomberg și s-a axat mai mult pe partea de economie, postul fiind specializat în această direcție, iar trimiterea la Maidan a fost doar așa, din zbor, ca o aluzie la lucruri care se pot întâmpla.

Faptul că Rusia însăși consideră celelalte întâmplări petrecute în centrul Kievului, cu nouăsprezece ani și cu zece ani înainte, Maidan 1 și Maidan 2, puciuri organizate de Occident pentru a îndepărta Ucraina de sub protecția ei binefăcătoare (sic!), nu reprezintă o ruptură de logică în argumentație, președintele Zelenski explicând că de vreme ce Kremlinul s-a obișnuit cu termenul, îl poate utiliza acum în folos propriu.

Este posibil ca declarația prezidențială să fi pornit din imboldul de a găsi o explicație externă pentru problemele care au apărut în ultima perioadă între Administrația prezidențială și conducerea armatei, conflictul surd, dar neasumat de niciuna din părți, dintre președinte și comandantul forțelor armate ucrainene.

Este posibil și ca informațiile primite de la partenerii să indice acest lucru, pregătirea de către Rusia a unui puci la Kiev.

Nu ar fi ceva extraordinar, până la urmă intră în operațiile potențiale la vreme de război.

Interesantă este, însă, alăturarea celor doi termeni, ”Maidan” și ”puci”, într-o perioadă când se aniversează zece ani de când Ucraina a ales să privească (numai) spre Vest.

Cum s-ar spune, vorba unui fost prim ministru de pe la noi, cunoscut, și el, pentru puloverul revoluționar, ”sună ca ....” (completați dumneavoastră pe linia punctată).

Fondul declarației întregi este, totuși, diferit, situația este extrem de dificilă pentru Ucraina, iar Rusia ar putea profita de ea, acum în prag de iarnă.

Că se mai întâmplă discuții între diferite structuri ale puterii din Ucraina, asta e, mai sunt și opinii diferite, nu trebuie speculat prea mult.

Că se întâmplă să fie demiși oameni ale căror nume deja circulau pe diferite liste, ei fiind identificați ca făcând parte din ”tabăra Zalujnii”, asta e, coincidențe, nu trebuie să le dăm importanță, chiar dacă e vorba, de exemplu, de șefa structurilor medicale militare, general-maior Tetiana Ostașcenko.

Anterior s-a întâmplat același lucru cu șeful Forțelor Speciale, general-maior Viktor Horenko.

În proces, un aghiotant de general s-a jucat și el cu o grenadă și i-a fost fatal.

Coincidențe de octombrie și noiembrie.

Pare, totuși, a nu fi nevoie de un ”Maidan 3” pentru ca armata ucraineană să-și piardă liderii.

Conjunctura e una nefericită pentru Kiev.

Conflictul din Gaza a furat atenția partenerilor săi, chiar și a celor europeni, stagnarea de pe front (denumită ”impas” de generalul Zalujnii) nu a dat bine în cancelariile unde s-a scotocit îndelung prin depozite pentru a trimite ultimele tancuri și transportoare în Est, pentru ca să aibă ”spețnazii” ruși cu ce să se fotografieze.

Frustrarea e și mai mare atunci când citești în presă - care până mai ieri te împingea de la spate - apeluri ”să-ți redefinești strategiile”, ”să-ți reechilibrezi obiectivele”, ”să calculezi din nou balanța dintre acestea și mijloacele avute la dispoziție pentru atingerea lor”.

Exprimări sofisticate care trădează oboseala, și a media, și a politicienilor.

”Foreign Affairs” face adevărate exerciții stilistice pentru a nu da chiar cu parul, dar nu se reține în realiza un punctaj, greu imaginabil acum un an:

· voința politică de a sprijini economic și militar Ucraina a început să se erodeze atât în SUA, cât și în Europa;

· alungarea forțelor ruse de pe teritoriul ucrainean și refacerea integrității teritoriale nu sunt la îndemână în viitorul apropiat și, foarte posibil, nici pe termen lung;

· SUA ar trebui să înceapă consultări cu Ucraina, cu partenerii săi europeni, privind o strategie centrată pe disponibilitatea Ucrainei de a negocia o încetare a focului cu Rusia și, simultan, de a schimba accentul militar de la ofensivă la apărare;

· Kievul nu ar renunța la restabilirea integrității teritoriale sau la tragerea la răspundere a Rusiei pentru agresiunea sa, dar prioritățile pe termen scurt trebuie să treacă de la încercarea de a elibera mai mult teritoriu la apărarea și repararea celor peste 80% încă sub controlul Ucrainei;

· chiar dacă, previzibil, Kremlinul se va dovedi intransigent, trecerea de la ofensivă la apărare ar limita pierderile de soldați ucraineni, ar permite Ucrainei să direcționeze mai multe resurse către apărare și reconstrucție pe termen lung, demonstrând că, astfel, Kievul are o strategie viabilă de atingere a unor  obiective realizabile....

...și așa mai departe.

Cuvinte sunt multe, dar concluziile sunt câteva și destul de simple:

· după doi ani de război, cu zeci de mii de morți de ambele părți, ar fi bun un armistițiu;

· defensiva e mai bună decât ofensiva;

· ”pilula amară” oferită Kievului trebuie servită cu o perspectivă dulce, NATO și UE căutând soluții care să poată fi propuse Kievului, în condițiile în care aderările rapide la cele organizații ies din discuție;

· Rusia s-a așezat în poziția de așteptare, mai e doar un an până la alegerile prezidențiale americane care pot schimba totul. Așa că, urmează concluzia finală...

· Kievul trebuie să fie convins să ia o decizie cât mai curând, o decizie care să nu mai poată fi întoarsă de un rezultat, să spunem, neașteptat, al acestor alegeri.

Mesagerul de la Foreign Affairs a transmis mesajul, nu a fost singurul, nu a fost ultimul, au fost, vor fi și vizite oficiale la Kiev pentru același scop, chiar în aceste zile aniversare.

A face altfel, concluzionează autorii materialului din Foreign Affairs, înseamnă a risca viitorul Ucrainei.

Nici Washingtonul, nici Kievul nu ar trebui să-și asume acest risc.

Sună ca o sentință, ziariștii ar trebui să fie mai reținuți, zic, chiar dacă e vorba de nume grele, doi membri ai influentului ”Council on Foreign Relations”.

Dar, poate știu ei ceva, că nu degeaba scriu aceste lucruri la aniversarea a zece ani de la Maidan 2, eveniment care a dus la declanșarea ”Revoluției Demnității” de la Kiev.