
Diavolul e în detalii
0Realitatea: de 84 de ani, în România nu s-a mai auzit nicio idee nouă pentru a încuraja participarea femeilor la viața politică. Atunci, pentru o parte dintre ele, a fost legiferat dreptul de vot. Însă diavolul e în detalii: din 1948 regimul comunist, a oferit femeilor dreptul, teoretic, de a „alege” și de a fi „alese”. Desigur, spun asta cu ghilimelele de rigoare.

Avem în fața noastră realități pe care nu putem să le mai ascundem sub preș. Atunci când vine vorba despre egalitatea de gen sau despre rolul femeilor în viața politică, România este mereu printre ultimele locuri în topurile europene...Iar din proprie experiență pot spune că mentalitatea misogină „locul femeii e la cratiță” încă sufocă viața politică din țara noastră. La început, mă afectau aceste comentarii răutăcioase. Cu timpul însă, am învățat să nu le mai acord atenție. Mă gândesc, în schimb, câte alte femei nu au fost profund descurajate de astfel de atitudini retrograde?
Sunt lucruri pe care le știm. Și care totuși par să nu convingă pe nimeni că e vremea pentru acțiune. Și avem nevoie critică de egalitate de gen. Inclusiv pentru a intra în rândul celor mai avansate economii!
OCDE, organizația celor mai puternice economii din lume la care România este în curs de aderare, a impus ca standard egalitatea de gen în domeniul antreprenorial, iar recomandarea principală se referă la adoptarea unor măsuri specifice pentru femei, ținând cont de particularitățile de gen.
Tot OCDE recomandă atingerea echilibrului de gen în Parlament și Guvern, inclusiv prin introducerea cotelor, a țintelor voluntare sau alternarea sexelor pentru formarea listelor partidelor și conectarea raporturilor de gen în partidele politice de accesul acestora la finanțare publică.
Trebuie să recunoaștem: s-au făcut eforturi remarcabile pentru creșterea conștientizării, pentru diminuarea fenomenului discriminării împotriva femeilor, pentru echilibrul de gen. Dacă astăzi discutăm mult mai aplicat despre toate acestea este meritul societății civile care a folosit toate instrumentele pe care le are la îndemână: de la dezbateri, la proiecte, la finanțări europene, la apeluri publice, manifestări, pentru ca noi, decidenții să ne asumăm o direcție.
Dar, deciziile încă se lasă așteptate. Acum, rolul decisiv aparține Camerei Deputaților, care, la toamnă, va trebui să voteze pentru reprezentare egală în viața politică!
E timpul să acționăm. Dacă vrem să aderăm la OCDE, dacă vrem o societatea sănătoasă și corectă, dacă ne dorim progres... atunci avem nevoie de egalitate de gen nu doar în politică, ci în toate aspectele vieții noastre.